Tag Archives: dear diary

Painting the roses red

Posted in dear diary 🍓 by

Florile mele preferate sunt trandafirii albi. Și cred că toată viața de fapt mi-au plăcut, cel mai mult. Când eram mică primeam orhidee, foarte multe orhidee. Și o lungă perioadă din viața mea am crezut că asta trebuie să fie floarea mea preferată, nu? Evident, prietena mea cea mai bună nu putea să-mi fi luat trandafiri. De altfel, eram copil. Și tocmai, eram copil, cum era să fi înțeles eu un lucru așa, de oameni mari?

Adevărul, era altul însă: nimeni nu știa că mie îmi plac trandafirii, albi, pentru că nu mai spusesem nimănui până atunci. Când am zis, am început să primesc, aproape doar trandafiri albi. Am învățat, oamenii țin minte!

Îmi plac trandafirii pentru că te pot răni atât de ușor și totuși sunt așa frumoși. O contradicție a naturii, un paradox divin. Și albi, pentru că se potrivesc cu orice și (dacă vreau) îi pot colora în ce culoare vreau eu.

Plecând de la această idee, faptul că aș putea colora trandafirii în ce culoare vreau eu, cam așa am făcut în viață, până acum. Probabil o să, tot. Eu cred așa, înainte să ne naștem, fiecare are un drum al lui. Să zicem, că e alb. Poate fi un labirint chiar. În regulă, să fie un labirint, precum cel din Alice în țara minunilor. Și tu ești aruncat undeva în mijloc la începutul vieții tale și fiecare alegere de atunci încolo determină irevocabil viața ta. Dar, dacă te împiedici și din greșeală mergi pe un drum care nu îți este potrivit? Știi că nu trebuie să fii prieten cu acea persoană dar, e prea greu să te întorci, mergi înainte, până la următoarea cotitură, unde poate vei reuși să scapi de toate relele, tot ce îți tot pune piedică. Sau poate, tu ești singurul vinovat, pentru că nu ți-ai legat șireturile cum trebuie – evident că te împiedici – doar că, e mai ușor să dai vina pe alții pentru nereușitele tale, normal că este.

Mai mult ca sigur, așa e. Probabil, e vina mea, dacă am iubit pe cine nu trebuie, dacă am acceptat mai puțin decât merit sau dacă încă mi-e dor de cine știu că-mi va face rău, în continuare. Evident, nu o să recunosc acest lucru niciodată.

Ideea este, pe orice drum ai merge și indiferent de cât de mult rău ai găsi pe drum, să-ți faci timp să pictezi trandafirii în culoarea care te face fericit. În cazul meu, chartreuse. Pentru altcineva, poate lalele, magenta sau trandafiri, roșii. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni, nu?

Confesiune 5

Posted in dear diary 🍓 by

În 2018 am scris Așa se întâmplă, pentru că mi s-a făcut dor de cel mai bun prieten al meu din copilărie. L-am văzut pe stradă, m-a văzut probabil, și totuși, nu ne-am salutat. M-am gândit, Așa se întâmplă? Stai zilnic cu cineva ani de zile și crezi că va face parte din viața ta totdeauna, fără discuții și totul stabilit! Pe noi doi ne despărțeau doar 1 an, de viață, nimic dramatic. Totuși, pentru prietenia noastră, a fost, decisiv. Mi-e dor de el? Nu știu, poate nu, mi-e dor sigur de copilărie, iar el face parte din copilăria mea. Mă gândesc, așa se întâmplă, o persoană care îți ocupă tot gândul și sufletul la un moment dat, vă întâlniți și nici nu vă mai salutați, doar pentru că nu mai știți cum.

