Category Archives: dear diary 🍓

of, măi Victor!

Posted in dear diary 🍓 by

Am intrat pe Facebook și am văzut că o colegă din facultate s-a logodit. Și avea la poză ca descriere,

„Fericirea supremă a vieții constă în convingerea că ești iubit”

— Victor Hugo

Mdaa nu prea sunt de acord. Adică, mă bucur pentru ea și îmi doresc tot binele și toată fericirea, să-i fie! Dar acel citat m-a cam zgâriat pe spate așa puțin. Probabil exagerez – ca de-obicei – dar, trebuie să fiu convinsă că sunt iubită ca să fiu cu adevărat fericită?

Câteva idei, prima fiind, S mă iubește și știu asta, nu trebuie să mă convingă nimeni de nimic. Iubirea adevărată, simplă, curată, se simte, se trăiește, nu ai nevoie de dovezi că există. Este precum aerul, nu-l vezi, dar îl simți și când există – iubirea – este ca și când îți ții respirația pentru ceva secunde și apoi inspiri: necesară.

Apoi, fericirea supremă, oare chiar există? Noi oamenii suntem ființe egoiste, mereu vrem mai mult. Prin suprem eu înțeleg perfecțiune, prin definiție simplă, eu perfecțiunea nu cred să existe (poate doar câinii mei hehe).

Ultima, de ce avem nevoie de aprobare, adică nu putem fii fericiți cu propria persoană? Sunt sigură, am avut momente în care sigur mi-a plăcut poate mai mult de mine decât în momentul ăsta și sigur că, am fost mai mult decât mulțumită eu cu mine, la fel cum sunt, acum.

Dar bravo lor! Să le fie viața frumoasă!

A fi sau a nu fi… overthinker

Posted in dear diary 🍓 by

Zilele trecute mi-am aranjat biblioteca și sunt tare fericită cu rezultatul. S se uită la ele – la cărți – și zice oricine ar veni la noi acasă sunt sigur că ar fi impresionat de colecția noastră de cărți! Atât mi-a trebuit: chiar așa oare?

Evident că nimănui nu-i pasă – de ce, să-i? Pentru că fiecare citește ce îi place și dacă nu. evident, nu va citi. Dar mintea mea s-a dus într-o spirală ciudată gândindu-mă, oare mi-am aranjat cărțile cum trebuie? Pentru că era deja prea târziu să mai fac ceva! Momentul era depășit și nici chef nu mai aveam!

Acum, ce e de făcut? Să fi retrăit momentul?? imposibil, clar! Și nici nu cred că aș irosi așa mare oportunitate pe câteva cărți (poate ajung să mă obișnuiesc). Să zicem, săă ziiiiceeeeeemm că, aș putea retrăi o clipă, dar ce să fie, ce să aleg?? Cum decide cineva asta? Mă gândesc că, nu m-aș fi apucat de fumat. Rău pentru sănătate, rău pentru buzunar, dar! Dacă nu fumam, nu-l știam pe S, nu aș fi avut-o pe Freya, nici pe Nami și nici pe Terra!!! Deja 4 persoane fără de care nu-mi doresc să trăiesc! O persoană și 3 câini, fie. Asta e ca în Fleurs du Mal, da, pentru că uite un lucru rău care a dus la o situație mai mult decât fericită.

Soluția? Mă las de fumat! Când? Cândva.
Da, sună bine.

Carpe diem sau despre trecut și cum să fiu mai atentă

Posted in dear diary 🍓 by

Că îmi place să mă machiez, nu trebuie să fii detectiv să îți dai seama, asta e clar. Şi uite, de-ar fi să folosesc o singură marcă de machiaj? MAC, clar! N-am eu bani de cât îmi plac produsele lor! Dar asta este o poveste despre Kiko Milano.

Păi eram la cumpărături de Converși și pentru că nu am găsit ce voiam am intrat în Kiko (de ce ??!!?), m-am gândit că, nu găsesc Converși, îmi iau un ruj – nu-i tot aia dar e la fel!

Măi! MĂI!!!!!! Am găsit cel mai superb ruj, mov, turbat, mat! Se putea numi la fel de bine Ioana Maria Vișan! Era, fix eu, într-un ruj!!! Foarte hotărâtă, foarte fericită, l-am luat. Apoi la Starbucks cu mine, îl deschid pe ruj. Deci nu pot să explic ce s-a întâmplat, vă las o poză.

