- Și uite, sunt aici, eu sunt Dalila și mărturisesc, nu am fost mereu așa. Mărturisesc sincer, dar nu pot să-ți zic pentru că e secret. Așa că să faci bine să mă crezi! Înainte să fi fost eu cum sunt acum, am fost cândva manechin, într-o vitrină de pe Calea Moșilor. Și pe când eram manechin soarta mi-a fost compromisă și atunci. Păi ziua mă îmbrăcau în toate alea, numai și doar rochii și toate elegante, cum s-ar zice și ar fi. Și noaptea uneori mă țineau dezbrăcată. Imaginează-ți ce rușine îmi era. Pentru că toți se holbau la mine, când zic toți, toți!
mă crede oare?
E TÂMPIT
* Mă Crede *
Da, pentru că toți se holbau la mine, da, toți. Și așa am devenit eu de fapt femeie. Noroc că nu bărbat, nu cred că mi-ar fi plăcut. Zic sincer, nu mi-a fi plăcut prea mult. Dar da, așa am devenit eu de fapt femeie, de draci! Mă crezi, nu?
- Evident, wow îmi pare rău că ai trecut prin așa ceva, atât de traumatizant.
- Dar vezi că ești tâmpit?
- ???
- Tâmpit sau mincinos, oricum toți mincinoșii sunt tâmpiți, că de ce să minți. Cum dracu să fi fost manechin? Așa proastă mă crezi? Atât mă crezi tu pe mine în stare. Maxim vrăjitoare maxim vampir, de-ar fi fost să fiu. Na că nu-s. Atâta s-a putut. Voi bărbații, ați spune orice, ca să ne-o tragem cu voi. Vezi? De asta a murit și David, de prea mult tâmpit ce era, de asta o să mori și tu și alții.
Cam așa a fost anul meu, precum Floarea Soarelui. Atât că, nu așa faimos, precum. Van Gogh (iubitul!) zicea – întrebat fiind – că marea lui dragoste a fost Floarea Soarelui. Într-o scrisoare către Theo – fratele lui – cum aspiră ca viața-i să fie precum o Floarea Soarelui, să se îndrepte mereu, spre lumină. Și cam ăsta a fost anul meu, da.
Pentru că la fiecare nou început de ianuarie îmi place să reflectez la anul ce tocmai a trecut și să scriu despre el, uneori mai mult, uneori mai puțin. Pentru că primul meu post – exact acum 10 ani – a fost un rezumat al anului trecut. Și să-i zicem obicei. Dar iată, aveam 20 ani și acum am cu 10 mai mult, cel puțin în buletin.
Se spune că trebuie să faci toate greșelile până să faci 30, eu am făcut destule, probabil o să mai tot fac. De anul ăsta sunt destul de mulțumită. Pentru că am antagonizat atâția ani niște copii. E adevărat, m-a afectat mai toată viața dar au crescut și ei, nu? Până la urmă să dau vina pe niște copii de 11 – 12 ani, e cam cretin din partea mea, nu? Și mă bucur că am rezolvat asta, îmi e mie mai bine, îndrăznesc să zic, sunt ceva mai fericită.
Apoi m-am tuns. Da, m-am tuns, și asta după ce toată lumea a tot repetat cât de bine îmi stă cu părul lung. Așa și? Mie îmi place! Și de aici, multe altele, precum, să spun nu. Și a fost urât, e vorba de peste 20 de ani. Și mai ales că e vorba de cineva la care mă așteptam să-mi fie toată viața. Pentru că da, așa știam, că. Și e cum e.
Și am început să scriu Dalila, din plictiseală. Și poate reușesc să fac ceva ce nu există încă, poate. Cât despre poezie? Rămâne prima mea dragoste, am multe lucruri pregătite, zic eu frumoase, pentru anul ăsta, la care lucrez de ceva timp. Și poate reușesc să mă las de fumat.
Știu, nu este rezumatul pe care îl postez de obicei dar de ce să scriu ceva ce nu mai rezonează cu mine? Pentru că sunt multe persoane și lucruri – pe care le adoram acum poate 3 zile – care da, nu mai rezonează cu mine. Știu doar, iubesc să scriu, orice, oricum și chiar oriunde. Asta simt să nu se schimbe curând.
Vă las cu poza noastră de sărbători și motivul pentru care zâmbesc – ceea ce îmi doresc și pentru voi – zilnic. Da, sunt norocoasă.
