
Alandala



Să-mi fi fost de-o vârstă și nu te-aș fi putut iubi mai mult.
Serenada-ți, al meu tropar,
când îngerii-ți s-au petrecut,
să am, de mă ruga:
În ale noastre gânduri,
În ale noastre suflete,
O Doamne, mi te rog!
În fiecare faptă
Să fie,
Din iubire!
Icoană, chipu-ți – mi te am
Când voi fi de-oi scăpata
În limbo, al tău nume să invoc.
Să-mi fi fost de-o vârstă si nu te-aș fi putut iubi mai mult.
De n-ai fi asfințit, cândva,
Cuvântul, eu să-l știu? – doar să-l vorbesc.
Sufletu-ți zbuciumat, iar sfârșitul,
fără zăbavă.
Să te tângui doar, mai pot.
să-mi fi fost de-o vârstă și nu te-aș fi putut iubi, mai mult!
Chipu-ți, icoană!
Cuvântu-ți, tropar!
Să-ți fi vorbit – genune-n –
Evermore.

Luate-ar muștele, să vizitezi al lor stăpân.
Al Anei loc, în zid – cadou să-ți fie!
Cu Naamah să faci casă, în Tartar,
Preot fie-ți călărețul alb.
Ai mei ochi verzi să-i visezi necontenit,
Liniște să n-ai nici în mormânt – roșu să te bântuie, infinit, părul meu!
Însetat să fii, zgură și tizic doar să găsești, pe ale tale cărări.
Înfometat de-ai fi – doar de zgârciți să ai parte!
Și ai să știi,
Mi-a fost dor, poate.