Alone, E. A. Poe

From childhood’s hour I have not been
As others were; I have not seen
As others saw; I could not bring
My passions from a common spring.
From the same source I have not taken
My sorrow; I could not awaken
My heart to joy at the same tone;
And all I loved, I loved alone.
Then – in my childhood, in the dawn
Of a most stormy life – was drawn
From every depth of good and ill
The mystery which binds me still:
From the torrent, or the fountain,
From the red cliff of the mountain,
From the sun that round me rolled
In its autumn tint of gold,
From the lightning in the sky
As it passed me flying by,
From the thunder and the storm,
And the cloud that took the form
(When the rest of Heaven was blue)
Of a demon in my view.

Inanis lamentatio pro Manole

Ți-i chin Manole,
Ți-i chin de tine!
Din Moira făcut-ai zgoandă
Și-a mea zodie din reverie ai hotărât!

Zici, că-ți jiind de mine?
Tu mare, meșter! Ci mie?
Un nume să-mi fi dat.

Că dragă-ți sunt; De să-ți fi fost,
Desuet, ci nu zic,

Te văd, Manole și-ți chin,
Cum stai zgulit și soarta-ți rea plângi!

Nu-ți fie de ocară? Ci ești satir!
Când sufletu-ți curat,
Cum mucegaiul.

La drept, cine-ți fi zis
Că a mea viață,
Acum, așa, va fi sfârșită?

Eu asfințită-s de prea mult,
Iar de gluma-ți,
N-a râs nimeni.
Ci chiar piatra surpă,
Încă.

Quid occid amor?

Ucide toți trandafirii
Și dă-mi în cap, cu primăvara.

– Tu, mi-ai omorât deja, sufletul –

Cheamă nimfele apoi,
Să mă râdă toate,
Pentru când mi te vedeam mireasă.

– A ta trădare, tot răul, cel mai rău –

De frică, toți dracii te plângă!

– Cât suflet, tu? –

În ploaie, jurământ va fi făcut
Și vorba-ți, așa proastă;

– A ars –

Cuvântu-ți, i-e satir

– Și-n zodie, tot mincinoasă? –

Zâmbești, în somn,
Și tainic chipu-ți!

Blestem 8

Pentru fiecare vorbă bună alteia,
Vedete-aș spânzurat în pom făr’ de rod.

Pentru fiecare căutătură apostată,
Drum spre casă fie-ți ca lumină a corbului pană.

Pentru fiecare cuvânt preastâpnic pe dinapoiul meu,
Să nu-ți surâdă zodia nici în sărbătoare de cruce roșie.

Pentru fiecare obidire prilejuită,
Însetat să fii orișicând, iar apa fie-ți tizig și smoală, veci.

Pentru fiecare prăpăd mușinat în suflet,
Vorba-ți fie vecinic proastă, nici Lilith nu te creadă.

Pentru fiecare reazăm scuturat,
Spăsirea fie-ți oprobriu, în etern.

Și o să știu, de bravura-ți cu apăsare!

Inanis lamentatio pro George Bacovia

Primăvara se sfârși
Și-n sufletu-ți gri, plumb
Și tu,
Asfințit-ai în mai blând
Cât dor!
Cât păcat;
În pană de corb să fi pictat
Decor pe Câmpii Elizee
– Copacii albi, Copacii negri –
Cât dor,
Atât prăpăd
Și tu,
Și eu.

Agonic, vara se duse cu bune vești
Și eu,
Și tu,
În gri pastel de doliu
Satir un corb zâmbind
Și mie,
Și ție,
ne cântă-n iubire;
Să-ți fi fost de-o vârstă
Iubire vom fi avut
Intoxicați vom fi fost!
de vin
de dor
din noi.

Toamna a plecat
și eu,
și tu.
Răsărit-am împreună-n zi nadaz,
cu humă-n suflet ne fuse a trăi,
doi fericiți!
De-ai asfinți – când?
Și să-mi fi fost de-o vârstă, doar!
„dureri pe sufletele moarte
– trezesc poeții singuratici –
iar eu gândesc, ești frumoasă!
Deși, sunt lucruri din trecut;
încet, ninsoarea rătăcește.”
Bate ceasul – miez de noapte
Gându-mi afumat,
al tău,
al nostru
și e toamnă afară, încă.