- În regulă Dalila, spune-mi ce s-a întâmplat în acea noapte. - Nu pot. - (??) Cum adică nu poți? - Păi nu era noapte. Noaptea nu se întâmplă nimic că asta e pentru petreceri, sex și somn și d-asta zic eu cine omoară noaptea e cam prost. - S-a întâmplat ziua. - Nici. - ?? - De câte ori să tot zic? Nu sunt vinovată! - L-ai omorât. - Nu. - ?? - I-AM omorât. Nu pot să zic altceva pentru că nu sunt vinovată și tu mă crezi că sunt vinovată. - Eu sunt doar de partea ta. Sunt doar curios, pe cine ai omorât? - Pe David și pe Iza, nu e evident? Te credeam mai deștept de atât. - Iza? Prietena ta cea mai bună, Izabela. - Da, păi, pentru mine nu va mai exista o alta. - Ți-e dor de ea? - Uneori. - Vrei să-mi zici? Ce s-a întâmplat? - Îți zic, dacă îmi zici care e treaba cu blocurile. - Care e treaba, cu blocurile. (?????) - Da, adică, cine a făcut primul bloc? Și care-i faza de unul e mai lung și altul e scund. Adică ce era în capul lor? Cum era capul lor? Aveau oare păr pe spate? Gene lungi? Pielea lor sau nu, de fapt câtă piele aveau? Piele pe mâini? Piele pe dinți? Sau aia ce înseamnă, piele pe dinți. Sună urât, să nu mai zici, nici după mine. Că uite, eu sunt fată, și oare erau fete? era doar o fată sau mai mulți băieți? Hai, uite poate chiar tu! - ??? - Reîncarnat, nu fii bleg! La cât de enervant ești, probabil ai fost o pisică sau un vierme, ceva enervant. Eu sigur am fost zeiță, daa. Păi știi, am nume de curvă și că dacă în viața asta nu sunt și că zeițele erau așa, mai curve. Sau chiar zeu, că aia erau și mai rău. Așa se zice dar în fine. Sau doar eu cred că Moș Crăciun e zeu? Nu că altfel, ce e? Sau faraon, că ăia trăiesc mult, se reîncarnează, din astea, de genul. Și egiptenii ăștia, cu prima piramidă, adicăă care-i treaba cu piramidele? După ce că sunt urâte, care-i ideea? Au fost piramide și după blocuri? S-or fi făcut invers? Bine păi și după? După înainte zic, ce să fi fost? Și după sau înainte? Adică pentru fiecare din ăla un ceva nou a mai fost înainte, un nou, tot un ceva dar de data asta fiind nou și tot așa. Are sens? Ce zici? - Te-ai descărcat? Te simți mai bine? - Uneori, dar nu mulțumesc. - (?!!???) În regulă, nu vrei să-mi zici? Ce s-a întâmplat? - Dacă îmi zici care e treaba cu blocurile.
* aM zis știucă *
NU ȘTIUCĂ,ȘTIU CĂ!păi, cum?
PeN7ru cA, șTiu!
Adică nu că am fost, dar știu că Parisul este pentru îndrăgostiți sau așa am citit eu într-un film.
Adică, nu că am fost sau să mai știu cum îl cheamă pe Linus, că despre el e vorba dar așa zicea Linus în Sabrina, îi zicea ei adică la Sabrina. Și adică nu că e filmul meu preferat sau ceva, adică aproape că nu-mi place, dar da, mă întrebi, nu mă întrebi, uite eu zic, m-am uitat la el, de câteva ori. Sincer.
Și mă gândeam, mi-aș face un portret. Da, adică, aș lăsa pe cineva să-mi picteze fața, doar fața. Apoi o să dispar, să nu mă mai fi găsit EL niciodată și nicăieri! Pentru că mă gândesc, aș fi nemuritoare, mai ceva ca un vampir hehe. Vampirii oare sunt nemuritori? Și cine zice că da, e prost, de-a dreptul tâmpit. Când vine vorba de vampiri, unicorni și alte orătănii d'astea ai voie doar să întrebi, niciodată și mai ales nicigând să spui! Altfel, da, ești un tâmpit! Pentru că nimeni niciodată n-a văzut așa ceva ca fiind să existe!
\\ mulți tâmpiți? //
^^ mulți ^^
Ea, credea în tâmpenii d'astea.
Pe ea, am omorât-o.
Mă declar aici, în fața tuturor vinovată. Sunt vinovată doar și pentru că, nu am omorât-o, decât când am făcut-o.
două proaste
Suntem amândouă proaste. Pentru că nicio femeie, niciodată nu a reușit să avertizeze o alta în legătură cu un bărbat și uite că ea, nici n-a încercat! Sunt proastă și de-a dreptul tâmpită, iar această vină mi-o asum cu totul pe toată, pentru că în acel moment eu m-am controlat! Da, recunosc, am făcut această mare tâmpenie, când am aflat că iubitul meu m- înșela și cu ea, uite, m-am controlat și nu am scalpat-o decât abia mai târziu. De-ar fi să am un păcat, eu doar asta recunosc.
nu a fost cum trebuie, nu sunt mulțumită!
