
Te iubesc,
cum morții venerează
liniștea unui apus
în zi de soare plin
și lună nouă.
Te iubesc,
cum corbii tânjesc
al nimfelor cântec,
pe când zeii odihnesc
în al lor colț veșnic
visând la constelații,
într-un paradis care încă nu există.
Te iubesc,
cum un număr infinit negativ
pe o carte de tarot,
pierdută printre florile uscate
dintr-o carte veche,
într-o bibliotecă, care, uneori,
când plouă, suspină și ea.
Te iubesc,
cum o poezie recitată pe asfalt
de un păgân care se reneagă pe sine
și, făcând pace cu soarta altora
poate mai speră, încă,
să te va fi întâlnit.
Te iubesc,
cum un înger te tachinează
sărutându-te în somn, și tu
te superi, crezând că mă minți,
când de fapt, e doar frig afară,
și a mai căzut, o stea.