Confesiune 4

Posted in dear diary 🍓 by

Îmi place să țin un jurnal pentru că gândul pleacă, scrisul rămâne, iar internetul este veșnic. Secretele sunt pentru a fi descoperite; sincer nu cred că m-am supărat vreodată cu adevărat pe mama când am aflat că mi-a citit jurnalul. Aș fi putut să-l ascund mai bine. M-am supărat mai degrabă pentru că mă mințea, spunând că nu. Singurul lucru pe care nu-l pot ierta, este minciuna. Mi-am dat seama, de-a lungul timpul, persoanele la care am renunțat din viața mea, m-au mințit.

Prima mea postare pe blog se numește 20×20, 20 de lucruri pe care le-am învățat în 20 de ani. Recitind, sincer, nu știam nimic, la fel cum nici acum nu știu nimic. În 2017 am scris ceva similar, 12 în ’16, urât an. Iată, sunt 9 ani ani mai târziu, în 2025, mă gândeam că nu s-au schimbat multe, desigur, totul e schimbat. Paradox? nu neapărat.

Aș putea face un rezumat micuț al anului 2024, ar fi CE DRACU’:

În ianuarie am început exorcizarea și asta datorită unor persoane pe care nu le-am mai văzut din ianuarie. Din păcate, eram șatenă, ce glumă! Never, again.

În februarie am luat o decizie importantă pentru mine și viața mea, anume, eu sunt roșcată, așa voi îmbătrâni!

Martie este întotdeauna perioada mea preferată din an, nu m-a dezamăgit nici de această dată. Am aruncat jumătate din lucrurile din camera mea (săraca, era plină de gunoaie, de obiecte inutile) și mi-am recăpătat o parte din oxigen, apoi cu ajutorul unor persoane dragi rău de tot mie, exorcizarea mea sufletească a fost completă! Și iată, mi-am promis, sunt gata, să mă iubesc iar, să iubesc, iar. Le-am promis cățelușelor mele că le voi face rost de un tătic (am reușit, dar s-a lăsat puțin așteptat).

Aprilie, mi-a băgat cuțitul în stomac, a cam durut, a trebuit o cutie întreagă de plasturi ca să se poate opri hemoragia, dar de pastile nu a fost nevoie, pentru că am prieteni mișto! A fost de asemenea, luna în care am lansat pagina de Instagram @ladyinblack.blog datorită unei persoane care nu a mai vorbit cu mine, din august, dar îi sunt enorm, etern recunoscătoare.

În mai am scris, cred, cele mai mișto chestii, din păcate. Pentru că mă tem, dacă nu voi reuși să mai scriu vreodată ceva mai bun, mai creativ, mai wow decât ce este deja, scris. Este tot luna în care am luat cea mai proastă decizie din viața mea, anume, sunt scriitoare. Din mai am început să simt un amalgam de emoții zilnic, am febră, mă doare capul de parcă îmi crapă și mă consum pentru fiecare cuvânt pe care îl scriu sau nu. Încerc să mă autodepășesc, dar mentorii mei sunt morți. Mă îndrăgostesc de Eminescu și Poe și Bacovia și Baudelaire în fiecare secundă și sufletul mă doare, îi ador, dar eu, mai bună decât ei, cum?

Iunie a trecut în fugă, mai nimic să se fi întâmplat nu-mi aduc aminte. Asta înseamnă că nu mi-a fost bine, cam deloc.

În iulie m-am hotărât, sunt blestemată.

În august am fost la mare singură și m-am întors cu două persoane speciale, în viața mea.

În septembrie m-am hotărât, sunt fericită!

În octombrie am schimbat cartierul și am făcut puțină ordine, prin suflet. M-am hotărât, are și toamna farmecul ei. Mai ales când el te așteaptă 20 minute să te dai jos din copac, pentru că ți-e frică, pentru că de fapt, nu îți e frică de înălțime, ci de faptul că va pleca de lângă tine când îți va fi frică cu adevărat. Dar te așteaptă să ai încredere că te va prinde, ai încredere, te așteaptă, te prinde și nici nu ai căzut. Sunt puțin mai curajoasă!

