Fostu-ți-am poezie.

Păcat – ai fost analfabet

Iubirea noastră – portativ. Noi – note muzicale, pictate de un Mozart grăbit, să nu i se usuce cerneala, privind magia ochilor verzi când te priveau.

Păcat. Afon tot drumul nostru printre stele ai fost

Cuvinte să-ți vorbesc, nu știu.

În primăvară venit-ai, un analfabet cerându-mi să-ți fiu. Și cum?

Păcat. Să-mi iubești iubirea? Să-ți pară rău.

Să-mi iubești iubirea, în flori de mai? Să-ți pară rău!

Eu cuvinte nu mai am. Și să-ți spun ce? Că te-am iubit? Cât te-am iubit.

Să te duci unde te-o duce inima, ce cândva promisu-mi-ai doar a mea. Departe ochii-ți căprui, să nu mai știu.

Ceață

O amintire doar, nu meriți să păstrez. Să-ți pară rău.

păcat. Zeii să te gonească, unde ne jucam atunci, iar nimfele de rău să te vorbească. Să-ți pară rău.

Un suflet am, ți-am zis. Crezut l-ai jucărie? Păcat. Îți pare rău?

noi, doi în veci nu vom mai fii!

Și să te duci, unde vei știi mai bine, eu de tine să țin minte ochii tăi. Căprui?

Păcat. Aproape îmi pare rău. O amintire doar nu meriți.