doi trei sau totdeauna

holding-hands

ne-am alergat pe gheață o viață-ntreagă, doar ca să ne găsim într-un august cald

tu pe mine

eu pe tine

amândoi căutând câte-un ce n-aveam

singuri – frig să ne fi fost în ploile calde de iunie

în trifoi cu patru foi ne-am citit să ne fim

tu pe mine

eu pe tine

în nopți de iulie ne-am privit aceleași stele – constelații cu zodii de patru luni distanță

amândoi căutând câte-un ce n-aveam

tu pe mine – să-ți fiu cald în toamnă

eu pe tine – să-mi fii rouă dimineața în vară

și în trifoi cu patru foi ne-am citit să ne fim

doar noi

tot cerul și pământul va fi invidios pe iubirea noastră, și o să ne fim mereu

doar noi

împotriva lumii, doar noi, mi-ai zis, și când vrei să simți că nu mai poți, să iau aminte, eu, a ta iubire, tu vei putea și pentru mine

și dacă tu nu vei mai putea, mi-ai zis, griji să nu-mi fac, lângă tine să m-așez și nu vom mai putea împreună

să te cred de ce? în zodii te-am citit să-mi fie dor mereu de tine

de ce tu să mă crezi? găsit-ai un trifoi – cu patru foi

blestem // 3

Cu păru-ți ca de aur păcatele să-ți plătești

În ochii-ți verzi să-ți piară lumina ce-n alte primăveri îmi jurai iubire

Și blestemat fie-mi îngerul care pe tine, drept înger mi te-a adus în cale

De ți-o fi foame, nisip să-ți fie orișice pomană

Și însetat de-ai fi, doar eu să-ți fiu alinare

Noaptea somn să nu-ți găsești decât în lună plină

Și când bolnav sau obosit, păru-mi roșu – elixir pentru orice

Pe pământ să nu-ți mai găsești casă, iar în cer nimfele să te izgonească

Liniștite în suflet să mai ai doar când iadul va îngheța, iar demonii la zei se vor înălța

De te-o mai iubi cineva vreodată, să fie când va spune Hades doamne ferește

și o să știi cât mi-ai lipsit.

vortex

eu lacrimi nu mai am.

M-ai lăsat să sper că primăvară-mi vei fi în veci. În flori de mai îmi tot vorbești – și ce să cred?

eu lacrimi nu mai am.

Decembrie adus-ai în casa mea. Sufletul înghețatu-mi-ai. Și era abia septembrie

eu lacrimi nu mai am.

În septembrie cald mi te jurai în veci al meu – iubire. Și eu să nu te cred?

eu lacrimi nu mai am.

Ochii-ți negri ca noaptea făr’ de lună m-au cuprins precum un zeu răpește-n noapte nimfa care vindecă cireșul de frunzele-i bolnave

eu lacrimi nu mai am.

Ți-ai spus rugăciunile în zi de decembrie ca un păgân. Îmi spuneai mereu – al tău gând la mine se gândește. Prea mult crezut-am în tine – veșnicie

eu lacrimi nu mai am.

Mi-ai luat sufletul cu tine când în noapte ai plecat. Să mă lași să cred că primăvară-mi vei fi în veci, cât suflet?

eu lacrimi nu mai am.

Mi-ai vorbit în flori de mai și eu am sperat că primăvară-mi vei fi în veci. Mi-ai luat sufletul cu tine când în noapte ai plecat

Cât suflet? eu lacrimi nu mai am.

13

fie-mi veșnicie – tu apus și valuri

și veșnicie am să-ți fiu – eu vis în culori colorate de copii pe asfaltul stropit de roua dimineții

