Tag Archives: romanian writer

of, măi Victor!

Posted in dear diary 🍓 by

Am intrat pe Facebook și am văzut că o colegă din facultate s-a logodit. Și avea la poză ca descriere,

„Fericirea supremă a vieții constă în convingerea că ești iubit”

— Victor Hugo

Mdaa nu prea sunt de acord. Adică, mă bucur pentru ea și îmi doresc tot binele și toată fericirea, să-i fie! Dar acel citat m-a cam zgâriat pe spate așa puțin. Probabil exagerez – ca de-obicei – dar, trebuie să fiu convinsă că sunt iubită ca să fiu cu adevărat fericită?

Câteva idei, prima fiind, S mă iubește și știu asta, nu trebuie să mă convingă nimeni de nimic. Iubirea adevărată, simplă, curată, se simte, se trăiește, nu ai nevoie de dovezi că există. Este precum aerul, nu-l vezi, dar îl simți și când există – iubirea – este ca și când îți ții respirația pentru ceva secunde și apoi inspiri: necesară.

Apoi, fericirea supremă, oare chiar există? Noi oamenii suntem ființe egoiste, mereu vrem mai mult. Prin suprem eu înțeleg perfecțiune, prin definiție simplă, eu perfecțiunea nu cred să existe (poate doar câinii mei hehe).

Ultima, de ce avem nevoie de aprobare, adică nu putem fii fericiți cu propria persoană? Sunt sigură, am avut momente în care sigur mi-a plăcut poate mai mult de mine decât în momentul ăsta și sigur că, am fost mai mult decât mulțumită eu cu mine, la fel cum sunt, acum.

Dar bravo lor! Să le fie viața frumoasă!

A fi sau a nu fi… overthinker

Posted in dear diary 🍓 by

Zilele trecute mi-am aranjat biblioteca și sunt tare fericită cu rezultatul. S se uită la ele – la cărți – și zice oricine ar veni la noi acasă sunt sigur că ar fi impresionat de colecția noastră de cărți! Atât mi-a trebuit: chiar așa oare?

Evident că nimănui nu-i pasă – de ce, să-i? Pentru că fiecare citește ce îi place și dacă nu. evident, nu va citi. Dar mintea mea s-a dus într-o spirală ciudată gândindu-mă, oare mi-am aranjat cărțile cum trebuie? Pentru că era deja prea târziu să mai fac ceva! Momentul era depășit și nici chef nu mai aveam!

Acum, ce e de făcut? Să fi retrăit momentul?? imposibil, clar! Și nici nu cred că aș irosi așa mare oportunitate pe câteva cărți (poate ajung să mă obișnuiesc). Să zicem, săă ziiiiceeeeeemm că, aș putea retrăi o clipă, dar ce să fie, ce să aleg?? Cum decide cineva asta? Mă gândesc că, nu m-aș fi apucat de fumat. Rău pentru sănătate, rău pentru buzunar, dar! Dacă nu fumam, nu-l știam pe S, nu aș fi avut-o pe Freya, nici pe Nami și nici pe Terra!!! Deja 4 persoane fără de care nu-mi doresc să trăiesc! O persoană și 3 câini, fie. Asta e ca în Fleurs du Mal, da, pentru că uite un lucru rău care a dus la o situație mai mult decât fericită.

Soluția? Mă las de fumat! Când? Cândva.
Da, sună bine.

S-a așezat o albină pe mine!

Posted in dear diary 🍓 by

Ne-am serbat la Lacul Sfânta Ana – am făcut 2 ani – și cât așteptam să ia el biletele, s-a așezat o albină pe mine!! Și știu, dacă nu te miști, nu îți face nimic. Și nu m-am mișcat, nici mi-a făcut ceva. Măi! nu a fost în regulă, deloc! M-am cam enervat, sincer zic, stătea așa ca toanta și nu pleca. Și uite cum, timp de 10 minute am fost eu și gândurile mele – oribil!

A fost cam oribil, în loc să mă uit în jur, să admir, să judec sau mai știu eu ce, nu mă puteam concentra decât la albina asta, de ce e pe mine? Oare mă dau cu prea mult parfum? Sau e crema de mâini – cu piersici. Și totuși, mai stă mult? De cât timp e aici? Mă gândeam să-i pun nume, ceva unisex – să nu jignesc – dar m-am răzgândit, m-aș fi prea atașat de ea.