Noiembrie a început cu ziua mea! Am primit cadouri, flori și dragoste multă. Am primit și câteva cuțite în stomac, dar de data asta mi-a luat altcineva plasturi și cu 3, totul a fost în regulă.

Decembrie a fost cea mai ciudată lună din tot anul, atât rău și atât bine, o amestecătură de orătănii și curcubee! ai zice că nu iese ceva bun, ceva frumos, totuși, am fost bine.

Sunt, bine. Mai am până la a fi super, dar cu matcha, soare și oameni mișto, am destul tupeu să mă dau jos din pat, dimineața. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni, nu?

Confesiune 3

Când aveam 5 ani, am văzut pentru prima dată un curcubeu. Eram cu tati, ne plimbam, vara (??) când a început să plouă. După 10′ de ploaie aceasta s-a oprit, iar pe cer au apărut culori. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut, vreodată.

M-am hotărât în acel moment că va fi lucrul meu preferat din toată lumea asta și că îmi doresc și eu unul. Evident, l-am rugat pe tata să-mi ia unul, de ziua mea. A zis, da! Evident, nu am primit niciodată un curcubeu. Am fost extrem de dezamăgită, de fiecare dată când nu am primit vreun curcubeu, ci orice altceva.

Acum câteva zile eram la cumpărături cu o prietenă și am dat peste o cană, în formă de curcubeu! Imaginează-ți, cât de surprinsă am fost când am văzut-o, am găsit, după 24 de ani, un curcubeu! Mi-aș fi dorit să-l fi primit cadou? Absolut. Dar, cui nu?

Ideea este, am un curcubeu. Mai mult de atât, m-am descurcat singură. Pentru că, uneori trebuie să te bazezi pe tine, în cazul meu, a fost vorba de un curcubeu.

Uneori face bine la suflet să spui tot ce ai în cap. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l citește nimeni, nu?

Confesiune 2

Acum trei ani a murit cățelușa mea din copilărie și tocmai ce se va fi născut cea de-a treia. Am fost certată, acuzată că aș fi înlocuit-o pe una cu cealaltă, dar evident, nu este cazul. Este ca și cum ai spune că îți iubești un copil mai mult decât pe celălalt. Copii, nu am, nu știu dacă o să, dar îmi doresc. Am câini, doi, ambele fete. Nami și Terra și le iubesc pe amândouă la fel de mult. Cu toate astea, Berry rămâne poate cea mai importantă dintre toate, pentru mine. Și mă gândeam, la dragoste, la oameni, la suflete pereche. Întotdeauna am considerat că sufletul meu pereche este prietena mea cea mai bună, D, ne știm de la 4 ani și ne completăm perfect. Adicăăăăă,,, sufletul pereche nu trebuie să fie neapărat ceva romantic, nu? Prima mea dragoste, nu cred că a fost un om sau o ființă, ci mai degrabă teatrul. De teatru am fost cu adevărat îndrăgostită, pentru prima oară. Să explic: Cred că am mai iubit, dar cum am iubit teatrul, de câtă dedicare și pasiune am dat dovadă, când vine vorba de teatru, cu nimeni, niciodată. Până când: am cunoscut pe cineva care a fost ceva mai hotărât decât mine și „m-a furat”. Și atunci, întreb, dacă cea de acum este dragostea vieții mele, oare cele dinainte se anulează? sau, oare nu mai contează? M-am gândit că e necesar uneori să suferi, să iubești, „degeaba”, pentru a fi în stare să apreciezi iubirea aceea, mare, frumoasă, care „face bine”. Pentru că prima mea dragoste, m-a rănit, a doua, n-a fost să fie, iar a treia m-a dezamăgit, și acum? niciuna nu mai contează, decât El; așa că dacă mă gândesc, toate se anulează, tocmai datorită lui, pentru că e bun pentru mine. Și mă gândesc, în acest caz, am o singură dragoste, sper, ultima. De altfel, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni?

