Deunăzi ți-am zis că te iubesc.
Picături de rouă s-au transformat în cristale pe-al tău păr roșu.
– Ai plâns?

Ești fericită – cândva, mă credeai.
Azi, nu.
Sufletu-mi, plin de noi încă.
– Nu-mi crezi dragostea?

Ochii-ți verzi, mă dor.
Nu-mi crezi cuvântul, îmi spui.
– De-ți zâmbesc?

Mai bine, nu. O să cânte morții cu noi, îmi spui.
Păgâni, ca noi, să se fi întâmplat, sacrilegiu!
– În zi de lună nouă, așa-i.

În ochii-mi, tot zeiță! Unde să te mai găsesc, îmi spui?
De crezi că sufletu-mi cu păcat și minte,
doru-mi, cu dor și sincer.

Să te gândești, îmi spui.
Sa nu te gândești încă, să fi fost prea mult.