A venit primăvara și uite, mai e deja puțin și trece. Adică, parcă nici nu a fost! În fine, abia a început aprilie, dar parcă în martie mai mult a plouat sau așa mi-a părut. Asta fiind o problemă. A doua, că nu mai știu să scriu, de data asta Dalila, parcă mi-a fugit toată inspirația, n-am idee. Pentru că o pățisem până acum când vine vorba de poezie, dar sunt bine, acum. Ok. A treia problemă, că poate de fapt nu e nicio problemă, așa ar trebui să fie lucrurile, firesc. Asta mă cam sperie - atât doar control să am în viață? Pentru că dacă, nu cred că sunt pregătită! Da, nu sunt, pentru că nu m-am gândit niciodată la asta. Vai! Dar, hai fie, să zicem, că. Pentru că am prins iar drag de scris! Da, pentru că (am povestit mai cândva) nu îmi mai plăcea! Nu îmi mai plăcea sau nu mai știam, să. Tragic! În fine, a trecut - să zicem. Am și de bine, anume că - apropo de poezie - am mai scriu la „acea poezie”, if you know, you know, if not, don't even bother, nu mai e mult zic eu până va fi totul documentat și postat. Iubesc acest gen de postări, mereu mă simt mult mai bine, după. Pentru că, sincer, la ce bun un jurnal, dacă nu îl va citi nimeni?
Dear March, come in! How glad I am! I looked for you before. Put down your hat – You must have walked – How out of breath you are! Dear March, how are you? And the rest? Did you leave Nature well? Oh March, come right upstairs with me, I have so much to tell!
I got your letter, and the birds’; The maples never knew That you were coming – I declare, How red their faces grew! But, March, forgive me – And all those hills You left for me to hue; There was no purple suitable, You took it all with you.
Who knocks? That April! Lock the door! I will not be pursued! He stayed away a year, to call When I am occupied. But trifles look so trivial As soon as you have come, That blame is just as dear as praise And praise as mere as blame.
Îmi place mult pointilismul. Cred să fie tehnica mea preferată în artă, da. Și uite, îmi place mult Van Gogh, foarte mult! Și cum pictează și de el. Și zicea cândva dragul meu Vincent, că se visează pictând și apoi își pictează visele. Și da, cam așa și eu, Peștii cu bec? întâi am visat, apoi am scris. Adică el picta ce visa, eu visez și scriu apoi despre ce am visat, uneori chiar visul întreg. Nu zic că sunt prima și chiar nici singura, ci doar că, uite, așa pățesc, așa mai fac, uneori.
Azi am stat la soare sau mai bine zis, am stat să-mi intre soarele în ochi. Vai cât mi-a plăcut! Pe malul Dâmboviței și cu cafea și da, soarele îmi intra în ochi. N-am mai fost așa de fericită de mult, de prea mult timp. Mi-e dor rău de primăvară, pentru că suntem toți mai fericiți când e soare și copacii sunt înfloriți.
Îmi e dor să scriu poezie. Da, am zis ce am zis, pentru că nu mai știu sau așa cred, să scriu poezie. Adică încerc și tot altceva iese. Mai ziceam eu de asta cândva. Adică cum vine asta să nu mai scriu poezii când, altfel eu ce mai fac? Că ziceam de pointilism și de primăvară când de fapt eu aici voiam să ajung. Că doare. Este efectiv iad și draci și toate alea rele, să nu scrii. Și când scriu? Este draci și iad și alea toate rele, efectiv. Dar, după ce am terminat, acel moment, imediat după, eu zic că așa are gust ambrozia! Dacă clipele ar avea gust, da, ambrozie ar fi. Pentru că este ceva atât de abstract și satisfăcător, un sentiment ce nu cred că poate fi descris. Decât că, îmi e veșnic dor de el și în același timp îmi e frică rău.
Abia aștept, să dau post, abia aștept acea bucățică de ambrozie.
Pentru că, la ce bun, să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni?