în dragoste să ne iubim – făr’ de milă pentru nopțile cu semilună în care nimfele se joacă de-a v-ați ascunselea

zeii să se-nfurie – să râdem de-a lor putere

noi doi – păgâni în tot ce-mi ești, păgâni în tot ce-ți sunt – trifoi cu patru foi să ne fim

zeilor – să râdem de-a lor putere – să ne-avem în grijă, adăpost – veșnic

și tu, și eu – promite-mi că nu o să-mi promiți, îți promit că nu o să-ți promit

zeii să se-nfurie și nimfele să se mire

al nostru suflet – sărbătoare

să ne fim – veșnicie

și tu, și eu – promiți să nu-mi promiți, promitu-ți-am să nu-ți promit

în vis să mă visezi – doar eu, în gând să te gândesc – pe tine doar

în cântec să mă asculți iar eu să te citesc în poezie

promite-mi să nu-mi promiți, promit că nu o să-ți promit

și tu, și eu

să ne fim doar

veșnicie

fericire

fie-mi tu noapte, eu să-ți fiu culori

în dragoste să ne iubim

monstrum horrendum, informe, ingens, cuilumen adeptum

Aseară ne-am certat.

Cafeaua nu mai avea zahăr

și ne-am certat.

Eu tac.

Tu mă privești de parcă știi ce-i cu sufletul meu.

Mă privești și aștepți să vină un prim cuvânt de la mine

iar restul, poate de la tine

De parcă a-i știi exact ce-i cu sufletul meu.

Eu tac.

Mă privești știind exact poate ce urmează a-ți spune.

Eu tac.

În sufletul meu țin ascuns un monstru

eu doar tac.

Un uragan de lacrimi pe care încă nu le-am plâns, pentru că mă iubeai prea mult.

O furtună de vise nevisate

eram trează, visându-te pe tine.

Un taifun de visuri neîmplinite îmi apasă sufletul

viitorul meu era doar în doi.

Fotografii încă nepictate îmi zboară precum un vârtej

și doare

nu mă găsesc

nu te găsesc

nu găsesc

nu mă găsesc

Și tac.

Îmi plouă cu amintiri neîntâmplate

eu tac

nu găsesc.

Și te văd atunci așa cum ești, și poate cum ai fost mereu.

ochii-ți sunt întunecați, precum și sufletu-ți, mare și urât.

Și ce-am iubit?

eu tac

tu mă cerți

eu plec

tu taci.

rigor mortis

Tu înger, fiică celui căzut din ceruri

Păgân sunt – eu cred în tine.

Tu, fată cu ochi verzi, zână din abisuri

Povești de ieri îmi spui – eu adevăru-ți cred.

Tu, păcat cu părul roșu, focul celor vii și morți

Buchetu-ți de mireasă doar flori de mai – în roua dimineților de toamnă spun da.

De mă blestemi, îți zic – cât te iubesc.

Îmi spui să plec – nu pot – să te ascult aș vrea.

De-mi spui să plec – cu el de mână – scrum inima-mi. Aș sta. Să-i spun în grijă să te aibă

Să nu vrei tu să mai trăiești – chiar fericită să fi, de la marele stăpân înapoi mi te-aș lua.

Doar lasă-mă să mor – când tu, zâmbind, înapoi te uiți.

contrast

Aseară am dormit prea puțin.

Gândul meu s-a gândit la tine

Ai tăi ochi negri – cum strălucesc în noapte

Aseară am dormit prea puțin.

Furtuna din sufletul meu făcut-a pereche cu cea de afară

Și gândul meu s-a gândit la tine

Cum ochii-ți mai întuneric decât luceafăr – făcut-au pereche cu ochii mei verzi, ca roua dimineața când se întâlnește pentru prima oară cu frunzele de toamnă

Aseară am dormit aproape deloc

Gândul meu s-a gândit la tine

Ploaia aproape m-a durut – de bine

Și gândul tău s-a gândit la mine – să fie?

Pentru că aseară am dormit aproape deloc, ploaia m-a durut

N-am dormit aproape deloc aseară pentru că gândul meu s-a gândit la tine

Cum să fie

Te-am strigat

Nu mi-ai spus numele

Tu dormeai – gândul tău nu s-a gândit la mine și ploaia nu te-a durut

Cum să fie

Și ce furtună, când afară doar picături de ploaie?

Picură

mai bine nu

( n ) a fost

Când te-am iubit prima oară, ca un copil naiv, care crede că cerul este mereu albastru, mi-am zis să te iubesc mereu.

Când m-ai iubit, ai ars focul ce l-am aprins în ploi de whisky și aprilie.