ȘTIU, SĂRACA EU.
I-am donat apoi părul, eu ce tot zic, că nu sunt un om rău?? Adică, ea e moartă, fie-i țărâna grea! Și uite, am ajutat pe cineva care are nevoie de păr! I-am păstrat fața însă, să o pot lua la mișto de oricâte ori este nevoie. Cu mirosul a fost cumva, mai așa într-un fel. Dar m-am obișnuit ce dracu era să fac?
Păi a râs de mine, ce era să fac? Că nicio femeie niciodată nu a reușit să avertizeze o alta în legătură cu un bărbat și cum vine asta? Păi de ce? de ce să râdă de mine?
Sunt vinovată, da, trebuia mai repede, mai rău. De mă întrebi uite zic, nu sunt mulțumită! Nu a fost cum trebuie.
Vreau să merg la pescuit
Eu sunt Dalila, nu sunt vinovată,
eu sunt Dalila și sunt nu neapărat vinovată și vreau să merg la pescuit. Mi-e poftă să mănânc știucă pentru că nu am mâncat niciodată, știucă.
Eu sunt Dalila și vreau să merg la pescuit, păcat că am rău de mare.
Și gândeam că eu dacă aș fi o plantă de vreun fel, aș fi un lămâi. Da, aș fi un lămâi, pentru că este cel mai frumos pom care a existat vreodată, cum ar fi, uite, dacă combini galbenul lămâilor și cu verdele frunzelor, iese culoarea mea preferată, anume Chartreuse. Și așa în general, este un pom vesel, absolut superb și miroase așa bine! Și da, cum să nu-ți placă?? Și apoi mă uitam pe geam la acei brazi superbi, și mă gândeam (în timp ce mă gândeam că eu aș fi lămâi dacă ar fi să fiu pom) că sunt poate oameni care ar fi brazi, dacă ar fi să fie o plantă de vreun fel. Acei oameni, de ei să-ți fie frică, trebuie! Cine zice că ar fi brad – ați văzut un brad lately? – are mult curaj sau prea puțină minte. Pentru că afară, este frig, plouă în cel mai urât mod posibil și uite, brazii sunt atât de frumoși și de înalți și de frumoși! Evident, nu la fel de frumoși ca și lămâiul meu drag, dar se apropie.
……………………………………………………………….
Suntem 16 (!!) la munte (am mai menționat? că sunt la munte?) și ne jucam Mao și mă gândeam, câtă putere are o carte. Adică, e doar un carton. Și are putere, doar pentru că vrem noi să-i dăm putere. Așa și cu ce simțim, cu emoțiile noastre, un gând e doar un gând și atât sau poate deveni cel mai mare dușman sau prieten. Sunt tristă și atât, îmi trece sau nu mă ridic din pat 1 săptămână și ambele de la același gând, depinde câtă putere îi dau eu. Ca la Mao. E oare posibil, aceeași idee, dar invers? Eu încerc, de câteva luni să fac un Glow-up la cap, mda, am zis ce am zis. E greu, e greu tare. Și uite, e adevărat, este mai ușor să faci rău decât bine, chiar și atunci când nu este vorba despre altcineva, doar despre propria persoană. Paradox? Eu zic că nu, suntem noi oamenii toți mult prea ipocriți doar.
Imaginează-ți: aștepți metroul să mergi acasă. Tunelul se luminează, iar tu te apropii de marginea peronului. Nu mai poți să-ți ții echilibrul. Cineva te-a împins! Nu ai timp să te urci înapoi pe peron, te înghesui sub peron, iar metroul trece, ești în viață. Da? Super, acum, imaginează-ți că tu ești cel care împinge. Persoana pe care ai împins-o a avut spirit de conservare și a supraviețuit, cum te simți? Eliberat? Frustrat, dezamăgit? Și să zicem că nu știi că a supraviețuit, vinovat? Împlinit? Acum te rog alege unul din cele două scenarii, din care ai vrea să faci parte? Să fi cel împins sau cel care împinge? - ai fi bine oricum și cel puțin la fel de traumatizat. Mergeam zilnic aproape cu metroul și cele două scenarii îmi sunt bine întipărite în cap. Și te întreb, ce ai face? Pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu cea care împinge.De fiecare dată când mă gândesc la scenariul ăsta simt cum fiecare celulă din corp mi se umple cu adrenalină și mă gândesc, atât de ușor este să fii fericit? Și chiar un copil ar fi supraviețuit - dacă ar fi fost destul de inteligent - zic eu. Și dacă nu, nu e vina mea, sincer. Povestea mea nu condamnă la moarte, povestea mea îți dă șansa să supraviețuiești. Așa că, te mai întreb o dată - promit să răspund la orice întrebare apoi și sincer - ce alegi? Și dacă ești cu adevărat sincer cu tine, sunt sigură că alegi ca mine. E adevărat, am omorât pe cineva, l-am omorât, pe el. Dar nu sunt vinovată, pentru că am făcut doar tot ce era scris deja să fi făcut, cândva! Și dacă pentru tine asta înseamnă că sunt vinovată, atunci ești doar un om simplu, fără pic de substrat, iar mie să mi se ia capul!