- Și uite, sunt aici, eu sunt Dalila și mărturisesc, nu am fost mereu așa. Mărturisesc sincer, dar nu pot să-ți zic pentru că e secret. Așa că să faci bine să mă crezi! Înainte să fi fost eu cum sunt acum, am fost cândva manechin, într-o vitrină de pe Calea Moșilor. Și pe când eram manechin soarta mi-a fost compromisă și atunci. Păi ziua mă îmbrăcau în toate alea, numai și doar rochii și toate elegante, cum s-ar zice și ar fi. Și noaptea uneori mă țineau dezbrăcată. Imaginează-ți ce rușine îmi era. Pentru că toți se holbau la mine, când zic toți, toți!
mă crede oare?
E TÂMPIT
* Mă Crede *
Da, pentru că toți se holbau la mine, da, toți. Și așa am devenit eu de fapt femeie. Noroc că nu bărbat, nu cred că mi-ar fi plăcut. Zic sincer, nu mi-a fi plăcut prea mult. Dar da, așa am devenit eu de fapt femeie, de draci! Mă crezi, nu?
- Evident, wow îmi pare rău că ai trecut prin așa ceva, atât de traumatizant.
- Dar vezi că ești tâmpit?
- ???
- Tâmpit sau mincinos, oricum toți mincinoșii sunt tâmpiți, că de ce să minți. Cum dracu să fi fost manechin? Așa proastă mă crezi? Atât mă crezi tu pe mine în stare. Maxim vrăjitoare maxim vampir, de-ar fi fost să fiu. Na că nu-s. Atâta s-a putut. Voi bărbații, ați spune orice, ca să ne-o tragem cu voi. Vezi? De asta a murit și David, de prea mult tâmpit ce era, de asta o să mori și tu și alții.
Cam așa a fost anul meu, precum Floarea Soarelui. Atât că, nu așa faimos, precum. Van Gogh (iubitul!) zicea – întrebat fiind – că marea lui dragoste a fost Floarea Soarelui. Într-o scrisoare către Theo – fratele lui – cum aspiră ca viața-i să fie precum o Floarea Soarelui, să se îndrepte mereu, spre lumină. Și cam ăsta a fost anul meu, da.
Pentru că la fiecare nou început de ianuarie îmi place să reflectez la anul ce tocmai a trecut și să scriu despre el, uneori mai mult, uneori mai puțin. Pentru că primul meu post – exact acum 10 ani – a fost un rezumat al anului trecut. Și să-i zicem obicei. Dar iată, aveam 20 ani și acum am cu 10 mai mult, cel puțin în buletin.
Se spune că trebuie să faci toate greșelile până să faci 30, eu am făcut destule, probabil o să mai tot fac. De anul ăsta sunt destul de mulțumită. Pentru că am antagonizat atâția ani niște copii. E adevărat, m-a afectat mai toată viața dar au crescut și ei, nu? Până la urmă să dau vina pe niște copii de 11 – 12 ani, e cam cretin din partea mea, nu? Și mă bucur că am rezolvat asta, îmi e mie mai bine, îndrăznesc să zic, sunt ceva mai fericită.
Apoi m-am tuns. Da, m-am tuns, și asta după ce toată lumea a tot repetat cât de bine îmi stă cu părul lung. Așa și? Mie îmi place! Și de aici, multe altele, precum, să spun nu. Și a fost urât, e vorba de peste 20 de ani. Și mai ales că e vorba de cineva la care mă așteptam să-mi fie toată viața. Pentru că da, așa știam, că. Și e cum e.
Și am început să scriu Dalila, din plictiseală. Și poate reușesc să fac ceva ce nu există încă, poate. Cât despre poezie? Rămâne prima mea dragoste, am multe lucruri pregătite, zic eu frumoase, pentru anul ăsta, la care lucrez de ceva timp. Și poate reușesc să mă las de fumat.
Știu, nu este rezumatul pe care îl postez de obicei dar de ce să scriu ceva ce nu mai rezonează cu mine? Pentru că sunt multe persoane și lucruri – pe care le adoram acum poate 3 zile – care da, nu mai rezonează cu mine. Știu doar, iubesc să scriu, orice, oricum și chiar oriunde. Asta simt să nu se schimbe curând.
Vă las cu poza noastră de sărbători și motivul pentru care zâmbesc – ceea ce îmi doresc și pentru voi – zilnic. Da, sunt norocoasă.
