Eu, te-am iubit,
Mereu altfel, nu cum știi tu iubirea.
Păcatul meu.

Dezastrul, să se întâmple,
n-ai avut răbdare.
Păcatul tău.

Și când noi, doi păgâni,
căutând să fure al nimfelor cântec,
Dansam cu morții-n cimitire fără felinar
în zi de cruce roșie
– toți dumnezeii să se mire de așa ceva –
Păcatul nostru.

Râdeam ca doi copii
care abia au descoperit
că pot colora doar conturul
picăturilor de rouă,
dimineața, pe asfalt.
Păcat, fie de noi.

Tot, de tot, mereu
și pentru totdeauna ne-am dorit.

Nici demonii lui Solomon nu ne mai iartă.