Midnight thought

Te ador.

Dar n-o să-ți spun asta.

Tu n-o să știi,

cât te-am plâns de dor,

pe tine, cât te-am visat,

că suntem.

Te ador.

Corbii ți-au șoptit de-a mea dragoste

și-n ploaie, curcubeu zărit-ai – ai mei ochi.

De n-ai aflat, eu n-o să-ți spun.

Te ador.

Parfum de nu-mă-uită,

trimis-am în buchet de noapte bună.

Gându-ți, nu la mine.

Te ador.

Un mausoleu,

ce adăpostește sufletele turbate

ale celor ce n-au făcut pace cu dracii –

mi-e dor de tine.

Tu, nu-mi știi numele.

Te ador.

Dar gându-ți, nu la mine.

Și eu, n-o să-ți spun.

– Tu și ce armată?

– Am atât dor, aievea iți vorbesc.

– De-mi vorbești în flori de mai –

– Îngerii, să mă pedepsească.

– Cât te-a costat?

– Să-ți fi vorbit, iar? Amintiri,

trăite încă,

în valuri ce vor sa vina.

– Cât suflet?

– Amintiri –

– Uitate?

– Așteptând – jurământ de dragoste

– Împlinit?

– Sperjur!

– Nici gândul nu-l mai ai.

– Cicatrici, din lumini colorate

gata de pus în brad

– Un copil!

– De către el, da.

– Și morții?

– Al lor cor cântă de vești bune,

înaintea celor cu sufletul doar jumătate viu.

– Tu, nu.

– Eu am iubit, încă. Nu cred.

– Cu pânză albă, spânzurați.

– Alb, dar nu ceresc.

– Să știe zeii tuturor celor-

– Să nu fie!

– Să nu fi fost, doar mort,

la al cărui mormânt de s-au plâns lacrimi de dor

– Și se va știi, între noi,

se va fii.

N-o să te uit.

Cum mi-ai zis că mă iubești?

precum o zodierița mi-ai amăgit sufletul.

Mi te visasem să-mi fii mireasă

în rochie albă

de lună nouă,

cu buchet de margarete

culese din ambrozia sfinților ce n-au prins loc în rai,

ai venit la mine să-mi spui,

Stai!

Vorbă proastă.

– zâmbești în somn.

Candid, să cred că pentru mine,

Îngeri răi și cimitire vesele doar, gândul tău.

Tu, ochii-ți verzi.

Sufletu-ți, pierdut;

De când cu nimfele pe Venus te jucai așteptând în zi de mai

eclipsă

din apus de flori de câmp;

și zeii privesc pe tine

tu, furând din al lor mied

să-mi dai foc

– a mea privire

să te pot îmbrățișa,

Aievea.

Ce vorbă proastă.

Avid de sete, stând în ploaie

Și un strop doar să nu-ți atingă pielea.

Nimfe să-ți scufunde trupul în abisuri

de vei îndrăzni să vorbești numele meu, alteia.

De îți găsești adăpost în lună nouă,

Zeii să te izgonească.

Să mori de frig

Și nici 100 de îmbrățișări să nu te încălzească.

Să leșini de cald,

Să nu te aline niciun pârâu din lumea întreagă.

Să fii bântuit de Pandora însăși,

chiar în cel mai dulce somn.

Liniștea-ți fie zgomot,

încât iadul să-l crezi paradis.

De tot ce-i frumos, fie-ți silă,

iar tot ce-i urât să te lase rece.

Și o să știu, mă iubești încă.

Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove.
O, no! it is an ever-fixed mark,
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wand'ring bark,
Whose worth's unknown, although his height be taken.
Love's not Time's fool, though rosy lips and cheks
Within his bending sickle's compass come;
Love alters not with his brief hours and weeks;
Buț bears it out even to the edge of doom.
If this be error, and upon me prov'd,
I never writ, nor no man ever lov'd.

Sufletul nu mi te mai vorbește fluent

nici ochii-ți nu mai știu.

Să fi fost negri? Răi? Să mă fi iubit?

Cât păcat.

Ce tragedie.

Să ni se fi spus cândva povestea,

că ne-am irosit timpul împreună

vorace căutând

să ne potolim setea dintr-un foc mocnit.

Doi viciați

Luându-ne la întrecere pe sub cavouri

și îngăimând al morților cântec

de parcă liniștea lor ni s-ar fi cuvenit.

Și azi,

De-ar fi să ni se fi citit balada?

în cărți de poezie,

la lumina stelelor găsite de noi

în nopți cu semilună,

când ne alergam împreună, iar gheața,

nu se topea

nici pentru două, sau trei picături.

O fecioară

care vede marea pentru prima dată

și își închipuie că toate stelele îi sunt loiale.

Ca un copil,

care descoperă că soarele este tot stea,

iar superstițiile sunt doar o manieră

de a picta viața

în nuanțe de șampanie crudă și vin ars.

Când împreună,

noi doi,

un demon, ziua

și noaptea prinde forme sfinte

precum un hulitor,

ce așteaptă să fie iluminat.

Azi?

Tot, de tot,

doar împreună.

– the feeling of wanting to be with someone until death.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis

Dar dacă ne-om cunoaște cândva, aievea,

– îți zic, o să ne știe paradisuri, toate

Să plângă nimfele de dragul nostru.

Abisul cu jiind ne va privi

și morții o să urle atât de tare, fără să știe

– îi auzim, iar cântecul lor de năzuință,

al nostru tropar.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis.

Dar într-o vreme, ochii-ți o să-i găsesc ca pe acasă.

De te vei pierde în anotimp prea rece

pentru sufletul tău cald,

să-ți aduci aminte, al meu păr roșu.

Și de noaptea va fi având semilună,

– ce dacă ne vorbesc de rău toți zeii? –

adăpost îți sunt.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis, păgân.

și când mă trezesc,

îmi pare totul mult prea sfânt.

Do you know why hugs are so beautiful?

Because the right side of you does not have a heart, so it’s empty, and when you hug you will have a heart on both sides.