Blestemată fie zodia în care am întâlnit ochii-ți verzi

Păgâno!

De mă caut,

Prin stele vocea-ți răsună

Ca o baladă de toamnă

cântată de un cor de copii

la altarul sfinților ce încă se roagă la zei.

Înger căzut!

Cu moartea te joci

Când toți încearcă să odihnească-n pace.

Blestemată-ți fie zodia!

Mireasă-mi fii

Buchetul tău din flori de mai

Cât suflet?

Eu te ador

Cât nimfele spală păcate în zi de marți.

Păru-ți, roșu – degeaba

Când sufletu-ți negru

Ca răsăritul în timp de eclipsă.

Eu te ador

Fiica a tot ce-i sfânt în abis!

Cu păru-ți roșu, să mă sugrumi

Păcatul, cu mine tu ți-l faci.

Cu tine, gându-mi – simfonie

Blestemată-ți fie zodia, păgâno.

Let me be empty and weightless and maybe I’ll find some peace tonight.

O viață ne-am jucat de-a ficțiunea, iubind pe alții

bând whisky în iad cu îngeri spovediți,

jucându-ne de-a v-ați ascunselea prin păduri sacre

croșetate din flori de mai

la lumină de lună nouă.

Când ți-am privit ochii,

m-am îmbătat,

ca și când ar fi fost ieri.

Te-am întrebat de știi să înoți

– ochii-mi ai privit –

în sufletu-mi deja te-ai înecat.

Doi copii

Doi păgâni.

În izvoare de foc ne-a fost dat în scris

să ne iubim odată

de toți zeii care râd moartea

și toți morții ce-i invidiază încă pe ce-i vii.

În ochii-ți să mă îmbăt,

în ochii-mi să te îneci.

Să ne fim,

doi copii

doi păgâni.

Să ne iubim, o dată.

Ți-am căutat sufletul în partituri de balet scrise de zei păgâni în serile cu lună nouă.

Mi-ai zis în vis – crezute-am nimfă –

Fii-mi ultimatum în dragoste

Dar când m-am trezit,

lângă mine

precum un copil vinovat zâmbeai

în somn.

– eu ce să cred.

Păru-ți roșu

Sufletul curat

Dar ochii-ți – doar tu îi știi

– așa verzi,

doar un ocean de lacrimi

ale celor ce nu și-au cum trebuie viața,

înainte să moară –

– să mă îmbete atât.

Precum o floare uscată,

păstrată cu multă atenție într-o carte despre un poet

care spune povești de care nu pasă nimănui –

Mi-ai zis,

de te voi pierde, într-un vis te voi găsi.

Doar în moarte ne vom despărți în veci.

Dar ochii-ți – așa verzi,

doar tu îi știi

Și dacă moartea va râde de noi, neghioaba! și va întârzia?

Blestemată-ți fie soarta, zeiță a tot ce nu mai poate respira, de mine parte să ai doar! – tu ai blestemat-o pe a mea, când m-ai sărutat.

Uiți, poate, și cel căzut din ceruri are suflet.

Citește ochii-mi, ca pe o carte de tarot.

De cauți zâmbet, de mult pierdut –

întreabă florile de mai

posibil să-l fi confundat cu roua celor ce au dansat cu nimfele,

înainte de a se hotărî să moară.

De ai curaj, să cauți prin scrisori

arse de zeii ce n-au cunoscut fericirea patetic decât în buruienile de toamnă

să aflii că am trișat în zodii ca doi păgâni ce jură a crede în sfinți,

să ne întâlnim odată ochii.

Prin amintiri, goale, crude, cu gust amar precum o oglindă spartă ce aduce doar vești bune

sufletu-ți aleargă cu nerăbdare –

îl aud.

Caută să distrugă ce a mai rămas curat.

La cea de-a treia întâlnire în doi

într-un caiet nou,

din flori uscate la lumina lunii

așezat de mine cu atenție,

să poți scrie –

Aici, sunt doar eu.

De mâine, de-mi vei auzi numele să te temi

haos în gândul tău,

otravă în suflet –

Acasă, doar mie să-mi fi fost.

Jinduit să fi și doar firmituri de nimic

să ai parte.

Milă, lumea să nu ți-o cunoască

iar nopțile cu lună nouă, să-ți urle morții liniștea,

chiar stelele să fugă când te văd.

Să provoci zeii la joc și soarta să râdă de tine,

nimfele ce altcândva îți aduceau flori și miere

să te terfelească

Și ochii-ți de vrei vrea să-i clătești

Apa facă-se-n mocirlă.

Și am să știu, de m-ai iubit, cândva.

Ai dat cu mine de pereți și cu tot ce ar fi putut să fie,

să nu-ți pară rău.

Au plâns zeii, iar morții au aruncat cu flori proaspete de martie în locul unde ar fi trebuit îngropată dragostea noastră

doar un zvon. Ce blasfemie!

Să nu-ți pară rău.

Îți sunt stea, mi-ai fost întreagă constelație.

Nu-mi pare rău.

Te-am plâns,

dar lacrimile nu pentru tine mi-au fost.

Și de ți-am scris scrisori,

cuvintele au ars până să ajungă la tine

să nu-ți pară rău,

o să se cânte printre nimfe despre când ne-am iubit așa mult, încât nu a mai rămas altceva, decât să ne spunem rămas bun, pentru mereu, pentru totdeauna.

să nu-ți pară rău.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Mi-ai fost euforie, aievea. Să iubesc, eu nu mai puteam decât dacă te iubeam pe tine.

Chemam nimfele să-ți danseze în miez de noapte, ca să fiu sigur că nu te trezești.

Verile le petreceam descurcând păru-ți roșu-stacojiu cu degetele, ca să nu visezi urât, iarna.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Vrut-ai să aprinzi o lumânare pentru toți cei prea credincioși, ce au murit înaintea noastră. Dar tu, prea păgână, iar lumânarea ta era din flori de câmp.

Promisiuni uscate și vorbe de hârtie folosit-ai să aprinzi focul.

Morții urlau –

iar eu nu știam de ce mă ustură sufletul.

Mi-ai furat zilele de ieri.

All things truly wicked start from innocence

E.M. Hemingway

I am writing this under an appreciable mental strain, since by tonight I shall be no more — H. P. Lovecraft