monstrum horrendum, informe, ingens, cuilumen adeptum

Aseară ne-am certat.

Cafeaua nu mai avea zahăr

și ne-am certat.

Eu tac.

Tu mă privești de parcă știi ce-i cu sufletul meu.

Mă privești și aștepți să vină un prim cuvânt de la mine

iar restul, poate de la tine

De parcă a-i știi exact ce-i cu sufletul meu.

Eu tac.

Mă privești știind exact poate ce urmează a-ți spune.

Eu tac.

În sufletul meu țin ascuns un monstru

eu doar tac.

Un uragan de lacrimi pe care încă nu le-am plâns, pentru că mă iubeai prea mult.

O furtună de vise nevisate

eram trează, visându-te pe tine.

Un taifun de visuri neîmplinite îmi apasă sufletul

viitorul meu era doar în doi.

Fotografii încă nepictate îmi zboară precum un vârtej

și doare

nu mă găsesc

nu te găsesc

nu găsesc

nu mă găsesc

Și tac.

Îmi plouă cu amintiri neîntâmplate

eu tac

nu găsesc.

Și te văd atunci așa cum ești, și poate cum ai fost mereu.

ochii-ți sunt întunecați, precum și sufletu-ți, mare și urât.

Și ce-am iubit?

eu tac

tu mă cerți

eu plec

tu taci.

rigor mortis

Tu înger, fiică celui căzut din ceruri

Păgân sunt – eu cred în tine.

Tu, fată cu ochi verzi, zână din abisuri

Povești de ieri îmi spui – eu adevăru-ți cred.

Tu, păcat cu părul roșu, focul celor vii și morți

Buchetu-ți de mireasă doar flori de mai – în roua dimineților de toamnă spun da.

De mă blestemi, îți zic – cât te iubesc.

Îmi spui să plec – nu pot – să te ascult aș vrea.

De-mi spui să plec – cu el de mână – scrum inima-mi. Aș sta. Să-i spun în grijă să te aibă

Să nu vrei tu să mai trăiești – chiar fericită să fi, de la marele stăpân înapoi mi te-aș lua.

Doar lasă-mă să mor – când tu, zâmbind, înapoi te uiți.

contrast

Aseară am dormit prea puțin.

Gândul meu s-a gândit la tine

Ai tăi ochi negri – cum strălucesc în noapte

Aseară am dormit prea puțin.

Furtuna din sufletul meu făcut-a pereche cu cea de afară

Și gândul meu s-a gândit la tine

Cum ochii-ți mai întuneric decât luceafăr – făcut-au pereche cu ochii mei verzi, ca roua dimineața când se întâlnește pentru prima oară cu frunzele de toamnă

Aseară am dormit aproape deloc

Gândul meu s-a gândit la tine

Ploaia aproape m-a durut – de bine

Și gândul tău s-a gândit la mine – să fie?

Pentru că aseară am dormit aproape deloc, ploaia m-a durut

N-am dormit aproape deloc aseară pentru că gândul meu s-a gândit la tine

Cum să fie

Te-am strigat

Nu mi-ai spus numele

Tu dormeai – gândul tău nu s-a gândit la mine și ploaia nu te-a durut

Cum să fie

Și ce furtună, când afară doar picături de ploaie?

Picură

mai bine nu

( n ) a fost

Când te-am iubit prima oară, ca un copil naiv, care crede că cerul este mereu albastru, mi-am zis să te iubesc mereu.

Când m-ai iubit, ai ars focul ce l-am aprins în ploi de whisky și aprilie.

Când te-am iubit a doua oară, ți-am zis în ochii-ți ca frunzele de toamnă, să-mi fii doar. Să ne visăm luceafărul. Ca două jucării stricate, în nopți de vineri care ne așteaptă, să ne întâlnim în zori cu luna.

Când m-ai iubit, o mare de vin m-a înecat în ochii-ți ca o simfonie din roua dimineții, pe care nu o cunoșteam.

Când te-am mai iubit o dată, ochii-ți ca frunzele de toamnă mă țin să-ți vin, ca soarele pe luceafăr. Soare, niciunde între noi. Și cum să te mai găsesc? Să-mi promiți aprilie. Mi-ai vorbit în flori de câmp. Și ca un copil naiv care crede că cerul este mereu albastru mi-am zis să te iubesc mereu.

Când m-ai iubit

Ochii-ți fum. Cuvinte amare. Sufletul degeaba.

Când te-am iubit poate n-am plâns.