Apoi m-a lovit: care să fi fost gândul meu dinainte de albină? La S, că stă prea mult la coadă? Sau că mă bucur că sunt în vacanță? Să fi văzut ceva interesant?? Și cel mai rău, dacă nu mai pleacă asta niciodată?! Asta e. E cum e. Așa o să-mi petrec viața de acum. Pot risca să fiu înțepată, desigur. Decizii, decizii…

Dar nu, că a zburat. Efectiv sunt 10 minute din viața mea care se rezumă doar la s-a așezat o albină pe mine! Super…

astrologie

Posted in dear diary 🍓 by


Soarele s-a aliniat cu Jupiter și această aliniere a planetelor nu a mai fost, decât acum 84 de ani și nici nu știm dacă va mai fi. Cică. Eu cred în zodii, pentru că eu sunt scorpion și S e taur și uite ne potrivim conform astrologiei, nouă ne merge bine, what else? Dar ce nu știu eu, adică, planetele astea se aliniază, da, bine, dar în taur? Asta, cum vine? Mai știu că îmi merge bine când e semi lună afară. Eu cred în zodii pentru că este singurul lucru care a funcționat pentru mine. S nu crede în zodii, dar crede în mine, așa că da, dacă îi zic că Soarele s-a aliniat cu Jupiter în leu, mă crede. Și asta este poate mai important decât orice fel de credință, fie în astrologie, ca mine, ca S în legile Universului sau fiecare în Dumnezeul lui. Pentru că eu nu sunt de acord neapărat cu tot ce îmi zice el despre Univers, îmi place să am propriile mele teorii, mi se pare mai distractiv, dar am încredere în el, așa că da, îl ascult, îl cred. E greu da, să găsești pe cineva, să nu te întrebi niciodată dacă….? Dar nu imposibil, important e să vrei sau nu să păstrezi acea persoană. Ce vreau eu să zic aici? Nimic special, sunt fericită și oamenii ar trebui să spună asta mai des! Hai să normalizăm împărtășirea sentimentelor și a gândurilor, fără repercusiuni. Deci, tu cum te simți astăzi?

Confesiune 9

Posted in dear diary 🍓 by 
A venit primăvara și uite, mai e deja puțin și trece. Adică, parcă nici nu a fost! În fine, abia a început aprilie, dar parcă în martie mai mult a plouat sau așa mi-a părut. Asta fiind o problemă. A doua, că nu mai știu să scriu, de data asta Dalila, parcă mi-a fugit toată inspirația, n-am idee. Pentru că o pățisem până acum când vine vorba de poezie, dar sunt bine, acum. Ok. A treia problemă, că poate de fapt nu e nicio problemă, așa ar trebui să fie lucrurile, firesc. Asta mă cam sperie - atât doar control să am în viață? Pentru că dacă, nu cred că sunt pregătită! Da, nu sunt, pentru că nu m-am gândit niciodată la asta. Vai! Dar, hai fie, să zicem, că. Pentru că am prins iar drag de scris! Da, pentru că (am povestit mai cândva) nu îmi mai plăcea! Nu îmi mai plăcea sau nu mai știam, să. Tragic! În fine, a trecut - să zicem. Am și de bine, anume că - apropo de poezie - am mai scriu la „acea poezie”, if you know, you know, if not, don't even bother, nu mai e mult zic eu până va fi totul documentat și postat. Iubesc acest gen de postări, mereu mă simt mult mai bine, după. Pentru că, sincer, la ce bun un jurnal, dacă nu îl va citi nimeni?

To March, by Emily Dickinson

Posted in poetry ✨️ by

Dear March, come in!
How glad I am!
I looked for you before.
Put down your hat –
You must have walked –
How out of breath you are!
Dear March, how are you?
And the rest?
Did you leave Nature well?
Oh March, come right upstairs with me,
I have so much to tell!

I got your letter, and the birds’;
The maples never knew
That you were coming – I declare,
How red their faces grew!
But, March, forgive me –
And all those hills
You left for me to hue;
There was no purple suitable,
You took it all with you.

Who knocks? That April!
Lock the door!
I will not be pursued!
He stayed away a year, to call
When I am occupied.
But trifles look so trivial
As soon as you have come,
That blame is just as dear as praise
And praise as mere as blame.

Mărțișor

Posted in Amor litterae 🪴, lady in black 🌙 by



Eu, m-am născut pe ger,
pe când fie încă Brumar
Și de nume mi s-a zis Ioana Maria,
ce frumos, chiar de nu așa rar.

Ochii-mi verzi atât,
de-n soare-i zici să fie smarald
Iară păru-mi zulufat,
și-l port roșu, pe spate tupilat.

Sunt femeie!
Și cândva am trăit altele, deja.

Altele, adică vieți.
Tot femei, doar alte zodii.

Prima dată în vechime,
Cleopatra? Agripina? Sappho fie!
Fost-am minunata muză zece!

Și cum Sappho mult în cărți trăit-a,
m-am născut pe la 1700 abia, Ecaterina.
Chiar de numele urmat de doi,
ci în rest, am fost prima cam la tot.