Ce e asta??? Unde este movul meu turbat???? Evident, mai mult ca sigur e vina mea. Nu pot exprima în cuvinte cât de supărată am fost.

Din fericire, știu exact cui să i-l fac cadou. Îmi place să fac cadouri. Măcar atât.

S-a așezat o albină pe mine!

Posted in dear diary 🍓 by

Ne-am serbat la Lacul Sfânta Ana – am făcut 2 ani – și cât așteptam să ia el biletele, s-a așezat o albină pe mine!! Și știu, dacă nu te miști, nu îți face nimic. Și nu m-am mișcat, nici mi-a făcut ceva. Măi! nu a fost în regulă, deloc! M-am cam enervat, sincer zic, stătea așa ca toanta și nu pleca. Și uite cum, timp de 10 minute am fost eu și gândurile mele – oribil!

A fost cam oribil, în loc să mă uit în jur, să admir, să judec sau mai știu eu ce, nu mă puteam concentra decât la albina asta, de ce e pe mine? Oare mă dau cu prea mult parfum? Sau e crema de mâini – cu piersici. Și totuși, mai stă mult? De cât timp e aici? Mă gândeam să-i pun nume, ceva unisex – să nu jignesc – dar m-am răzgândit, m-aș fi prea atașat de ea.

Apoi m-a lovit: care să fi fost gândul meu dinainte de albină? La S, că stă prea mult la coadă? Sau că mă bucur că sunt în vacanță? Să fi văzut ceva interesant?? Și cel mai rău, dacă nu mai pleacă asta niciodată?! Asta e. E cum e. Așa o să-mi petrec viața de acum. Pot risca să fiu înțepată, desigur. Decizii, decizii…

Dar nu, că a zburat. Efectiv sunt 10 minute din viața mea care se rezumă doar la s-a așezat o albină pe mine! Super…

astrologie

Posted in dear diary 🍓 by


Soarele s-a aliniat cu Jupiter și această aliniere a planetelor nu a mai fost, decât acum 84 de ani și nici nu știm dacă va mai fi. Cică. Eu cred în zodii, pentru că eu sunt scorpion și S e taur și uite ne potrivim conform astrologiei, nouă ne merge bine, what else? Dar ce nu știu eu, adică, planetele astea se aliniază, da, bine, dar în taur? Asta, cum vine? Mai știu că îmi merge bine când e semi lună afară. Eu cred în zodii pentru că este singurul lucru care a funcționat pentru mine. S nu crede în zodii, dar crede în mine, așa că da, dacă îi zic că Soarele s-a aliniat cu Jupiter în leu, mă crede. Și asta este poate mai important decât orice fel de credință, fie în astrologie, ca mine, ca S în legile Universului sau fiecare în Dumnezeul lui. Pentru că eu nu sunt de acord neapărat cu tot ce îmi zice el despre Univers, îmi place să am propriile mele teorii, mi se pare mai distractiv, dar am încredere în el, așa că da, îl ascult, îl cred. E greu da, să găsești pe cineva, să nu te întrebi niciodată dacă….? Dar nu imposibil, important e să vrei sau nu să păstrezi acea persoană. Ce vreau eu să zic aici? Nimic special, sunt fericită și oamenii ar trebui să spună asta mai des! Hai să normalizăm împărtășirea sentimentelor și a gândurilor, fără repercusiuni. Deci, tu cum te simți astăzi?

Confesiune 9

Posted in dear diary 🍓 by 
A venit primăvara și uite, mai e deja puțin și trece. Adică, parcă nici nu a fost! În fine, abia a început aprilie, dar parcă în martie mai mult a plouat sau așa mi-a părut. Asta fiind o problemă. A doua, că nu mai știu să scriu, de data asta Dalila, parcă mi-a fugit toată inspirația, n-am idee. Pentru că o pățisem până acum când vine vorba de poezie, dar sunt bine, acum. Ok. A treia problemă, că poate de fapt nu e nicio problemă, așa ar trebui să fie lucrurile, firesc. Asta mă cam sperie - atât doar control să am în viață? Pentru că dacă, nu cred că sunt pregătită! Da, nu sunt, pentru că nu m-am gândit niciodată la asta. Vai! Dar, hai fie, să zicem, că. Pentru că am prins iar drag de scris! Da, pentru că (am povestit mai cândva) nu îmi mai plăcea! Nu îmi mai plăcea sau nu mai știam, să. Tragic! În fine, a trecut - să zicem. Am și de bine, anume că - apropo de poezie - am mai scriu la „acea poezie”, if you know, you know, if not, don't even bother, nu mai e mult zic eu până va fi totul documentat și postat. Iubesc acest gen de postări, mereu mă simt mult mai bine, după. Pentru că, sincer, la ce bun un jurnal, dacă nu îl va citi nimeni?