Când m-ai iubit

Nu mai știu

el // ea 3

– azi să fim copii

– și cum?

– azi doar să ne jucăm

– să fim copii?

– azi doar

– și cum?

– îți spun

– îmi spui trei culori reale – eu să ghicesc locul lor din univers

– al meu?

– poate al nostru

– dacă ghicesc

– apoi rămâi

– rămân

– îți zic galben

– te uiți la soare

– greșit

– și cum?

– galben – Paradisul nimfelor

– Paradisul nimfelor văzut-am împreună

– mai știi?

– știu

– acum fie verde

– verde fie iarba primăvara

– verde fie Venus

– și m-ai găsit pe Venus

– eu eram pe Marte

– te-am găsit pe Marte

– ultima culoare mi-e roșu

– roșu-ți sunt corbii-n asfințit

– roșu mi-e zodia

– roșu fie-ți zodia, căci eu ți-am zis

– albastru fie corbii-n asfințit

– văzut-am corbii-n asfințit împreună

– albastru sunt

– albastru sunt

– și cum să stau?

– să stai doar tu

– universul meu

– al nostru l-am pictat cândva

– împreună

– în culori de vin și rouă

– și cum?

– eu nu te mai cunosc

– tu nu mă mai iubești

– te iubesc

– cum spui asta?

– în culori de stele și de lună

– tu nu mă mai știi

– nu ne mai știm

– eu pe marte

– eu pe venus

– să fim copii

– să ne avem cândva

– să ne iubim

Icarus

Mi-ai spus să nu te iubesc.

Tu, ființă cu ochi verzi – zânele erau invidioase – tu mi-ai spus să nu te iubesc. Cum să nu te fi iubit, când tot timpul eu doar pe tine te-am așteptat, fără să știm – nici eu, nici tu.

De m-ai iubit – păcatul tău să fie – nici zeii să nu-ți ierte.

Eu te-am iubit – mi-ai spus să nu te iubesc – și singur visam visuri cu noi. Și zburam puțin azi, mâine mai mult, în fiecare zi mai aproape de soare – tu te odihneai pe lună.

Și mi-ai spus să nu te iubesc – și ce să fac?

Mi-ai zis – eu drum am doar spre lună, de mergi doar o clipă spre soare, ochii-ți vor plânge lacrimi grele.

Ochii-mi plâns-au lacrimi grele – nopți la rând.

Spre soare eu am mers

Mi-ai zis – de înnotat, o vom face pe rând. Știu că-ți place să te avânți în larg – și mie. De-ai fi corabie, eu ancoră nu pot să-ți fiu. De te înneci ori să plutești în larg cu șerpii –

De m-au mușcat, nu e vina ta – mi-ai zis.

Spre soare eu am mers

Nu vreau să privim stelele împreună – încă. Eu ție furtună-ți voi aduce, știu sigur. Sufletul tău – nici nimfele nu te vor putea ajuta. Te rog – nu încă.

Așa pansament – nici nimfele nu aveau

Spre soare eu am mers

Tu mi-ai zis.

Am ajuns aproape – toate visurile visate în doi, lacrimile pierdute în nopți cu semi lună, chiar rana sufletului meu- toate au ars, lasând în loc o cicatrice a tot ceea ce am fi putut fi

de tu m-ai fi iubit

răbdare – n-am avut

veni, vidi, amavi

Un Dumnezeu să fi crezut în tine, tot un păgân a-i fi rămas. Căci nimeni, nici chiar Luceafărul sau Luna n-ar mai crede în dragostea ce deunăzi tu o jurai în flori de mai.

un mai, două, trei flori.. și câte primăveri cu soare să fie până ți se face dor? mi-e dor

și câte nopți cu lună plină să te aștept să-mi fii?

Un Dumnezeu să fi crezut în tine, tot un păgân a-i fi rămas —

Tu chiar nu știi,

De două ori să fi murit, o dată doar să mai am cu tine.

Tu chiar nu știi

mijloace acum să ai, nici e putință să ne mai fim când tu, un păgân – Dumnezeu ar fi crezut în tine – te întreb

n-ai vrut să ai voință

o stea – Luceafăr

o umbră – Lună

lumină – Soare

De două ori să fi murit, o dată doar să mai am cu tine. Dar tu – nu vezi? Dumnezeu de-ar mai crede în tine, tot un păgân a-i fi rămas. Căci nimeni, nici chiar tu nu a-i mai crede în dragostea ce deunăzi tu o jurai în flori de mai.

când doar brazii-și-au cetina tot verde