M-am născut apoi, Frida,
– cât renume, atât povara!
Precum ea, rebelă,
Viața-mi fuse o legendă!

În urmă, am avut, să tot aleg,
Avocat sau actriță? poate fie, diplomat.
Calea-mi fuse precum Martha,
Cum atunci, așa acum.

Scriitor, să sufăr precum alți,
să râd eu, pentru toți.
Dar, ce vis!
Și cât rău, atât frumos!

Ci eu, m-am născut pe ger,
pe când fie încă Brumar;
Și de nume mi s-a zis Ioana Maria,
ce frumos, chiar de nu așa rar.

Ci de-ar fi să fiu din nou cândva,
De lumea m-ar lua,
Tot femeie m-aș avea!

Confesiune 8

Posted in dear diary 🍓 by

Îmi place mult pointilismul. Cred să fie tehnica mea preferată în artă, da. Și uite, îmi place mult Van Gogh, foarte mult! Și cum pictează și de el. Și zicea cândva dragul meu Vincent, că se visează pictând și apoi își pictează visele. Și da, cam așa și eu, Peștii cu bec? întâi am visat, apoi am scris. Adică el picta ce visa, eu visez și scriu apoi despre ce am visat, uneori chiar visul întreg. Nu zic că sunt prima și chiar nici singura, ci doar că, uite, așa pățesc, așa mai fac, uneori.

Azi am stat la soare sau mai bine zis, am stat să-mi intre soarele în ochi. Vai cât mi-a plăcut! Pe malul Dâmboviței și cu cafea și da, soarele îmi intra în ochi. N-am mai fost așa de fericită de mult, de prea mult timp. Mi-e dor rău de primăvară, pentru că suntem toți mai fericiți când e soare și copacii sunt înfloriți.

Îmi e dor să scriu poezie. Da, am zis ce am zis, pentru că nu mai știu sau așa cred, să scriu poezie. Adică încerc și tot altceva iese. Mai ziceam eu de asta cândva. Adică cum vine asta să nu mai scriu poezii când, altfel eu ce mai fac? Că ziceam de pointilism și de primăvară când de fapt eu aici voiam să ajung. Că doare. Este efectiv iad și draci și toate alea rele, să nu scrii. Și când scriu? Este draci și iad și alea toate rele, efectiv. Dar, după ce am terminat, acel moment, imediat după, eu zic că așa are gust ambrozia! Dacă clipele ar avea gust, da, ambrozie ar fi. Pentru că este ceva atât de abstract și satisfăcător, un sentiment ce nu cred că poate fi descris. Decât că, îmi e veșnic dor de el și în același timp îmi e frică rău.

Abia aștept, să dau post, abia aștept acea bucățică de ambrozie.

Pentru că, la ce bun, să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni?

Dalila: Atât s-a putut

Posted in Dalila 🕸️ by 
- Și uite, sunt aici, eu sunt Dalila și mărturisesc, nu am fost mereu așa. Mărturisesc sincer, dar nu pot să-ți zic pentru că e secret. Așa că să faci bine să mă crezi! Înainte să fi fost eu cum sunt acum, am fost cândva manechin, într-o vitrină de pe Calea Moșilor. Și pe când eram manechin soarta mi-a fost compromisă și atunci. Păi ziua mă îmbrăcau în toate alea, numai și doar rochii și toate elegante, cum s-ar zice și ar fi. Și noaptea uneori mă țineau dezbrăcată. Imaginează-ți ce rușine îmi era. Pentru că toți se holbau la mine, când zic toți, toți! 

mă crede oare?

E TÂMPIT

* Mă Crede *

Da, pentru că toți se holbau la mine, da, toți. Și așa am devenit eu de fapt femeie. Noroc că nu bărbat, nu cred că mi-ar fi plăcut. Zic sincer, nu mi-a fi plăcut prea mult. Dar da, așa am devenit eu de fapt femeie, de draci! Mă crezi, nu?

- Evident, wow îmi pare rău că ai trecut prin așa ceva, atât de traumatizant.

- Dar vezi că ești tâmpit?

- ???

- Tâmpit sau mincinos, oricum toți mincinoșii sunt tâmpiți, că de ce să minți. Cum dracu să fi fost manechin? Așa proastă mă crezi? Atât mă crezi tu pe mine în stare. Maxim vrăjitoare maxim vampir, de-ar fi fost să fiu. Na că nu-s. Atâta s-a putut. Voi bărbații, ați spune orice, ca să ne-o tragem cu voi. Vezi? De asta a murit și David, de prea mult tâmpit ce era, de asta o să mori și tu și alții.