Iarna, unde-i?
Târziu, în trist pustiu
– Curg zilele spre cimitir –
Stingher, vântul vuind
trist,
și eu,
și tu,
destrămând al vieții sens, încă
să mai dormi, o iarnă,
să visezi
și eu,
și tu,
în culori de gri pastel-cavou,
iar mâine,
Fie-va-ntr-o iarnă,
Pe rând, curse-v-or zilele spre cimitir
și destrămând al vieții fir
se duc, asfințiind iubirea, încă,
pe totdeauna.

El // Ea 7

-Drac să-mi fii
-În Gheena să ne fi văzut
-Altminteri?
-Înger, profan
-Tizic de ființă!
-Nici mărul nu mai înflorește
-Făcut-ai din soare, zgură!
-Blestemată-ți zodia –
-Vorba, mincinoasă?
-Crezu-mi, încă!
-Suflet, cu Lilith, de mult plecat
-Atât rău, și pomul sfânt murit-a
-Dor, mai ai?
-Să colind, pe morți doar
-Aievea?
-Încă.
-Îți îngân, în vorbă proastă
-Îndrăznești, să?
-Încă
-Păcatu-ți faci, cu mine!
-Slut om, iar sufletu-ți tizic!
-Îți îngân, în vorbă proastă!
-Sufletu-ți, prăpăd fie!
-În taină rea, soarta fie-ți!
-În lemn sfoiegat s-asfințești!
-Îți îngân, în vorbă proastă. Îndrăznesc?
-Îndrăznește, să.
-Ne iubim,
-Încă.

Felix Amore Solemne

De-ți fie zodia cu tine rea,

ochii-mi

– apus de soare –

drumul spre casă fie-ți.

De-ți fie cu povară crucea

nici semilună să pricepi

Păru-mi roșu va fi fost

– al tău –

elixir, pentru orice.

De-ți fie cu prăpăd

în suflet

liniștea-mi ascultă

liniște

în suflet

– al tău –

aduc.

De-ți fie-n gând aglomerat

vorbă rea

vocea-mi

baladă

– a ta –

adevăr, să îți găsești.

De-ți fie inima grea

să ai dragoste

să dai;

să mă iubești

– pe mine –

te voi fi iubit;

În mai cu ploi,

octombrie, cu flori

și pentru totdeauna.

Psalm 1

Ferească zei!
M-ajută draci!
Mă cruți tu, Mefisto blând!

Fie-mi de ocară
S-alerg
Să caut adăpost
atât?

Lilith, mamă bună,
Mă iartă!
– îndemn trimis-ai –
Al meu suflet,

Mă iartă, tu!
să scap – buruiană și șerpi.

Te miri, Faust, tu păcătos,
nici Tatar s-a văzu
– atât rău.

Să fi crezut într-unul
singur
jurământ.
Fie-ți de ocară!

Atât păcat,
Nici Tartar s-a văzut.
Mă cruță, te rog,
Mefisto blând!

În vorbă mincinoasă
m-am închinat crezând-o curată
– precum o floare ce pășește-n umbra soarelui –
întâia dată,
și desuet,
orișice petală
aievea
a căzut.

Te mai iartă,
Solomon și omenirea toată
De-n zi cu roșu-n calendar
Hades, va fi zis
Ferească, cu Dumnezeu înainte.

esse vel non esse, in aeternum

De mă pierd, cândva, în noapte,
gându-ți cum la mine?

Idee într-al tău suflet
sau stea de drum spre casă?

Când tu, Mefisto însuși să mi te fi văzut
și de-ți fi sărutat doar fruntea,
în Paradis să creadă, iar!

Să-mi fi tu, reazăm
de mă înec,
ori ștrec drept spre Gheena?

Păru-ți roșu și morți ce-și au crucea-n lemn
îți cântă psalmi de bunărevedere.

De-ți zic, mi-ai fi tu cântec de zi bună?
Ori, în zi de cruce roșie
cu Faust să îngâni imn
al celor nefericiți din zodie
de flori de mai, de mult uitată.

Eu, te rog!

Tu zâmbești, iar
somnu-ți lin