Fii-mi tu muzeu
să-ți fiu eu muză
când morților a căror cântec,
demult uitat, se aude încă prin pădure,
de noi doi, îndrăgostiți.

De-ai fi artă
te-aș adora
Precum o nimfă care se ceartă cu zeii,
din plictiseală sau prea mult drag,
de viață.

De-mi ești semilună
îți sunt lumină
Pentru zilele în care am amețit
pentru că ne-am iubit prea mult
și nu mai știm să ajungem acasă.

Ți-aș fi stea
să-mi fii constelație
indiferent de vreme,
să-ți găsești mereu drumul
înapoi, la mine.

M-aș face floare
În a ta primăvară,
să-mi fii
Când voi uita cum mă cheamă,
să știu, purtăm același nume.

Dar suntem doar oameni.