Să știi că te-am iubit.

Nu mint.

Câteodată – să respir nu pot. Mi-a fost frică – să pleci.

Nu mint.

Să știi că te-am iubit.

Când te-am visat – ochii tăi verzi și părul blond // să știi că te-am iubit. Nu mint.

Știu. o iubești – te cred. Mă crezi? Mi-a fost frică // să pleci.

Nu mint.

Prea greu să-ți fiu eu primăvară. Soare – eu nu mai văd de mult. Nu mint.

Ești fericit – te cred.

Am fost tare fericită – să mă crezi!

Cu tine văzut-ai stelele – Să știi că te-am iubit cum poate de mult n-am mai iubit // eu nu mint.

Ochii tăi verzi și părul tău blond – mi-e dor.

Am fost tare fericită- nu mint. Să mă crezi – eu te-am iubit cum poate de mult n-ai mai fost iubit.

eu Soare să-ți fi fost voiam // nu e putință.

și știu – a treia oară – nu e cu noroc.

Îți plouă grindină în suflet.

Ți-aș spune să te uiți la soare

Tulpini de iederă au încolțit – atâta frig.

Aș vrea să-ți vină primăvara

Și-n noaptea ta – tu stele nu mai ai.

Ți-aș spune să te uiți când nu-i furtună

Nici caldul ochilor nu-l mai găsești.

Aș vrea să-i vezi pe ai mei

Drumul spre casă tu l-ai uitat.

Ți-aș spune – eu cale-ți sunt

Ești trist –

Aș vrea să-ți fiu lumină

Ți-e dor ?

Ți-aș spune strigă-mă – Aimeè

Și când ești singur chiar când ești cu tine –

Aș vrea să știi că-ți sunt

Ți-aș spune –

Și tu ești –

Aș vrea –

Și tu, ce-mi ești?

Au plâns corbii de-al nostru sărut.

eu – binecuvântare îți sunt // Tu – blestem să-mi fii

Tu – cât suflet ? să vii când alergam fericită doar printre stele și flori – să-mi pleci când doar luna mai iubeam cum iubeam pe tine. cât suflet?

Au plâns corbii de-al nostru sărut.

Soarele mi te-a dat – blestem să-mi fii. Și te-am iubit, așa cum păgânul iubește dumnezeul lui. Și te iubesc încă – cum doar un Sfânt pe muritori șție iubi.

lacrimi – în suflet doar mai am. îți spun adio // azi

Au plâns corbii de-al nostru sărut.

Și cât frumos puteam să fim – doar noi. îți spun adio //azi

Printre stele și flori mi-e frig acum. și, dă-mi Doamne, alt frumos, ca să nu mor.

Ți-am spus adio – azi. mâine poate – să ne avem iar

Au plâns corbii de-al nostru sărut.

să-mi fie dat să nu-mi fii? cât frumos putem să fim – doar noi.

Și cât să fie până să-mi vezi ochii iar? – îți spun adio // azi. mâine – să ne avem

de ce doare când te visezi

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am iubit în poezii fără rimă iar în cer și ape ne-am lăudat ca doi păgâni credința în zeii care aveau grijă de noi, printre stele să dormim în fiecare seară. O stea pentru fiecare seară.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am jurat gândul, știind că gândul trece. Și ne-am gândit. Tu la mine – eu la tine.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am jurat și ne-au știut izvoarele și munții și toți oamenii răi. Copiii plângeau când nu înțelegeau ce ne spuneam și noi râdeam pentru că ne spuneam doar noi să înțelegem.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am iubit cum doar îngerii și Sfinții știu iubi pe muritori. Îți eram trandafir, iar tu prinț. Doi păgâni care în naivitatea noastră am făcut nimfele să se revolte zeilor. Iar ei păzeau doar stelelor, să avem unde veni seara.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Casă nu aveam. Eu îți eram acasă, iar acasă tu îmi erai.

Dar iubirea noastră n-a fost decât o idee. Iar o idee se uită dacă nu se știe nimănui.

Odată ai avut o idee. Nu mi-ai spus.

Am avut o idee. Odată. Nu ți-am spus.

O idee se uită dacă nu se știe nimănui.

Nu-ți doresc de bine.

îmi zice.

Pentru ce păcat?

îi zic.

Prea mult ținut-am la tine.

îmi zice.

Să fi fost așa, te-aș fi crezut.

îi zic.

Crezut-ai prea puțin în mine.

îmi zice.

Nu pot să cred în jurăminte făcute în flori de mai.

îi zic.

Nu-ți doresc de bine.

îmi zice.

Și pentru ce păcat acum?

