Inima-mi groapă adâncă săpata-mi în piept

Înșelatu-mi sufletul, prea mult.

Să sper? la ce,

iertare nu mai pot

În vene sângele-mi doare de prea mult, mult căci pe

Tine te-am adorat în iubire și te-am iubit, adorându-te

în seri de mai cu Venus, suspinând după un încă puțin

– Mai stai

Mi-ai vorbit de culori ce nu pot fi văzute, doar cândva

lăsatu-m-ai intoxicată de vorbe din fum de wiskey

când ai plecat asemeni roua, se preface-n vin.

Te invit – am zis –

în suflet, să-l citești precum un număr infinit negativ.

Să-ți dai pantofii jos întâi, o doleanță doar avut-ai.

Să nu murdărești cu pete de necaz și spurcă unde ne-au cântat îngerii deunăzi, să ne fie aievea. Doar noi

și tu nu

să sper la ce? Iertare nu mai pot.

Să ai noroc de ghinion

aievea.