– Tu și ce armată? – Am atât dor, aievea iți vorbesc. – De-mi vorbești în flori de mai – – Îngerii, să mă pedepsească. – Cât te-a costat? – Să-ți fi vorbit, iar? Amintiri, trăite încă, în valuri ce vor sa vină. – Cât suflet? – Amintiri – – Uitate? – Așteptând – jurământ de dragoste – Împlinit? – Sperjur! – Nici gândul nu-l mai ai. – Cicatrici, din lumini colorate, gata de pus în brad – Un copil! – De către el, da. – Și morții? – Al lor cor cântă de vești bune, înaintea celor cu sufletul doar jumătate viu. – Tu, nu. – Eu am iubit, încă. Nu cred. – Cu pânză albă, spânzurați. – Alb, dar nu ceresc. – Să știe zeii tuturor celor- – Să nu fie! – Să nu fi fost, doar mort, la al cărui mormânt de s-au plâns lacrimi de dor – Și se va știi, între noi, se va fii.
Avid de sete, stând în ploaie Și un strop doar să nu-ți atingă pielea. Nimfe să-ți scufunde trupul în abisuri de vei îndrăzni să vorbești numele meu, alteia. De îți găsești adăpost în lună nouă, Zeii să te izgonească. Să mori de frig Și nici 100 de îmbrățișări să nu te încălzească. Să leșini de cald, Să nu te aline niciun pârâu din lumea întreagă. Să fii bântuit de Pandora însăși, chiar în cel mai dulce somn. Liniștea-ți fie zgomot, încât iadul să-l crezi paradis. De tot ce-i frumos, fie-ți silă, iar tot ce-i urât să te lase rece.
Let me not to the marriage of true minds Admit impediments. Love is not love Which alters when it alteration finds, Or bends with the remover to remove. O, no! it is an ever-fixed mark, That looks on tempests and is never shaken; It is the star to every wand’ring bark, Whose worth’s unknown, although his height be taken. Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheks Within his bending sickle’s compass come; Love alters not with his brief hours and weeks; Buț bears it out even to the edge of doom. If this be error, and upon me prov’d, I never writ, nor no man ever lov’d.
Sufletul nu mi te mai vorbește fluent nici ochii-ți nu mai știu. Să fi fost negri? Răi? Să mă fi iubit? Cât păcat. Ce tragedie.
Să ni se fi spus cândva povestea, că ne-am irosit timpul împreună vorace căutând să ne potolim setea dintr-un foc mocnit.
Doi viciați luându-ne la întrecere pe sub cavouri și îngăimând al morților cântec de parcă liniștea lor ni s-ar fi cuvenit.
Și azi, de-ar fi să ni se fi citit balada? în cărți de poezie, la lumina stelelor găsite de noi în nopți cu semilună, când ne alergam împreună, iar gheața, nu se topea nici pentru două, sau trei picături.
O fecioară care vede marea pentru prima dată și își închipuie că toate stelele îi sunt loiale.
Ca un copil, care descoperă că soarele este tot stea, iar superstițiile sunt doar o manieră de a picta viața în nuanțe de șampanie crudă și vin ars.
Când împreună, noi doi, un demon ziua și noaptea prinde forme sfinte precum un hulitor, ce așteaptă să fie iluminat.
Încă nu-ți știu ochii, decât vis Dar dacă ne-om cunoaște cândva, aievea, – îți zic, o să ne știe paradisuri, toate – Să plângă nimfele de dragul nostru.
Abisul cu jiind ne va privi și morții o să urle atât de tare, fără să știe – îi auzim, iar cântecul lor de năzuință, al nostru tropar.
Încă nu-ți știu ochii, decât vis. Dar într-o vreme, ochii-ți o să-i găsesc ca pe acasă.
De te vei pierde în anotimp prea rece pentru sufletul tău cald, să-ți aduci aminte, al meu păr roșu.
Și de noaptea va fi având semilună, – ce dacă ne vorbesc de rău toți zeii? – adăpost îți sunt.
Încă nu-ți știu ochii, decât vis, păgân. și când mă trezesc, îmi pare totul mult prea sfânt.
Lady in black 