Dacă ți-aș spune să-mi scrii o scrisoare, a-i face-o?

Și oare ce să conțină? Un mesaj despre iubire, un gând de despărțire? Vei risca să-mi spui tot ce simți sau vei scrie lucruri care să-mi facă plăcere? Vei scrie cu stiloul caligrafic pe hârtie colorată sau cu un creion tocit pe o filă ruptă din agenda mea? Vei avea nevoie de un caiet întreg, ori compusă într-un e-mail atent așezat în pagină, cu font Times New Roman sau poate Comic Sans, ca mică glumă. Chiar așa, dacă ți-aș spune să-mi scrii o scrisoare, a-i face-o? Și ce mi-ai spune? Te vei fi gândit zile întregi înainte de a scrie orice cuvânt, și vei fi sigur că fiecare propoziție este exact cum trebuie. Sau va fi doar o felicitare de la librăria din cartier, dar vei fi fost tare atent să scrie „Te iubesc!”, iar pe copertă poate „La mulți ani!”, pentru că tocmai a fost ziua mea. Vei fi uitat să te semnezi. Și să scoți prețul. Eu o s-o pierd. Ce neatentă.

Sufletu-mi moare de dor când mi te vede

Ființă cu ochi blestemați

Să iei tot ce-a mai rămas uman în mine

Dumnezeu să te mai ierte doar.

Să râzi în timp ce dai cu mine de pământ

Să te iubesc încă

Nimfele să-ți vorbească de rău binefăcătorii, când al tău păr roșu-l văd.

Să te iubesc încă.

Dumnezeu să te mai ierte doar.

Privirea-ți? rece. Chipul de înger și zâmbet hain.

Un gând rău, gândindu-mi-ai

Să te iubesc încă. Și există un cum aș putea să nu?

Rațiunea-mi pierd când în ochii-ți verzi – blestemată fie-ți privirea – se oglindesc toți îngerii și poate-un zeu hain.

Să spui o rugăciune

Dumnezeu să te mai ierte doar.

Îmi ești departe

Amândoi aici – ai promis să-mi fii

Îți sunt aici

Îmi spui că-mi ești

– aici

– acolo?

Nu. mi-ai zis.

Mereu.

Amândoi aici

Mereu

Totdeauna

Atunci?

Îmi ești departe

Trei trandafiri – în lacrimi de wiskey să-mi arzi tot ce mi-a mai rămas din suflet?

Mi-ai promis

Să ai grijă de el

Atunci?

Îmi ești departe

Mi-ai spus – Nu, amândoi aici

Mereu

Totdeauna

Atunci?

Mi-ai promis

Să-mi fii tu mie

primul ultim sărut.

un înger plictisit. un demon copleșit. se întâmplă inevitabilul. întâlnirea are loc. un amalgam de sentimente. haosul înlocuiește monotonia. pacea pune monopol pe dezastru. se întâmplă inevitabilul. cei doi se îndrăgostesc. o dragoste cum nu a mai fost nicicând are loc. apele ce cândva i-a însemnat, jurând să-i apere mereu și totdeauna, tremură la a lor sărut. focul e stins de mult. pământul înflorește trandafiri din cei mai albi. atât de verzi ochii le sunt, încât nici nimfele nu-i pot deosebi. atât de diferiți. se întâmplă inevitabilul. despărțirea are loc. atât de fericiți, nineni nu a mai văzut. să se iubească atât, nineni nu a mai putut. dar despărțirea are loc. să renunțe la ce a fost ani pentru o viață, n-au putut. au plâns apele de-al lor ultim sărut.

Fostu-ți-am poezie.

Păcat – ai fost analfabet

Iubirea noastră – portativ. Noi – note muzicale, pictate de un Mozart grăbit, să nu i se usuce cerneala, privind magia ochilor verzi când te priveau.

Păcat. Afon tot drumul nostru printre stele ai fost

Cuvinte să-ți vorbesc, nu știu.

În primăvară venit-ai, un analfabet cerându-mi să-ți fiu. Și cum?

Păcat. Să-mi iubești iubirea? Să-ți pară rău.

Să-mi iubești iubirea, în flori de mai? Să-ți pară rău!

Eu cuvinte nu mai am. Și să-ți spun ce? Că te-am iubit? Cât te-am iubit.

Să te duci unde te-o duce inima, ce cândva promisu-mi-ai doar a mea. Departe ochii-ți căprui, să nu mai știu.

Ceață

O amintire doar, nu meriți să păstrez. Să-ți pară rău.

păcat. Zeii să te gonească, unde ne jucam atunci, iar nimfele de rău să te vorbească. Să-ți pară rău.

Un suflet am, ți-am zis. Crezut l-ai jucărie? Păcat. Îți pare rău?

noi, doi în veci nu vom mai fii!

Și să te duci, unde vei știi mai bine, eu de tine să țin minte ochii tăi. Căprui?

