From childhood’s hour I have not been As others were; I have not seen As others saw; I could not bring My passions from a common spring. From the same source I have not taken My sorrow; I could not awaken My heart to joy at the same tone; And all I loved, I loved alone. Then – in my childhood, in the dawn Of a most stormy life – was drawn From every depth of good and ill The mystery which binds me still: From the torrent, or the fountain, From the red cliff of the mountain, From the sun that round me rolled In its autumn tint of gold, From the lightning in the sky As it passed me flying by, From the thunder and the storm, And the cloud that took the form (When the rest of Heaven was blue) Of a demon in my view.
Când aveam 10 ani am primit primul jurnal, de Crăciun. Era o agendă albastră, cu delfini pe ea și foaie de matematică. În timp ce îmi plăcea rău de tot, nu l-am suportat. Paradox? Nu chiar. Nu m-am priceput niciodată la matematică, sunt chiar proastă. Albastrul era culoarea mea preferată când eram mică și fetele ( *prietenele mele* ) râdeau de mine, cică… era culoare de băiat. CUM SĂ NU-ȚI PLACĂ ALBASTRU?? Cerul, este albastru, apa mării este albastră ( shh! este, oke? ambele, sunt. ) Sunt zodie de apă ( where my scorpios at?? ), deși, când eram micuță, eram zână, a florilor ( shh! să nu vă aud! ) și pirat, ceva gen Terra din Teen Titans ( SHH!! ) Iar cu delfinii.. aici e tragic. Din cauza unui tricou cu delfini, albastru, din clasa 5-a până în a 8-a, mi s-a spus balenă ( Rip my tweenhood ) So, ya, I was bullied. Rău de tot. Asta e. N-o să mint, le-am purtat pică colegilor mei de clasă foarte mult timp. Până când mi-am dat seama de cât de penibilă este situația: eram supărată pe câțiva copii de maxim 13 ani, care cel mai probabil au uitat de mult că exist. Am început acest blog în 2016 ( oficial, neoficial prin 2011 ) pentru că îmi doream să fiu scriitoare, abia vreo 3 ani mai târziu am avut curaj să postez prima poezie. Cred că se numește Vortex, acum posibil Copa Vacía.. Și chiar îmi place, să scriu. Lucrez la ceva mișto rău ( surprizăă ), poate e gata, la anul.
Nu vreau neapărat să ajung undeva cu toate astea, de multe ori spun multe și nimic în același timp, la fel ca în poeziile mele, cred. Îmi place totuși să cred, că ajung într-un fel sau altul la cineva, cumva, undeva.
Uneori face bine la suflet să spui tot ce ai în cap. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l citește nimeni, nu?
Primăvara se sfârși Și-n sufletu-ți gri, plumb Și tu, Asfințit-ai în mai blând Cât dor! Cât păcat; În pană de corb să fi pictat Decor pe Câmpii Elizee – Copacii albi, Copacii negri – Cât dor, Atât prăpăd Și tu, Și eu.
Agonic, vara se duse cu bune vești Și eu, Și tu, În gri pastel de doliu Satir un corb zâmbind Și mie, Și ție, ne cântă-n iubire; Să-ți fi fost de-o vârstă Iubire vom fi avut Intoxicați vom fi fost! de vin de dor din noi.
Toamna a plecat și eu, și tu. Răsărit-am împreună-n zi nadaz, cu humă-n suflet ne fuse a trăi, doi fericiți! De-ai asfinți – când? Și să-mi fi fost de-o vârstă, doar! „dureri pe sufletele moarte – trezesc poeții singuratici – iar eu gândesc, ești frumoasă! Deși, sunt lucruri din trecut; încet, ninsoarea rătăcește.” Bate ceasul – miez de noapte Gându-mi afumat, al tău, al nostru și e toamnă afară, încă.
Iarna, unde-i? Târziu, în trist pustiu – Curg zilele spre cimitir – Stingher, vântul vuind trist, și eu, și tu, destrămând al vieții sens, încă să mai dormi, o iarnă, să visezi și eu, și tu, în culori de gri pastel-cavou, iar mâine, Fie-va-ntr-o iarnă, Pe rând, curse-v-or zilele spre cimitir și destrămând al vieții fir se duc, asfințiind iubirea, încă, pe totdeauna.
-Drac să-mi fii -În Gheena să ne fi văzut -Altminteri? -Înger, profan -Tizic de ființă! -Nici mărul nu mai înflorește -Făcut-ai din soare, zgură! -Blestemată-ți zodia – -Vorba, mincinoasă? -Crezu-mi, încă! -Suflet, cu Lilith, de mult plecat -Atât rău, și pomul sfânt murit-a -Dor, mai ai? -Să colind, pe morți doar -Aievea? -Încă. -Îți îngân, în vorbă proastă -Îndrăznești, să? -Încă -Păcatu-ți faci, cu mine! -Slut om, iar sufletu-ți tizic! -Îți îngân, în vorbă proastă! -Sufletu-ți, prăpăd fie! -În taină rea, soarta fie-ți! -În lemn sfoiegat s-asfințești! -Îți îngân, în vorbă proastă. Îndrăznesc? -Îndrăznește, să. -Ne iubim, -Încă.
Te miri, Faust, tu păcătos, nici Tatar s-a văzu – atât rău.
Să fi crezut într-unul singur jurământ. Fie-ți de ocară!
Atât păcat, Nici Tartar s-a văzut. Mă cruță, te rog, Mefisto blând!
În vorbă mincinoasă m-am închinat crezând-o curată – precum o floare ce pășește-n umbra soarelui – întâia dată, și desuet, orișice petală aievea a căzut.
Te mai iartă, Solomon și omenirea toată De-n zi cu roșu-n calendar Hades, va fi zis Ferească, cu Dumnezeu înainte.
Lady in black 