- În regulă Dalila, spune-mi ce s-a întâmplat în acea noapte. - Nu pot. - (??) Cum adică nu poți? - Păi nu era noapte. Noaptea nu se întâmplă nimic că asta e pentru petreceri, sex și somn și d-asta zic eu cine omoară noaptea e cam prost. - S-a întâmplat ziua. - Nici. - ?? - De câte ori să tot zic? Nu sunt vinovată! - L-ai omorât. - Nu. - ?? - I-AM omorât. Nu pot să zic altceva pentru că nu sunt vinovată și tu mă crezi că sunt vinovată. - Eu sunt doar de partea ta. Sunt doar curios, pe cine ai omorât? - Pe David și pe Iza, nu e evident? Te credeam mai deștept de atât. - Iza? Prietena ta cea mai bună, Izabela. - Da, păi, pentru mine nu va mai exista o alta. - Ți-e dor de ea? - Uneori. - Vrei să-mi zici? Ce s-a întâmplat? - Îți zic, dacă îmi zici care e treaba cu blocurile. - Care e treaba, cu blocurile. (?????) - Da, adică, cine a făcut primul bloc? Și care-i faza de unul e mai lung și altul e scund. Adică ce era în capul lor? Cum era capul lor? Aveau oare păr pe spate? Gene lungi? Pielea lor sau nu, de fapt câtă piele aveau? Piele pe mâini? Piele pe dinți? Sau aia ce înseamnă, piele pe dinți. Sună urât, să nu mai zici, nici după mine. Că uite, eu sunt fată, și oare erau fete? era doar o fată sau mai mulți băieți? Hai, uite poate chiar tu! - ??? - Reîncarnat, nu fii bleg! La cât de enervant ești, probabil ai fost o pisică sau un vierme, ceva enervant. Eu sigur am fost zeiță, daa. Păi știi, am nume de curvă și că dacă în viața asta nu sunt și că zeițele erau așa, mai curve. Sau chiar zeu, că aia erau și mai rău. Așa se zice dar în fine. Sau doar eu cred că Moș Crăciun e zeu? Nu că altfel, ce e? Sau faraon, că ăia trăiesc mult, se reîncarnează, din astea, de genul. Și egiptenii ăștia, cu prima piramidă, adicăă care-i treaba cu piramidele? După ce că sunt urâte, care-i ideea? Au fost piramide și după blocuri? S-or fi făcut invers? Bine păi și după? După înainte zic, ce să fi fost? Și după sau înainte? Adică pentru fiecare din ăla un ceva nou a mai fost înainte, un nou, tot un ceva dar de data asta fiind nou și tot așa. Are sens? Ce zici? - Te-ai descărcat? Te simți mai bine? - Uneori, dar nu mulțumesc. - (?!!???) În regulă, nu vrei să-mi zici? Ce s-a întâmplat? - Dacă îmi zici care e treaba cu blocurile.
* aM zis știucă *
NU ȘTIUCĂ,ȘTIU CĂ!păi, cum?
PeN7ru cA, șTiu!
Adică nu că am fost, dar știu că Parisul este pentru îndrăgostiți sau așa am citit eu într-un film.
Adică, nu că am fost sau să mai știu cum îl cheamă pe Linus, că despre el e vorba dar așa zicea Linus în Sabrina, îi zicea ei adică la Sabrina. Și adică nu că e filmul meu preferat sau ceva, adică aproape că nu-mi place, dar da, mă întrebi, nu mă întrebi, uite eu zic, m-am uitat la el, de câteva ori. Sincer.
Și mă gândeam, mi-aș face un portret. Da, adică, aș lăsa pe cineva să-mi picteze fața, doar fața. Apoi o să dispar, să nu mă mai fi găsit EL niciodată și nicăieri! Pentru că mă gândesc, aș fi nemuritoare, mai ceva ca un vampir hehe. Vampirii oare sunt nemuritori? Și cine zice că da, e prost, de-a dreptul tâmpit. Când vine vorba de vampiri, unicorni și alte orătănii d'astea ai voie doar să întrebi, niciodată și mai ales nicigând să spui! Altfel, da, ești un tâmpit! Pentru că nimeni niciodată n-a văzut așa ceva ca fiind să existe!