îi zic.

Ți-am vorbit în flori de mai.

îmi zice.

Ploua. Adus-ai noapte și făcut-ai jurăminte păgâne, cum că e lumină și așa ai plantat iederă în sufletul meu.

îi zic.

Cu toată ființa mea te-am iubit. Îți jur că te-am iubit cu totul. Îți jur că te-am iubit, cum am știut.

îmi zice.

Ai uitat de suflet. Ai uitat că am un suflet. Ai uitat că ai un suflet.

îi zic.

Îți jur ființa mea, iar tu te legi de suflet doar?

îmi zice.

Tu nu-mi juri nimic. Îți vreau eternul. Ființa ta – trecătoare. Iar eu, în egoismul meu, îți vreau eternul. Îți vreau eternul și jur să-ți dăruiesc al meu etern.

îi zic.

De atunci nu ne-am mai zis nimic.

De atunci am fost.

– vreau doar un gând

– un gând îți dau

– am nevoie doar de Tine și niște apusuri

– nu. în mine se vorbește și astăzi despre Tine

– cu ce gând?

– o idee poate

– un singur gând și m-am îndrăgostit de Tine!

– iar!

– m-am rugat zeilor păgâni ca să-mi Fii!

– o clipă?

– o viață!

– apoi?

– mi-Ai venit. Tu.

– nu cred

– cum altfel?

– dacă eu sunt binecuvântarea, Tu mi-Ești rugăciunea

– tot cerul și pământul

– invidie

– nu pe Noi

– cum altfel?

– pe mine doar. pentru că-Mi ești doar mie

– așa mult?

– știu. și Tu

– Te iubesc

Te visez în culori care nu există.

Privesc cum răsare luna pe cer – mi te văd în stele.

În ploaie îți aud numele – fredonat de ritmul picăturilor care se lovesc de asfalt și acompaniat de pașii trecătorilor grăbiți.

Parcă te citesc în toate nuvelele celor ce se iubesc.

Și parcă vreau să te iubesc mai mult

// Nu vreau să te mai citesc în nuvelele altora – hai să scriem povestea noastră

— o să uităm să punem câte o virgulă sau o cratimă, o să confundăm „î” cu „â”, și câteodată o să mai uităm să punem anumite litere. Dar o să fie povestea noastră, și vom arăta lumii cât vrem din ea, și întotdeauna se va sfârși cum vrem noi

// pe plajă – privind apusul

Și ca să nu ne certăm de la început – dau eu titlul

// Te las pe tine să începi.

Mai stai. e noapte și doar în Luceafăr ochii tăi îi mai văd.

Ne-am rătăcit găsindu-ne.

Eu pe Marte, tu pe Venus. Cât să ne mai ocolim intenționat?

te caut noaptea // mi-e frică de întuneric – mă cauți ziua // te sperie lumina

Cât să ne mai ocolim intenționat?

Ne iubeam mereu doar la amiază – te mint // doar în Luceafăr ochii tăi îi mai văd – părul meu mai strălucește doar în bătaia razelor de soare // mă minți.

Și cum să ne mai știm, dacă eu mă ascund pe Marte, iar tu mă cauți doar pe Venus?

La mine doar lumină – la tine doar noapte.

Ne-am rătăcit găsindu-ne.

mi-ai fost – primăvară // ți-am fost ploaie de vară

E încă mai – copacii verzi

aștept octombrie – Adio trebuie să ne spunem.

Un copil să crească

Un adult să mai aibă timp să construiască castele din nisip

Primul răsărit din Vamă și ultimul apus de la munte

Acea melodie de la acel concert –

Ultima carte preferată pe care ai citit-o

Primăvară

Și ploaia de vară

Când ești plecat mai mult timp și te întorci acasă

Locul ăla

De apă când îți este sete

N-ai muzică și vrei să dansezi

// îmi este dor de tine

Hai să ne mai știm – doar cât o țigară.

Când te-am văzut deunăzi, îmi erai iar copil. Era așa ușor când eram copii. Nu trebuia să ne spunem nimic – știam că vom fi împreună mereu.

Ai trecut pe lângă mine – nu m-ai recunoscut. Mi-am spus – iată-l!

Eram cei mai buni prieteni.

Oare tu ți-ai spus? – iat-o!

Era simplu atunci – copii.

Hai să ne mai știm – doar cât o țigară.

Au trecut multe anotimpuri de atunci.

Am uitat.

Știu că ai uitat.

Așa se întamplă.

Hai să ne mai știm – vrei să ne mai știm? // doar cât o țigară.

Ca atunci, când ne mai știam doar o clipă – eram copii // un joc