memento

Eşti artă!

Să nu privești în trecut, unde doar oase rupte de prea puține îmbrățișări din tot sufletul,

inimi prea frânte, de prea multe cuvinte frumoase, spuse prea rar.

Ești artă!

Cuvântul aproape să-ți fie la îndemână, precum apa are nevoie de sare când vrea să înghețe.

Ești artă!

Mi-ai fost primul ultim sărut

Ultimul prim ecou

Înainte de răsărit

De a deschide ochii

Să-i văd, atât de verzi, oglinda florilor de mai când prind rădăcină în rouă dimineților de primăvară.

Ești artă!

Picăturile de ploaie compun balade pe care ți le cânte în păru-ți roșu pe note de vioară

de tine doar înțelese,

să știi să-ți găsești mereu drumul înapoi în casa sufletului tău

atent păzit de nimfe

să nu intre nimeni nepoftit

să nu intre nimeni încălțat nepotrivit.

sic transit gloria

Un ocean de whiskey și tot ochii tăi m-ar fi îmbătat.

În ploaie am aprins lumânări așteptând heruvimi și nimfe să ne scrie în rouă, unde ne vom juca de această dată, unde vom dormi când chiar luna a obosit să ne mai încălzească și soarele prea cald, pentru somnul nostru înghețat.

Ne aveam așa mult, nici trecutul nu mai avea nevoie de noi.

Ți-am zis că te iubesc în cuvinte pe care le-ai aflat în dansul florilor colorate în desenele unor copii pe asfaltul încins de ploaia aprinsă de noi doi.

Doi copii

Doi păgâni

Ne trezeam mereu prea devreme, când stelele mergeau să culeagă anotimpuri să ni se mai dea timp să fim.

Doi copii

Doi păgâni

Ne pictam universul cu vin alb și praf de mai și ne plângea marte și venus de ciudă, iubirea noastră

Doi copii

Doi păgâni

Dar ne iubeam.

am fost.

blestem // 4

Păgân îmi ești. Să promiți un infinit?

Să te bată zeii și nimfe să trișeze aievea, de s-or mai juca cu tine.

Un infinit? Când noi abia avem o zi de dat la schimb pe alta!

De-oi îndrăzni să atingi o alta, fină precum hârtia să-ți pară a ei piele.

Oglinda să se crape, de-o zări ai tăi ochi – negri, goi și plini de păcate. Și de-o fi să-mi întâlnești ochii – verzi, goi și plini de păcate, ochii-ți să facă cataractă. Și doar pe mine să mă vezi.

Tu-mi zici că nu și eu te cred. De te-oi prinde mințind în flori de mai, din flori în sticlă putredă orice floare vei fi atins vreodată să se prefacă.

Și vei rămâne singur. Și nici tu nu-ți vei mai auzi propriul cântec, pe când te credeai lebădă, să ragi precum toate orătănile lumii.

Și uite câte rele ai făcut, tu mie.

Și apoi am încercat să te înțeleg, de ce?

Și ai să vezi cât te-am iubit.

Dadaism

în dragoste? Eu nu mai cred. în tine, în noi. noi? pe tine Eu te-am iubit. noi poate. tu te iubești pe tine. a fost ziua Mea. ai uitat să-Mi iei flori. poate nu Am meritat, da. dacă Mi-ai fi luat flori, aș mai fi rămas, poate. nu te-Am meritat, poate. nu Mă meriți, da. tu sigur nu ai dreptate. Eu am oare? sau să fi avut. nu știu. atâta încredere în nimic. Eu sunt sigură acum, tu nu ai dreptate. nimic, asta tu Mi-ai oferit. ar fi trebuit să-Mi dai flori de ziua Mea. poate aș fi rămas. e vina ta dacă Eu nu mai cred în lucruri frumoase. de ce M-ai mințit, totuși? poate, dacă Mi-ai fi adus flori, aș mai fi rămas.

Scrisoarea ei

Când ești plecată, să-mi scrii, știi că mi se face dor de tine. Vreau să știu că ești bine. Te-aș suna, sincer, dar poate nu ai semnal. Nici să deranjez n-aș vrea. Îmi poți trimite chiar și o poză. Să mă asigur că ești fericită. De îți mai rămâne rest de la magazin, îmi trimiți o vedere? Aș știi că îți este dor de mine, precum mie de tine. Nu trebuie să scrii nimic, voi știi că e de la tine. O urmă neglijentă de parfum în colț, tu! Chiar și așa, poate îți cer prea mult. Te rog, să-mi scrii! Uite, îmi poți scrie o scrisoare, așa, de modă veche. Orice hârtie găsești, un ambalaj poate, chiar un șervețel. Doar ca să știu, ești bine.

invitație


Inima-mi groapă adâncă săpata-mi în piept

Înșelatu-mi sufletul, prea mult.