Poezia este cuvânt, iar cuvântul este dragoste, Chiar fie un haiku desuet poveste dintr-o literă, A mea preferată fie I.
I, din Ioana și Maria și sigur Sergiu Desigur, Cristian, destin și frați sau viață, mami, tati și familie Flori și cățeluși, noi doi ci actual fim patru, Noi și de față fie în fapt, dadaism.
Iată-mă, Ioana, dintr-o literă doar, Se făcu, magie. Pardon, poezie.
SĂ MI SE RECUNOASCĂ DOAR PE CELE LE-AM FĂCUT DOAR EU!
SĂ!
* cum cine sunt? sunt pentru că încă respir, ci altfel, înclin să cred, că n-aș fi *
Mă numesc Dalila și Mă numesc Dalila, cine sunt, n-aș putea să zic, așa că pentru acum să rămână atât, știucă sau că știu că, eu sunt Dalila! Și pentru mine, dacă ar fi să-mi fi fost eu de ales numele, Morana sau Lorelei.
de ce morana? DIN ACELAȘI MOTIV PENTRU CĂ, LORELEI.
Se zice că, fă din rai ce ai sau rai din ce ai, ceva cu rai, dar, uite mie îmi e cunoscut doar iadul. Și să fac din ce am, iad, păi nu rimează, nu-mi place, nu fac! Dar nici invers nu merge, fă iad din ce ai, pentru că de ce aș face asta??
Mă cheamă Dalila și am nume de curvă! De m-ar chema Morana, m-aș numi moarte.
Și ce-i mai rău? Să treci prin viață fiind botezată după o curvă sau precum moartea însăși? Și zic însăși, pentru că dacă ar fi o persoană, moartea ar fi o femeie, atât îmi este clar. Este dulce, rapidă, parșivă, elegantă și subtilă, toate astea și mai multe chiar în același timp, exact precum o femeie.
Și ce-i mai rău? Să treci prin viață fiind botezată după o curvă sau precum moartea însăși? Dacă ai răspuns varianta 2, îmi e clar un lucru, anume, nu ai nume de curvă! Și zic, pentru că toți suntem predestinați spre a muri, cândva, ci să fii curvă, ori te cheamă precum una - și ești predestinat, e clar asta - ori ești de bunăvoie și îți place.
* ai zis știucă * nu știucă, știu că!
DA, PENTRU CĂ VORBESC DESPRE ALTCEVA ACUM
Și sunt aici, în fața tuturor, vă vorbesc și sincer, aștept să mă priviți în ochi măcar! M-am hotărât deja, că vreau să mor. Dar înainte, e momentul meu! Și nu vreau să las pe nimeni să-l ia!
De ce l-am omorât? Pe cine l-am omorât?
Sunt prea multe întrebări cu tot la fel de prea multe răspunsuri. Și o să vreau să le răspund tuturor, la toate întrebările. Nu știu de unde sau cu ce să încep.
Hai că mint, că știu exact totul, de unde și cu ce. Ăsta e momentul meu și nu vreau să mi-l ia nimeni! O să trag destul de mult de el, promit.
Ziceam că nu suport minciuna, așa e, nu-mi place, nu o suport. Dar, cine? Apoi, am terminat relații, prietenii multe din cauza sau mai bine zis, datorită. Datorită, da, pentru că mai bine termini din viața ta cu cineva care îți face doar rău decât să trăiești așa, nu? Doare, e urât, deloc ușor, dar uneori aproape merită.
Eu am pățit de curând, dar altfel. Eu m-am mințit singură de data asta. Și cum mi-am permis? Pentru că ea rămâne în continuare cea mai sinceră persoană pe care eu am cunoscut-o vreodată, în același timp, cea mai rea. Ea, cea mai bună prietenă a mea!
Am știut mereu că e rea. Nu că mi s-ar fi ascuns cândva, sau cum. Am știut mereu că e ciudată, sau eu eram pentru ea ciudată și poate ăsta este motivul pentru care am fost atât timp prietene, pentru că eram mereu, diferite și la fel, întotdeauna. Am idealizat nu doar persoana dar și legătura dintre noi. Și iată, eșecul s-a întâmplat. Eșec, trădare, să-i spunem cum o fi. Sunt sigură că și ea simte la fel. Problema e, eu o să o iert, niciodată și sunt sigură că nici ea. Și e, cum e.
Lady in black 