Când te-am iubit a doua oară, ți-am zis în ochii-ți ca frunzele de toamnă, să-mi fii doar. Să ne visăm luceafărul. Ca două jucării stricate, în nopți de vineri care ne așteaptă, să ne întâlnim în zori cu luna.

Când m-ai iubit, o mare de vin m-a înecat în ochii-ți ca o simfonie din roua dimineții, pe care nu o cunoșteam.

Când te-am mai iubit o dată, ochii-ți ca frunzele de toamnă mă țin să-ți vin, ca soarele pe luceafăr. Soare, niciunde între noi. Și cum să te mai găsesc? Să-mi promiți aprilie. Mi-ai vorbit în flori de câmp. Și ca un copil naiv care crede că cerul este mereu albastru mi-am zis să te iubesc mereu.

Când m-ai iubit

Ochii-ți fum. Cuvinte amare. Sufletul degeaba.

Când te-am iubit poate n-am plâns.

Când m-ai iubit

Nu mai știu

el // ea 3

– azi să fim copii

– și cum?

– azi doar să ne jucăm

– să fim copii?

– azi doar

– și cum?

– îți spun

– îmi spui trei culori reale – eu să ghicesc locul lor din univers

– al meu?

– poate al nostru

– dacă ghicesc

– apoi rămâi

– rămân

– îți zic galben

– te uiți la soare

– greșit

– și cum?

– galben – Paradisul nimfelor

– Paradisul nimfelor văzut-am împreună

– mai știi?

– știu

– acum fie verde

– verde fie iarba primăvara

– verde fie Venus

– și m-ai găsit pe Venus

– eu eram pe Marte

– te-am găsit pe Marte

– ultima culoare mi-e roșu

– roșu-ți sunt corbii-n asfințit

– roșu mi-e zodia

– roșu fie-ți zodia, căci eu ți-am zis

– albastru fie corbii-n asfințit

– văzut-am corbii-n asfințit împreună

– albastru sunt

– albastru sunt

– și cum să stau?

– să stai doar tu

– universul meu

– al nostru l-am pictat cândva

– împreună

– în culori de vin și rouă

– și cum?

– eu nu te mai cunosc

– tu nu mă mai iubești

– te iubesc

– cum spui asta?

– în culori de stele și de lună

– tu nu mă mai știi

– nu ne mai știm

– eu pe marte

– eu pe venus

– să fim copii

– să ne avem cândva

– să ne iubim

Icarus

Mi-ai spus să nu te iubesc.

Tu, ființă cu ochi verzi – zânele erau invidioase – tu mi-ai spus să nu te iubesc. Cum să nu te fi iubit, când tot timpul eu doar pe tine te-am așteptat, fără să știm – nici eu, nici tu.

De m-ai iubit – păcatul tău să fie – nici zeii să nu-ți ierte.

Eu te-am iubit – mi-ai spus să nu te iubesc – și singur visam visuri cu noi. Și zburam puțin azi, mâine mai mult, în fiecare zi mai aproape de soare – tu te odihneai pe lună.

Și mi-ai spus să nu te iubesc – și ce să fac?

Mi-ai zis – eu drum am doar spre lună, de mergi doar o clipă spre soare, ochii-ți vor plânge lacrimi grele.

Ochii-mi plâns-au lacrimi grele – nopți la rând.

Spre soare eu am mers

Mi-ai zis – de înnotat, o vom face pe rând. Știu că-ți place să te avânți în larg – și mie. De-ai fi corabie, eu ancoră nu pot să-ți fiu. De te înneci ori să plutești în larg cu șerpii –

De m-au mușcat, nu e vina ta – mi-ai zis.

Spre soare eu am mers

Nu vreau să privim stelele împreună – încă. Eu ție furtună-ți voi aduce, știu sigur. Sufletul tău – nici nimfele nu te vor putea ajuta. Te rog – nu încă.

Așa pansament – nici nimfele nu aveau

Spre soare eu am mers

Tu mi-ai zis.

Am ajuns aproape – toate visurile visate în doi, lacrimile pierdute în nopți cu semi lună, chiar rana sufletului meu- toate au ars, lasând în loc o cicatrice a tot ceea ce am fi putut fi

de tu m-ai fi iubit

răbdare – n-am avut