Imaginează-ți: aștepți metroul să mergi acasă. Tunelul se luminează, iar tu te apropii de marginea peronului. Nu mai poți să-ți ții echilibrul. Cineva te-a împins! Nu ai timp să te urci înapoi pe peron, te înghesui sub peron, iar metroul trece, ești în viață. Da? Super, acum, imaginează-ți că tu ești cel care împinge. Persoana pe care ai împins-o a avut spirit de conservare și a supraviețuit, cum te simți? Eliberat? Frustrat, dezamăgit? Și să zicem că nu știi că a supraviețuit, vinovat? Împlinit? Acum te rog alege unul din cele două scenarii, din care ai vrea să faci parte? Să fi cel împins sau cel care împinge? - ai fi bine oricum și cel puțin la fel de traumatizat. Mergeam zilnic aproape cu metroul și cele două scenarii îmi sunt bine întipărite în cap. Și te întreb, ce ai face? Pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu cea care împinge.De fiecare dată când mă gândesc la scenariul ăsta simt cum fiecare celulă din corp mi se umple cu adrenalină și mă gândesc, atât de ușor este să fii fericit? Și chiar un copil ar fi supraviețuit - dacă ar fi fost destul de inteligent - zic eu. Și dacă nu, nu e vina mea, sincer. Povestea mea nu condamnă la moarte, povestea mea îți dă șansa să supraviețuiești. Așa că, te mai întreb o dată - promit să răspund la orice întrebare apoi și sincer - ce alegi? Și dacă ești cu adevărat sincer cu tine, sunt sigură că alegi ca mine. E adevărat, am omorât pe cineva, l-am omorât, pe el. Dar nu sunt vinovată, pentru că am făcut doar tot ce era scris deja să fi făcut, cândva! Și dacă pentru tine asta înseamnă că sunt vinovată, atunci ești doar un om simplu, fără pic de substrat, iar mie să mi se ia capul!
Poezia este cuvânt, iar cuvântul este dragoste, Chiar fie un haiku desuet poveste dintr-o literă, A mea preferată fie I.
I, din Ioana și Maria și sigur Sergiu Desigur, Cristian, destin și frați sau viață, mami, tati și familie Flori și cățeluși, noi doi ci actual fim patru, Noi și de față fie în fapt, dadaism.
Iată-mă, Ioana, dintr-o literă doar, Se făcu, magie. Pardon, poezie.
SĂ MI SE RECUNOASCĂ DOAR PE CELE LE-AM FĂCUT DOAR EU!
SĂ!
* cum cine sunt? sunt pentru că încă respir, ci altfel, înclin să cred, că n-aș fi *
Mă numesc Dalila și Mă numesc Dalila, cine sunt, n-aș putea să zic, așa că pentru acum să rămână atât, știucă sau că știu că, eu sunt Dalila! Și pentru mine, dacă ar fi să-mi fi fost eu de ales numele, Morana sau Lorelei.
de ce morana? DIN ACELAȘI MOTIV PENTRU CĂ, LORELEI.
Se zice că, fă din rai ce ai sau rai din ce ai, ceva cu rai, dar, uite mie îmi e cunoscut doar iadul. Și să fac din ce am, iad, păi nu rimează, nu-mi place, nu fac! Dar nici invers nu merge, fă iad din ce ai, pentru că de ce aș face asta??
Mă cheamă Dalila și am nume de curvă! De m-ar chema Morana, m-aș numi moarte.
Și ce-i mai rău? Să treci prin viață fiind botezată după o curvă sau precum moartea însăși? Și zic însăși, pentru că dacă ar fi o persoană, moartea ar fi o femeie, atât îmi este clar. Este dulce, rapidă, parșivă, elegantă și subtilă, toate astea și mai multe chiar în același timp, exact precum o femeie.
Și ce-i mai rău? Să treci prin viață fiind botezată după o curvă sau precum moartea însăși? Dacă ai răspuns varianta 2, îmi e clar un lucru, anume, nu ai nume de curvă! Și zic, pentru că toți suntem predestinați spre a muri, cândva, ci să fii curvă, ori te cheamă precum una - și ești predestinat, e clar asta - ori ești de bunăvoie și îți place.
* ai zis știucă * nu știucă, știu că!
DA, PENTRU CĂ VORBESC DESPRE ALTCEVA ACUM
Și sunt aici, în fața tuturor, vă vorbesc și sincer, aștept să mă priviți în ochi măcar! M-am hotărât deja, că vreau să mor. Dar înainte, e momentul meu! Și nu vreau să las pe nimeni să-l ia!
De ce l-am omorât? Pe cine l-am omorât?
Sunt prea multe întrebări cu tot la fel de prea multe răspunsuri. Și o să vreau să le răspund tuturor, la toate întrebările. Nu știu de unde sau cu ce să încep.
