Mi-ai spus, să nu mă tem. Aici la fel gândim. Noi, doi păgâni, martiri aievea ai aceeași credințe. Cu petale de fum, mireasă-ți în maiul cu lună plină. Păzit de heruvimi și nimfe, al nostru alfabet vom scrie, să poată fi citit din limbo chiar. În nunațe de vin și rouă ne-am spus că ne vom fii mereu. Și am cezut în jurământul sacru, precum un păgân ce-a fost binecuvântat pentru întâia dată de către sfinți. Și ți-am promis, fii-mi tu primul ultim sărut. Dar vai, cât vocea-ți blândă a mințit. Lacrimi multe murdărit-au ai mei ochi. Genele-mi, prea grele și ochii-ți reci, acum să mai privesc în ei. Sângele-ți fierbinte și pielea-mi arde de te-aș atinge iar, precum aievea. Să te sărut, inima-ți pustie. Și eu, doar vânătăi pe suflet.