Am o problemă, de câteva săptămâni, nu mai pot să scriu. Sau nu mai știu. Sau n-am inspirație. Credeam că a fi scriitor înseamnă să scrii, mereu, zilnic, câte ceva nou. Poate nu sunt,,,,,, — ba da, sunt! Am fost cu iubitul meu până la Tîrgu Jiu, acum două săptămâni, să ne sărbătorim și credeam, sincer că o să mă inspire! Și parcă mai rău n-am mai scris. I-am spus lui S în glumă, că mi-a furat inspirația, și s-a întristat. Dar eu vorbeam serios, sunt prea fericită!

Îmi e bine, sunt fericită, dar există o problemă, pentru că, cândva, citeam din poeziile mele vechi și am descoperit ceva interesant. De-a v-ați ascunselea, de exemplu, am scris-o în 2017, în fața Coloanei fără sfârșit, când am fost prima dată în Tirgu Jiu. Am stat la același hotel ca acum, cu S, dar eram singură. Și probabil am scris despre ce mi-aș fi dorit să-mi fie.

Am încă un exemplu, de anul trecut, înainte să ne fi cunoscut, eu și S. Stabilisem o întâlnire cu un băiat, care nu mi-a mai zis ulterior nimic. Eram deja machiată și aranjată și nu era să irosesc o ținută drăguță, din cauza unui băiat, nu? Am mers la cafeneaua mea preferată, Coffee Store și am scris ceva, pentru el. Evident, nu-i vreau răul, nici nu-l cunosc, dar pe moment am luat-o atât de personal și chiar am fost puțin tristă. Și iată, a ieșit ceva, zic eu, bun din toată asta.

Am 3 povești, pe care le exploatez și sunt triste și frumoase, în felul lor. Acum, sunt fericită. Și nou e ca și cum mi-aș dori să nu mai fiu, trebuie doar să mai ies la întâlnire, cu mine! Da, îmi place să ies la întâlnire cu mine, să beau matcha, poate chiar să servesc masa, împreună doar cu mine, o mică vizită la DM și chiar la ExLibris sau Anticariatul Unu, de ce nu? Știu, sunt persoane care nu se simt confortabil să petreacă timp cu ei însuși, dar mie îmi dă cel mai bun reset. Îmi dă timp să fiu singură, cu mine, să-mi aduc aminte de rău, în caz că îmi e prea bine ( * insert sarcastic tone * ).

Și probabil, asta trebuie să fac. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni, nu?