Confesiune 8

Posted in dear diary 🍓 by

Îmi place mult pointilismul. Cred să fie tehnica mea preferată în artă, da. Și uite, îmi place mult Van Gogh, foarte mult! Și cum pictează și de el. Și zicea cândva dragul meu Vincent, că se visează pictând și apoi își pictează visele. Și da, cam așa și eu, Peștii cu bec? întâi am visat, apoi am scris. Adică el picta ce visa, eu visez și scriu apoi despre ce am visat, uneori chiar visul întreg. Nu zic că sunt prima și chiar nici singura, ci doar că, uite, așa pățesc, așa mai fac, uneori.

Azi am stat la soare sau mai bine zis, am stat să-mi intre soarele în ochi. Vai cât mi-a plăcut! Pe malul Dâmboviței și cu cafea și da, soarele îmi intra în ochi. N-am mai fost așa de fericită de mult, de prea mult timp. Mi-e dor rău de primăvară, pentru că suntem toți mai fericiți când e soare și copacii sunt înfloriți.

Îmi e dor să scriu poezie. Da, am zis ce am zis, pentru că nu mai știu sau așa cred, să scriu poezie. Adică încerc și tot altceva iese. Mai ziceam eu de asta cândva. Adică cum vine asta să nu mai scriu poezii când, altfel eu ce mai fac? Că ziceam de pointilism și de primăvară când de fapt eu aici voiam să ajung. Că doare. Este efectiv iad și draci și toate alea rele, să nu scrii. Și când scriu? Este draci și iad și alea toate rele, efectiv. Dar, după ce am terminat, acel moment, imediat după, eu zic că așa are gust ambrozia! Dacă clipele ar avea gust, da, ambrozie ar fi. Pentru că este ceva atât de abstract și satisfăcător, un sentiment ce nu cred că poate fi descris. Decât că, îmi e veșnic dor de el și în același timp îmi e frică rău.

Abia aștept, să dau post, abia aștept acea bucățică de ambrozie.

Pentru că, la ce bun, să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni?

Floarea Soarelui

Posted in dear diary 🍓 by

Cam așa a fost anul meu, precum Floarea Soarelui. Atât că, nu așa faimos, precum. Van Gogh (iubitul!) zicea – întrebat fiind – că marea lui dragoste a fost Floarea Soarelui. Într-o scrisoare către Theo – fratele lui – cum aspiră ca viața-i să fie precum o Floarea Soarelui, să se îndrepte mereu, spre lumină. Și cam ăsta a fost anul meu, da.

Pentru că la fiecare nou început de ianuarie îmi place să reflectez la anul ce tocmai a trecut și să scriu despre el, uneori mai mult, uneori mai puțin. Pentru că primul meu post – exact acum 10 ani – a fost un rezumat al anului trecut. Și să-i zicem obicei. Dar iată, aveam 20 ani și acum am cu 10 mai mult, cel puțin în buletin.

Se spune că trebuie să faci toate greșelile până să faci 30, eu am făcut destule, probabil o să mai tot fac. De anul ăsta sunt destul de mulțumită. Pentru că am antagonizat atâția ani niște copii. E adevărat, m-a afectat mai toată viața dar au crescut și ei, nu? Până la urmă să dau vina pe niște copii de 11 – 12 ani, e cam cretin din partea mea, nu? Și mă bucur că am rezolvat asta, îmi e mie mai bine, îndrăznesc să zic, sunt ceva mai fericită.

Apoi m-am tuns. Da, m-am tuns, și asta după ce toată lumea a tot repetat cât de bine îmi stă cu părul lung. Așa și? Mie îmi place! Și de aici, multe altele, precum, să spun nu. Și a fost urât, e vorba de peste 20 de ani. Și mai ales că e vorba de cineva la care mă așteptam să-mi fie toată viața. Pentru că da, așa știam, că. Și e cum e.


