Mi-ai furat zilele de ieri.

Mi-ai fost euforie, aievea. Să iubesc, eu nu mai puteam decât dacă te iubeam pe tine.

Chemam nimfele să-ți danseze în miez de noapte, ca să fiu sigur că nu te trezești.

Verile le petreceam descurcând păru-ți roșu-stacojiu cu degetele, ca să nu visezi urât, iarna.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Vrut-ai să aprinzi o lumânare pentru toți cei prea credincioși, ce au murit înaintea noastră. Dar tu, prea păgână, iar lumânarea ta era din flori de câmp.

Promisiuni uscate și vorbe de hârtie folosit-ai să aprinzi focul.

Morții urlau –

iar eu nu știam de ce mă ustură sufletul.

Mi-ai furat zilele de ieri.