Să sper? la ce,

iertare nu mai pot

În vene sângele-mi doare de prea mult, mult căci pe

Tine te-am adorat în iubire și te-am iubit, adorându-te

în seri de mai cu Venus, suspinând după un încă puțin

– Mai stai

Mi-ai vorbit de culori ce nu pot fi văzute, doar cândva

lăsatu-m-ai intoxicată de vorbe din fum de wiskey

când ai plecat asemeni roua, se preface-n vin.

Te invit – am zis –

în suflet, să-l citești precum un număr infinit negativ.

Să-ți dai pantofii jos întâi, o doleanță doar avut-ai.

Să nu murdărești cu pete de necaz și spurcă unde ne-au cântat îngerii deunăzi, să ne fie aievea. Doar noi

și tu nu

să sper la ce? Iertare nu mai pot.

Să ai noroc de ghinion

aievea.

Dies irae

Mi-ai spus, să nu mă tem. Aici la fel gândim. Noi, doi păgâni, martiri aievea ai aceeași credințe. Cu petale de fum, mireasă-ți în maiul cu lună plină. Păzit de heruvimi și nimfe, al nostru alfabet vom scrie, să poată fi citit din limbo chiar. În nunațe de vin și rouă ne-am spus că ne vom fii mereu. Și am cezut în jurământul sacru, precum un păgân ce-a fost binecuvântat pentru întâia dată de către sfinți. Și ți-am promis, fii-mi tu primul ultim sărut. Dar vai, cât vocea-ți blândă a mințit. Lacrimi multe murdărit-au ai mei ochi. Genele-mi, prea grele și ochii-ți reci, acum să mai privesc în ei. Sângele-ți fierbinte și pielea-mi arde de te-aș atinge iar, precum aievea. Să te sărut, inima-ți pustie. Și eu, doar vânătăi pe suflet.

Celor care fură

Mă lauzi. Îmi zici că scriu din suflet, cum nimeni, niciodată. Mă minți, și-mi zici c-o faci de dragul meu. Nu mă cunoști. Nu vrei să mă cunoști. Vă spuneți la mulți ani în cuvintele mele. Vă apreciați public în cuvintele mele. Așa doar, să vadă toată lumea. Deunăzi mi-ai apreciat cuvintele, așa, să vadă toată lumea. Îmi furi cuvintele și vede toată lumea și te-aș fi apreciat, așa, să vadă toată lumea, măcar de-ar fi avut un sens. Nici „la mulți ani” nu poți a spune, fără mine? Și ce respect să am? Atât doar – din suflet – să vă aveți. vă meritați și-un clasic mulțumesc.

Iar de-am greșit pe undeva – nu mai fura suflet, îți dau eu trup.

2018

„Și când nu mai poți, mai continuă. Doar puțin. Ești mai puternică decât crezi, simți că ești. Trezește zeița rebelă din tine și o să reușești să-ți continui drumul către visul tău frumos, drumul tău pasat cu stele aurii și petale de flori pline de rouă și aghiazmă. Îngerii vor cânta la nunta ta pentru că abia atunci îți vei da seama că ți-au vegheat fiecare pas greșit, fiecare pas.”

*text preluat, neadaptat, dintr-un carnet de notițe din anul 2018, aparținând autoarei acestui blog.

Scrisoarea lui

Dacă ți-aș spune să-mi scrii o scrisoare, a-i face-o?

Și oare ce să conțină? Un mesaj despre iubire, un gând de despărțire? Vei risca să-mi spui tot ce simți sau vei scrie lucruri care să-mi facă plăcere? Vei scrie cu stiloul caligrafic pe hârtie colorată sau cu un creion tocit pe o filă ruptă din agenda mea? Vei avea nevoie de un caiet întreg, ori compusă într-un e-mail atent așezat în pagină, cu font Times New Roman sau poate Comic Sans, ca mică glumă. Chiar așa, dacă ți-aș spune să-mi scrii o scrisoare, a-i face-o? Și ce mi-ai spune? Te vei fi gândit zile întregi înainte de a scrie orice cuvânt, și vei fi sigur că fiecare propoziție este exact cum trebuie. Sau va fi doar o felicitare de la librăria din cartier, dar vei fi fost tare atent să scrie „Te iubesc!”, iar pe copertă poate „La mulți ani!”, pentru că tocmai a fost ziua mea. Vei fi uitat să te semnezi. Și să scoți prețul. Eu o s-o pierd. Ce neatentă.