Și am început să scriu Dalila, din plictiseală. Și poate reușesc să fac ceva ce nu există încă, poate. Cât despre poezie? Rămâne prima mea dragoste, am multe lucruri pregătite, zic eu frumoase, pentru anul ăsta, la care lucrez de ceva timp. Și poate reușesc să mă las de fumat.

Știu, nu este rezumatul pe care îl postez de obicei dar de ce să scriu ceva ce nu mai rezonează cu mine? Pentru că sunt multe persoane și lucruri – pe care le adoram acum poate 3 zile – care da, nu mai rezonează cu mine. Știu doar, iubesc să scriu, orice, oricum și chiar oriunde. Asta simt să nu se schimbe curând.

Vă las cu poza noastră de sărbători și motivul pentru care zâmbesc – ceea ce îmi doresc și pentru voi – zilnic. Da, sunt norocoasă.

Mulțumesc pentru 10 ani, sunteți cei mai super!

sunt la munte

Posted in dear diary 🍓 by


Și gândeam că eu dacă aș fi o plantă de vreun fel, aș fi un lămâi. Da, aș fi un lămâi, pentru că este cel mai frumos pom care a existat vreodată, cum ar fi, uite, dacă combini galbenul lămâilor și cu verdele frunzelor, iese culoarea mea preferată, anume Chartreuse. Și așa în general, este un pom vesel, absolut superb și miroase așa bine! Și da, cum să nu-ți placă?? Și apoi mă uitam pe geam la acei brazi superbi, și mă gândeam (în timp ce mă gândeam că eu aș fi lămâi dacă ar fi să fiu pom) că sunt poate oameni care ar fi brazi, dacă ar fi să fie o plantă de vreun fel. Acei oameni, de ei să-ți fie frică, trebuie! Cine zice că ar fi brad – ați văzut un brad lately? – are mult curaj sau prea puțină minte. Pentru că afară, este frig, plouă în cel mai urât mod posibil și uite, brazii sunt atât de frumoși și de înalți și de frumoși! Evident, nu la fel de frumoși ca și lămâiul meu drag, dar se apropie.

……………………………………………………………….

Suntem 16 (!!) la munte (am mai menționat? că sunt la munte?) și ne jucam Mao și mă gândeam, câtă putere are o carte. Adică, e doar un carton. Și are putere, doar pentru că vrem noi să-i dăm putere. Așa și cu ce simțim, cu emoțiile noastre, un gând e doar un gând și atât sau poate deveni cel mai mare dușman sau prieten. Sunt tristă și atât, îmi trece sau nu mă ridic din pat 1 săptămână și ambele de la același gând, depinde câtă putere îi dau eu. Ca la Mao. E oare posibil, aceeași idee, dar invers? Eu încerc, de câteva luni să fac un Glow-up la cap, mda, am zis ce am zis. E greu, e greu tare. Și uite, e adevărat, este mai ușor să faci rău decât bine, chiar și atunci când nu este vorba despre altcineva, doar despre propria persoană. Paradox? Eu zic că nu, suntem noi oamenii toți mult prea ipocriți doar.

……………………………………………………………….

A fost frumos la munte.
Păcat că nu a nins, încă.

Pentru mine, despre ea

Posted in dear diary 🍓 by

Ziceam că nu suport minciuna, așa e, nu-mi place, nu o suport. Dar, cine? Apoi, am terminat relații, prietenii multe din cauza sau mai bine zis, datorită. Datorită, da, pentru că mai bine termini din viața ta cu cineva care îți face doar rău decât să trăiești așa, nu? Doare, e urât, deloc ușor, dar uneori aproape merită.

Eu am pățit de curând, dar altfel. Eu m-am mințit singură de data asta. Și cum mi-am permis? Pentru că ea rămâne în continuare cea mai sinceră persoană pe care eu am cunoscut-o vreodată, în același timp, cea mai rea. Ea, cea mai bună prietenă a mea!

Am știut mereu că e rea. Nu că mi s-ar fi ascuns cândva, sau cum. Am știut mereu că e ciudată, sau eu eram pentru ea ciudată și poate ăsta este motivul pentru care am fost atât timp prietene, pentru că eram mereu, diferite și la fel, întotdeauna. Am idealizat nu doar persoana dar și legătura dintre noi. Și iată, eșecul s-a întâmplat. Eșec, trădare, să-i spunem cum o fi. Sunt sigură că și ea simte la fel. Problema e, eu o să o iert, niciodată și sunt sigură că nici ea. Și e, cum e.

And that my friend, is closure.