Când mă gând la tine,
Gându-mi drag,
Eu, te iubesc!
Când mă gând, însă, la mine,
Gându-mi veșnic năbădăi:
Ci-ți sunt dragă?
Mă iubești?
Când mă gând la noi doi
Gându-mi cald, ferice-mi viața,
Ci-ți fie doar bine,
Când gându-ți doar fie la mine.
Gând
Tag Archives: from her
dadaism 2
Poezia este cuvânt,
iar cuvântul este dragoste,
Chiar fie un haiku
desuet poveste dintr-o literă,
A mea preferată fie I.
I, din Ioana și Maria și sigur Sergiu
Desigur, Cristian, destin și frați sau viață,
mami, tati și familie
Flori și cățeluși,
noi doi ci actual fim patru,
Noi și de față fie în fapt,
dadaism.
Iată-mă, Ioana, dintr-o literă doar,
Se făcu, magie.
Pardon, poezie.
Scrisoarea lui 2
Dacă ți-aș spune să-mi scrii o scrisoare, ai face-o?
Și oare, ce să conțină? Cum deunăzi jurământ făcut-ai în florile de mai? Sau cum de a ta dragoste o lume întreagă și mai mult știa sau cum doar nimfele știau, crezu-ți mincinos, încă. Cum, mă adori? Sau că nu ești așa laș, și îmi vei fi spus adevărul, măcar acum, în lună plină. E păcat să minți, nici râia nu te iartă. De mă minți, să-mi scrii frumos, cu diacritice, să nu mă supăr! Destul visurile, sparte-mi sunt, la loc fie cu al tău suflet, fie spart, ori fie că nu-i. De vorba să-ți fie curată, nu te preocupa, te rog. Fii tu sincer și de inima cu drag, eu să înțeleg tot. Prin poștă, ori o telegramă, fie și e-mail. Ci de se va fi pierdut, de vină suntem amândoi.
Felix amore solemne 2
Te iubesc,
cum morții venerează
liniștea unui apus
în zi de soare plin
și lună nouă.
Te iubesc,
cum corbii tânjesc
al nimfelor cântec,
pe când zeii odihnesc
în al lor colț veșnic
visând la constelații,
într-un paradis care încă nu există.
Te iubesc,
cum un număr infinit negativ
pe o carte de tarot,
pierdută printre florile uscate
dintr-o carte veche,
într-o bibliotecă, care, uneori,
când plouă, suspină și ea.
Te iubesc,
cum o poezie recitată pe asfalt
de un păgân care se reneagă pe sine
și, făcând pace cu soarta altora
poate mai speră, încă,
să te va fi întâlnit.
Te iubesc,
cum un înger te tachinează
sărutându-te în somn, și tu
te superi, crezând că mă minți,
când de fapt, e doar frig afară,
și a mai căzut, o stea.
Alandala
Adio, azi
Blestem 8
Pentru fiecare vorbă bună alteia,
Vedete-aș spânzurat în pom făr’ de rod.
Pentru fiecare căutătură apostată,
Drum spre casă fie-ți ca lumină a corbului pană.
Pentru fiecare cuvânt preastâpnic pe dinapoiul meu,
Să nu-ți surâdă zodia nici în sărbătoare de cruce roșie.
Pentru fiecare obidire prilejuită,
Însetat să fii orișicând, iar apa fie-ți tizig și smoală, veci.
Pentru fiecare prăpăd mușinat în suflet,
Vorba-ți fie vecinic proastă, nici Lilith nu te creadă.
Pentru fiecare reazăm scuturat,
Spăsirea fie-ți oprobriu, în etern.
Și o să știu, de bravura-ți cu apăsare!
Inanis lamentatio pro George Bacovia
Primăvara se sfârși
Și-n sufletu-ți gri, plumb
Și tu,
Asfințit-ai în mai blând
Cât dor!
Cât păcat;
În pană de corb să fi pictat
Decor pe Câmpii Elizee
– Copacii albi, Copacii negri –
Cât dor,
Atât prăpăd
Și tu,
Și eu.
Agonic, vara se duse cu bune vești
Și eu,
Și tu,
În gri pastel de doliu
Satir un corb zâmbind
Și mie,
Și ție,
ne cântă-n iubire;
Să-ți fi fost de-o vârstă
Iubire vom fi avut
Intoxicați vom fi fost!
de vin
de dor
din noi.
Toamna a plecat
și eu,
și tu.
Răsărit-am împreună-n zi nadaz,
cu humă-n suflet ne fuse a trăi,
doi fericiți!
De-ai asfinți – când?
Și să-mi fi fost de-o vârstă, doar!
„dureri pe sufletele moarte
– trezesc poeții singuratici –
iar eu gândesc, ești frumoasă!
Deși, sunt lucruri din trecut;
încet, ninsoarea rătăcește.”
Bate ceasul – miez de noapte
Gându-mi afumat,
al tău,
al nostru
și e toamnă afară, încă.
Iarna, unde-i?
Târziu, în trist pustiu
– Curg zilele spre cimitir –
Stingher, vântul vuind
trist,
și eu,
și tu,
destrămând al vieții sens, încă
să mai dormi, o iarnă,
să visezi
și eu,
și tu,
în culori de gri pastel-cavou,
iar mâine,
Fie-va-ntr-o iarnă,
Pe rând, curse-v-or zilele spre cimitir
și destrămând al vieții fir
se duc, asfințiind iubirea, încă,
pe totdeauna.
El // Ea 7
-Drac să-mi fii
-În Gheena să ne fi văzut
-Altminteri?
-Înger, profan
-Tizic de ființă!
-Nici mărul nu mai înflorește
-Făcut-ai din soare, zgură!
-Blestemată-ți zodia –
-Vorba, mincinoasă?
-Crezu-mi, încă!
-Suflet, cu Lilith, de mult plecat
-Atât rău, și pomul sfânt murit-a
-Dor, mai ai?
-Să colind, pe morți doar
-Aievea?
-Încă.
-Îți îngân, în vorbă proastă
-Îndrăznești, să?
-Încă
-Păcatu-ți faci, cu mine!
-Slut om, iar sufletu-ți tizic!
-Îți îngân, în vorbă proastă!
-Sufletu-ți, prăpăd fie!
-În taină rea, soarta fie-ți!
-În lemn sfoiegat s-asfințești!
-Îți îngân, în vorbă proastă. Îndrăznesc?
-Îndrăznește, să.
-Ne iubim,
-Încă.
Felix Amore Solemne
De-ți fie zodia cu tine rea,
ochii-mi
– apus de soare –
drumul spre casă fie-ți.
De-ți fie cu povară crucea
nici semilună să pricepi
Păru-mi roșu va fi fost
– al tău –
elixir, pentru orice.
De-ți fie cu prăpăd
în suflet
liniștea-mi ascultă
liniște
în suflet
– al tău –
aduc.
De-ți fie-n gând aglomerat
vorbă rea
vocea-mi
baladă
– a ta –
adevăr, să îți găsești.
De-ți fie inima grea
să ai dragoste
să dai;
să mă iubești
– pe mine –
te voi fi iubit;
În mai cu ploi,
octombrie, cu flori
și pentru totdeauna.
Lady in black 