Păcat. Aproape îmi pare rău. O amintire doar nu meriți.

ne-am alergat pe gheață o viață-ntreagă, doar ca să ne găsim într-un august cald

tu pe mine

eu pe tine

amândoi căutând câte-un ce n-aveam

singuri – frig să ne fi fost în ploile calde de iunie

în trifoi cu patru foi ne-am citit să ne fim

tu pe mine

eu pe tine

în nopți de iulie ne-am privit aceleași stele – constelații cu zodii de patru luni distanță

amândoi căutând câte-un ce n-aveam

tu pe mine – să-ți fiu cald în toamnă

eu pe tine – să-mi fii rouă dimineața în vară

și în trifoi cu patru foi ne-am citit să ne fim

doar noi

tot cerul și pământul va fi invidios pe iubirea noastră, și o să ne fim mereu

doar noi

împotriva lumii, doar noi, mi-ai zis, și când vrei să simți că nu mai poți, să iau aminte, eu, a ta iubire, tu vei putea și pentru mine

și dacă tu nu vei mai putea, mi-ai zis, griji să nu-mi fac, lângă tine să m-așez și nu vom mai putea împreună

să te cred de ce? în zodii te-am citit să-mi fie dor mereu de tine

de ce tu să mă crezi? găsit-ai un trifoi – cu patru foi

Cu păru-ți ca de aur păcatele să-ți plătești

În ochii-ți verzi să-ți piară lumina ce-n alte primăveri îmi jurai iubire

Și blestemat fie-mi îngerul care pe tine, drept înger mi te-a adus în cale

De ți-o fi foame, nisip să-ți fie orișice pomană

Și însetat de-ai fi, doar eu să-ți fiu alinare

Noaptea somn să nu-ți găsești decât în lună plină

Și când bolnav sau obosit, păru-mi roșu – elixir pentru orice

Pe pământ să nu-ți mai găsești casă, iar în cer nimfele să te izgonească

Liniștite în suflet să mai ai doar când iadul va îngheța, iar demonii la zei se vor înălța

De te-o mai iubi cineva vreodată, să fie când va spune Hades doamne ferește

și o să știi cât mi-ai lipsit.

eu lacrimi nu mai am.

M-ai lăsat să sper că primăvară-mi vei fi în veci. În flori de mai îmi tot vorbești – și ce să cred?

eu lacrimi nu mai am.

Decembrie adus-ai în casa mea. Sufletul înghețatu-mi-ai. Și era abia septembrie

eu lacrimi nu mai am.

În septembrie cald mi te jurai în veci al meu – iubire. Și eu să nu te cred?

eu lacrimi nu mai am.

Ochii-ți negri ca noaptea făr’ de lună m-au cuprins precum un zeu răpește-n noapte nimfa care vindecă cireșul de frunzele-i bolnave

eu lacrimi nu mai am.

Ți-ai spus rugăciunile în zi de decembrie ca un păgân. Îmi spuneai mereu – al tău gând la mine se gândește. Prea mult crezut-am în tine – veșnicie

eu lacrimi nu mai am.

Mi-ai luat sufletul cu tine când în noapte ai plecat. Să mă lași să cred că primăvară-mi vei fi în veci, cât suflet?

eu lacrimi nu mai am.

Mi-ai vorbit în flori de mai și eu am sperat că primăvară-mi vei fi în veci. Mi-ai luat sufletul cu tine când în noapte ai plecat

Cât suflet? eu lacrimi nu mai am.

fie-mi veșnicie – tu apus și valuri

și veșnicie am să-ți fiu – eu vis în culori colorate de copii pe asfaltul stropit de roua dimineții

în dragoste să ne iubim – făr’ de milă pentru nopțile cu semilună în care nimfele se joacă de-a v-ați ascunselea

zeii să se-nfurie – să râdem de-a lor putere

noi doi – păgâni în tot ce-mi ești, păgâni în tot ce-ți sunt – trifoi cu patru foi să ne fim

zeilor – să râdem de-a lor putere – să ne-avem în grijă, adăpost – veșnic

și tu, și eu – promite-mi că nu o să-mi promiți, îți promit că nu o să-ți promit

zeii să se-nfurie și nimfele să se mire

al nostru suflet – sărbătoare

să ne fim – veșnicie

și tu, și eu – promiți să nu-mi promiți, promitu-ți-am să nu-ți promit

în vis să mă visezi – doar eu, în gând să te gândesc – pe tine doar

în cântec să mă asculți iar eu să te citesc în poezie

promite-mi să nu-mi promiți, promit că nu o să-ți promit

și tu, și eu

să ne fim doar

veșnicie

fericire

fie-mi tu noapte, eu să-ți fiu culori

în dragoste să ne iubim

Aseară ne-am certat.

Cafeaua nu mai avea zahăr

și ne-am certat.

Eu tac.

Tu mă privești de parcă știi ce-i cu sufletul meu.

Mă privești și aștepți să vină un prim cuvânt de la mine

iar restul, poate de la tine

De parcă a-i știi exact ce-i cu sufletul meu.

Eu tac.

Mă privești știind exact poate ce urmează a-ți spune.

Eu tac.

În sufletul meu țin ascuns un monstru

eu doar tac.

Un uragan de lacrimi pe care încă nu le-am plâns, pentru că mă iubeai prea mult.

O furtună de vise nevisate

eram trează, visându-te pe tine.

Un taifun de visuri neîmplinite îmi apasă sufletul

viitorul meu era doar în doi.

Fotografii încă nepictate îmi zboară precum un vârtej

și doare

nu mă găsesc

nu te găsesc

nu găsesc

nu mă găsesc

Și tac.

Îmi plouă cu amintiri neîntâmplate

eu tac

nu găsesc.

Și te văd atunci așa cum ești, și poate cum ai fost mereu.

ochii-ți sunt întunecați, precum și sufletu-ți, mare și urât.

Și ce-am iubit?

eu tac

tu mă cerți

eu plec

tu taci.