Confesiune

Posted in dear diary 🍓 by

Când aveam 10 ani am primit primul jurnal, de Crăciun. Era o agendă albastră, cu delfini pe ea și foaie de matematică. În timp ce îmi plăcea rău de tot, nu l-am suportat. Paradox? Nu chiar. Nu m-am priceput niciodată la matematică, sunt chiar proastă. Albastrul era culoarea mea preferată când eram mică și fetele ( *prietenele mele* ) râdeau de mine, cică… era culoare de băiat. CUM SĂ NU-ȚI PLACĂ ALBASTRU?? Cerul, este albastru, apa mării este albastră ( shh! este, oke? ambele, sunt. ) Sunt zodie de apă ( where my scorpios at?? ), deși, când eram micuță, eram zână, a florilor ( shh! să nu vă aud! ) și pirat, ceva gen Terra din Teen Titans ( SHH!! ) Iar cu delfinii.. aici e tragic. Din cauza unui tricou cu delfini, albastru, din clasa 5-a până în a 8-a, mi s-a spus balenă ( Rip my tweenhood ) So, ya, I was bullied. Rău de tot. Asta e. N-o să mint, le-am purtat pică colegilor mei de clasă foarte mult timp. Până când mi-am dat seama de cât de penibilă este situația: eram supărată pe câțiva copii de maxim 13 ani, care cel mai probabil au uitat de mult că exist. Am început acest blog în 2016 ( oficial, neoficial prin 2011 ) pentru că îmi doream să fiu scriitoare, abia vreo 3 ani mai târziu am avut curaj să postez prima poezie. Cred că se numește Vortex, acum posibil Copa Vacía.. Și chiar îmi place, să scriu. Lucrez la ceva mișto rău ( surprizăă ), poate e gata, la anul.

Nu vreau neapărat să ajung undeva cu toate astea, de multe ori spun multe și nimic în același timp, la fel ca în poeziile mele, cred. Îmi place totuși să cred, că ajung într-un fel sau altul la cineva, cumva, undeva.

Uneori face bine la suflet să spui tot ce ai în cap. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l citește nimeni, nu?

El // Ea 7

Posted in for her 👠, for him 👞, lady in black 🌙 by

-Drac să-mi fii
-În Gheena să ne fi văzut
-Altminteri?
-Înger, profan
-Tizic de ființă!
-Nici mărul nu mai înflorește
-Făcut-ai din soare, zgură!
-Blestemată-ți zodia –
-Vorba, mincinoasă?
-Crezu-mi, încă!
-Suflet, cu Lilith, de mult plecat
-Atât rău, și pomul sfânt murit-a
-Dor, mai ai?
-Să colind, pe morți doar
-Aievea?
-Încă.
-Îți îngân, în vorbă proastă
-Îndrăznești, să?
-Încă
-Păcatu-ți faci, cu mine!
-Slut om, iar sufletu-ți tizic!
-Îți îngân, în vorbă proastă!
-Sufletu-ți, prăpăd fie!
-În taină rea, soarta fie-ți!
-În lemn sfoiegat s-asfințești!
-Îți îngân, în vorbă proastă. Îndrăznesc?
-Îndrăznește, să.
-Ne iubim,
-Încă.

Blestem 7

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Luate-ar muștele, să vizitezi al lor stăpân.
Al Anei loc, în zid – cadou să-ți fie!
Cu Naamah să faci casă, în Tartar,
Preot fie-ți călărețul alb.
Ai mei ochi verzi să-i visezi necontenit,
Liniște să n-ai nici în mormânt – roșu să te bântuie, infinit, părul meu!
Însetat să fii, zgură și tizic doar să găsești, pe ale tale cărări.
Înfometat de-ai fi – doar de zgârciți să ai parte!
Și ai să știi,
Mi-a fost dor, poate.