Hai că mint, că știu exact totul, de unde și cu ce. Ăsta e momentul meu și nu vreau să mi-l ia nimeni! O să trag destul de mult de el, promit.
Ziceam că nu suport minciuna, așa e, nu-mi place, nu o suport. Dar, cine? Apoi, am terminat relații, prietenii multe din cauza sau mai bine zis, datorită. Datorită, da, pentru că mai bine termini din viața ta cu cineva care îți face doar rău decât să trăiești așa, nu? Doare, e urât, deloc ușor, dar uneori aproape merită.
Eu am pățit de curând, dar altfel. Eu m-am mințit singură de data asta. Și cum mi-am permis? Pentru că ea rămâne în continuare cea mai sinceră persoană pe care eu am cunoscut-o vreodată, în același timp, cea mai rea. Ea, cea mai bună prietenă a mea!
Am știut mereu că e rea. Nu că mi s-ar fi ascuns cândva, sau cum. Am știut mereu că e ciudată, sau eu eram pentru ea ciudată și poate ăsta este motivul pentru care am fost atât timp prietene, pentru că eram mereu, diferite și la fel, întotdeauna. Am idealizat nu doar persoana dar și legătura dintre noi. Și iată, eșecul s-a întâmplat. Eșec, trădare, să-i spunem cum o fi. Sunt sigură că și ea simte la fel. Problema e, eu o să o iert, niciodată și sunt sigură că nici ea. Și e, cum e.
Pe mine mă cheamă Dalila. Mă cheamă Dalila și am nume de curvă, sau așa îmi spunea la biserică unde mergeam cu părinții mei. Și mai era o fată, tot cu nume de curvă, Izabela, evident, ne-am împrietenit, curva la curvă trage, nu? Da, păi, era fata asta, Dalila și un băiat blond cu un nume - ferească - Samson și Dalila cică l-ar fi trădat pe el, ca o curvă care era. Izabela asta, altă nebună, n-a vrut să creadă în ce i s-a spus să creadă, sau ceva de genu și pentru asta, au defenestrat-o!! Mi-am urât părinții pentru treaba asta, că mă duceau la biserică, ei n-au înțeles, riscam să devin ca Dalila din poveste dacă continuam! Sau e invers, mă duceau, ca să nu fi ajuns. Dacă m-ar fi chemat Ana? Ca aia a lu' Manole, proastă. Adicăă, dă-te și tu de-o parte, ce stai așa ca proasta să dea ăla cu nămol pe tine? Deci nici Ana. Nici Maria nu merge, aia e prea sfântă, nici măcar nu se spală cică. Sfântă și împuțită. Izabela? Așa-i, au aruncat-o pe geam. Ioana? Nu, că aia a ars, altă isteață. Păi cum dracu să mă fi chemat? Lili! Aia e mai rea decât mine parcă. Vezi, toate astea sunt doar pentru că cineva, cândva s-a hotărât să rezolve toate problemele universului dând vina pe o femeie. Poate Eva nici n-a existat sau o chema Mara și de asta a mușcat din măr, i s-a părut interesant. Poate nici Eva, nici Mara, poate a fost șarpele ăla sau era crocodil oare? Poate Dumnezeu există de fapt și a dat vina pe crocodil, ăsta a dat vina mai departe pe Mara sau Alexandra. Dar dacă totul este fals, tot ce am zis eu mai sus este complet fals și uite, cineva, cândva, când toți dormeam și ne iubeam mult încă, a inventat acel zvon groaznic, cum că femeile sunt hoațe? Și dacă toată lumea a fost de acord, cum aveți acum pretenția, voi, bărbați, să nu fiți înșelați, furați și mințiți, de femei? Cine este cu adevărat vinovat aici, noi că ne supunem și ne comportăm precum am fost scrise sau voi, care doar vă dați cu părerea? Și dacă, Adam sau Raul ar fi mușcat primul din măr? Ați fi suportat rușinea? La fel ați fi trăit sau mai asumat? Ar mai fi suportat Ana mizeriile lui Manole sau i-ar fi trântit o tigaie în cap? Ioana ar fi fost erou de război și Izabela ar fi fost pusă-n calendar ca brâncovenii. Dalila ar fi rămas și ea cu băiatul pe care îl iubește, Dalila din poveste. Eu însă, n-am făcut nimic, nu am furat, nici să-l mint, nici să-l înșel. Eu, sunt Dalila, și nu sunt vinovată, eu doar l-am omorât.