\\ mulți tâmpiți? //
^^ mulți ^^
Ea, credea în tâmpenii d'astea.
Pe ea, am omorât-o.
Mă declar aici, în fața tuturor vinovată. Sunt vinovată doar și pentru că, nu am omorât-o, decât când am făcut-o.
două proaste
Suntem amândouă proaste. Pentru că nicio femeie, niciodată nu a reușit să avertizeze o alta în legătură cu un bărbat și uite că ea, nici n-a încercat! Sunt proastă și de-a dreptul tâmpită, iar această vină mi-o asum cu totul pe toată, pentru că în acel moment eu m-am controlat! Da, recunosc, am făcut această mare tâmpenie, când am aflat că iubitul meu m- înșela și cu ea, uite, m-am controlat și nu am scalpat-o decât abia mai târziu. De-ar fi să am un păcat, eu doar asta recunosc.
nu a fost cum trebuie, nu sunt mulțumită!
ȘTIU, SĂRACA EU.
I-am donat apoi părul, eu ce tot zic, că nu sunt un om rău?? Adică, ea e moartă, fie-i țărâna grea! Și uite, am ajutat pe cineva care are nevoie de păr! I-am păstrat fața însă, să o pot lua la mișto de oricâte ori este nevoie. Cu mirosul a fost cumva, mai așa într-un fel. Dar m-am obișnuit ce dracu era să fac?
Păi a râs de mine, ce era să fac? Că nicio femeie niciodată nu a reușit să avertizeze o alta în legătură cu un bărbat și cum vine asta? Păi de ce? de ce să râdă de mine?
Sunt vinovată, da, trebuia mai repede, mai rău. De mă întrebi uite zic, nu sunt mulțumită! Nu a fost cum trebuie.
Vreau să merg la pescuit
Eu sunt Dalila, nu sunt vinovată,
eu sunt Dalila și sunt nu neapărat vinovată și vreau să merg la pescuit. Mi-e poftă să mănânc știucă pentru că nu am mâncat niciodată, știucă.
Eu sunt Dalila și vreau să merg la pescuit, păcat că am rău de mare.
Și gândeam că eu dacă aș fi o plantă de vreun fel, aș fi un lămâi. Da, aș fi un lămâi, pentru că este cel mai frumos pom care a existat vreodată, cum ar fi, uite, dacă combini galbenul lămâilor și cu verdele frunzelor, iese culoarea mea preferată, anume Chartreuse. Și așa în general, este un pom vesel, absolut superb și miroase așa bine! Și da, cum să nu-ți placă?? Și apoi mă uitam pe geam la acei brazi superbi, și mă gândeam (în timp ce mă gândeam că eu aș fi lămâi dacă ar fi să fiu pom) că sunt poate oameni care ar fi brazi, dacă ar fi să fie o plantă de vreun fel. Acei oameni, de ei să-ți fie frică, trebuie! Cine zice că ar fi brad – ați văzut un brad lately? – are mult curaj sau prea puțină minte. Pentru că afară, este frig, plouă în cel mai urât mod posibil și uite, brazii sunt atât de frumoși și de înalți și de frumoși! Evident, nu la fel de frumoși ca și lămâiul meu drag, dar se apropie.
……………………………………………………………….
Suntem 16 (!!) la munte (am mai menționat? că sunt la munte?) și ne jucam Mao și mă gândeam, câtă putere are o carte. Adică, e doar un carton. Și are putere, doar pentru că vrem noi să-i dăm putere. Așa și cu ce simțim, cu emoțiile noastre, un gând e doar un gând și atât sau poate deveni cel mai mare dușman sau prieten. Sunt tristă și atât, îmi trece sau nu mă ridic din pat 1 săptămână și ambele de la același gând, depinde câtă putere îi dau eu. Ca la Mao. E oare posibil, aceeași idee, dar invers? Eu încerc, de câteva luni să fac un Glow-up la cap, mda, am zis ce am zis. E greu, e greu tare. Și uite, e adevărat, este mai ușor să faci rău decât bine, chiar și atunci când nu este vorba despre altcineva, doar despre propria persoană. Paradox? Eu zic că nu, suntem noi oamenii toți mult prea ipocriți doar.
Lady in black 