Mi-ai spus să nu te iubesc.

Tu, ființă cu ochi verzi – zânele erau invidioase – tu mi-ai spus să nu te iubesc. Cum să nu te fi iubit, când tot timpul eu doar pe tine te-am așteptat, fără să știm – nici eu, nici tu.

De m-ai iubit – păcatul tău să fie – nici zeii să nu-ți ierte.

Eu te-am iubit – mi-ai spus să nu te iubesc – și singur visam visuri cu noi. Și zburam puțin azi, mâine mai mult, în fiecare zi mai aproape de soare – tu te odihneai pe lună.

Și mi-ai spus să nu te iubesc – și ce să fac?

Mi-ai zis – eu drum am doar spre lună, de mergi doar o clipă spre soare, ochii-ți vor plânge lacrimi grele.

Ochii-mi plâns-au lacrimi grele – nopți la rând.

Spre soare eu am mers

Mi-ai zis – de înnotat, o vom face pe rând. Știu că-ți place să te avânți în larg – și mie. De-ai fi corabie, eu ancoră nu pot să-ți fiu. De te înneci ori să plutești în larg cu șerpii –

De m-au mușcat, nu e vina ta – mi-ai zis.

Spre soare eu am mers

Nu vreau să privim stelele împreună – încă. Eu ție furtună-ți voi aduce, știu sigur. Sufletul tău – nici nimfele nu te vor putea ajuta. Te rog – nu încă.

Așa pansament – nici nimfele nu aveau

Spre soare eu am mers

Tu mi-ai zis.

Am ajuns aproape – toate visurile visate în doi, lacrimile pierdute în nopți cu semi lună, chiar rana sufletului meu- toate au ars, lasând în loc o cicatrice a tot ceea ce am fi putut fi

de tu m-ai fi iubit

răbdare – n-am avut