nescivi quod nomen imponeren 3

Încă nu-ți știu ochii, decât vis
Dar dacă ne-om cunoaște cândva, aievea,
– îți zic, o să ne știe paradisuri, toate –
Să plângă nimfele de dragul nostru.

Abisul cu jiind ne va privi
și morții o să urle atât de tare, fără să știe
– îi auzim, iar cântecul lor de năzuință,
al nostru tropar.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis.
Dar într-o vreme, ochii-ți o să-i găsesc ca pe acasă.

De te vei pierde în anotimp prea rece
pentru sufletul tău cald,
să-ți aduci aminte, al meu păr roșu.

Și de noaptea va fi având semilună,
– ce dacă ne vorbesc de rău toți zeii? –
adăpost îți sunt.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis, păgân.
și când mă trezesc,
îmi pare totul mult prea sfânt.

nescivi quod nomen imponeren 2

Dă-mi noapte, ca să te citesc în stele.
În nori am să te scriu cu petale de flori. În ploaie să te desenez cu cretă – câte o amintire în fiecare picătură. Din părul tău o să scriu o rapsodie – roua din frunzele de toamnă – cântec.
Nimeni nu ne știe.
Când soare o să fie – tu primăvară – oglindă-n suflet. Să mă știi, că-ți sunt.
De ninge, cu dor o să te strig aievea – să nu mă uiți. Să mă știi chiar și când aproape mă vei fi uitat.
În suflet să mă porți pe veci – cristal este iubirea noastră. Doar vântul de va bate – tu grijă ai de ea, fără să întrebi.
Nimeni nu ne știe.
Tu, piatră prețioasă! În mare o să-mi curăț sufletul.
La prima ploaie – cristal este iubirea noastră.
Dă-mi noapte – nimeni să nu ne știe.

nescivi quod nomen imponeren

Dă-mi bluza jos. Ba nu, rupe-mi bluza. Apoi deschide-mi pieptul. Nu trebuie să ai grijă. Ia-mi inima și strânge-o tare, tare. Să se spargă în bucățele mici. Te rog să le aduni pe toate, sau măcar ce reușești să mai găsești.

Acum, dacă ești atent, în toate o să te vezi pe tine. Doar pe tine.

Așa că poți să-mi iei inima de câte ori vrei, să faci ce vrei cu ea. Să o iei în mâini și s-o strângi tare, tare, să se spargă în bucățele mici. De câte ori vrei tu. Și poate nu o să le mai găsești pe toate. Dar de fiecare data, dacă te uiți atent, pe tine și numai pe tine o să te găsești acolo.

Nu trebuie să ai grijă.