O să fiu sinceră, nu mai știu să scriu. Nu mai știu sau nu mai pot, în final, ideea e că nu-mi mai iese. Problema e că, încă îmi place. Este o problemă, una mare, pentru că obișnuiam să scriu ceva zilnic. Un cuvânt, o idee, uneori doar o literă, la final ieșea ea, poezia, acea poezie pe care o visam, la care mă tot gândisem dar nu știam exact ce lipsește ca să poată fi completă. Dorm în continuare cu caietul lângă mine, port creionul în păr și o foaie de hârtie mereu în geantă, în caz că îmi vine o idee. Uite că, nu vine. Am început să scriu Dalila, mă distrez foarte mult scriind Dalila. Mă gândeam să-mi închid blogul, să renunț la scris, poate s-a terminat, nu mai e pentru mine, nici eu pentru el. Dar, dacă n-aș mai scrie, sincer, ce altceva aș putea face? Să cânt, nu știu, nici cu cifrele nu mă pricep. Hai mai stau, poate îmi trece. Între timp, mâine postez ceva ciudat.
Azi sunt Matilda sau Melisa sau Medeea. Eu sunt Matilda: pentru o zi n-am omorât pe nimeni. Azi doar, sunt vinovată!
* sunt vinovată *
[AZI DOAR]
Eu sunt Matilda și pentru o zi doar sunt vinovată de faptul că nu am ascultat de el, de instinctul meu, de faptul că ar fi trebuit să-l omor, să-i omor și mai ales, să o omor. Destul despre altceva, azi doar, fie despre mine! Pentru că nici noaptea nu mă simt liberă cum ar fi trebuit. Ai zice că semănăm? Eu și Melisa? Sau Mara și Dalila? Nu, azi sunt vinovată, azi nu sunt Dalila! Ar fi fost mai bine Jezebel dar tot nu începe cu M!
de ce m?
DE CE DALILA TOTUȘI?
[și jezebel?]
PENTRU CĂ ANA E DEJA, a lui Manole!
da.
Se spune că Parisul este pentru îndrăgostiți. Sau așa am citit eu, într-un film. Ei, și? Ce-o fi rău cu asta?
dacă nu am timp?
timp? ce timp?
SĂ FIU ÎNDRĂGOSTITĂ
Să iubesc. Să fiu, să iubesc, dar dacă nu am timp să rămân îndrăgostită? Atunci ce? Pur și simplu, pentru că, dacă eu și dorul am face dragoste, din noi s-ar naște patima. Dacă eu și dorul am divorța, pe pământ ar mai rămâne doar ceva rebel, cum ar fi un izvor din munți sau o floare crescută pe asfalt.
CE FRUMOS
Dar iată, am făcut dragoste doar cu el și s-a născut dorul și când am divorțat a rămas doar răzbunarea. Ce să-i faci? Dacă aș fi Matilda sau Melisa poate chiar Medeea, pentru doar o zi, sigur nu l-aș fi cunoscut. Ce să-i faci?
Eu sunt Dalila și azi, îmi place litera M. De ce? Pentru că
Nu sunt vinovată pentru că cei vinovați sunt doar cei ce își doresc să fie și eu știu că sunt acolo undeva, oameni care nu doresc ca eu să fiu vinovată. Pentru că oamenii nu pot fi mai mult decât susțin că sunt. Există doar ce spun alții despre mine. Chit că este corect sau nu. Există doar ce spun alții cum la fel, există doar ce spun eu, despre mine chiar sau despre alții. Important este să fii crezut! Să fii crezut, adică să te creadă alții poate, când spui ceva total la ne la locul lui.
Eu acum o să povestesc ceva, dar să nu ascultați decât dacă o să mă credeți pe cuvânt! Vă spun asta pentru că poate chiar mi s-a întâmplat, cândva.
să povestesc?
POVESTESC!!!
Eram mai mică,
Eram mai scundă, și este foarte important aceste detaliu, deși înălțimea mea exactă nu este așa importantă, vă spun sincer. Îl cunoscusem deja pe el, sau poate încă nu, cert este el cunoaște întreaga întâmplare și n-o să ghiciți, dar nu m-a crezut! Eram pe plajă; eram pe o plajă și răsărise deja soarele și eu mă plimbam prin mare. Am mers, am tot mers, până ce, m-am scufundat de tot! Curios lucru, că m-am scufundat de tot zic, pentru că sunt o înotătoare tare pricepută. Și m-aș fi așteptat la ceva feeric, aproape romantic, cum i s-a întâmplat în Țara Minunilor lui Alice dar nu!! Era tare urât, un amestec de nămol sau poate era nisip și alge împuțite de ți se face silă doar ce le vezi. Am început să tot înot în jos, măcar să scap de rahatul ăsta împuțit, nu?
MĂ! CUM VORBESC??
[da, scuze]
Am început să tot înot în jos, măcar să scap de aici. Decizia a fost bună, apa s-a curățat deodată, ca și când mă aflam în cu totul alt loc! Era aproape transparentă și mirosea a flori.
Era aproape transparentă și mirosea a flori, apa. Curcubee imense și pești de toate culorile și formele îmi treceau printre picioare jucându-se ba unul cu celălalt, ba celălalt cu unul. Aș fi rămas acolo, sincer, mi-a plăcut mult rău. Aș mai fi rămas acolo puțin și uite, tot m-am dus, am tot înotat, în jos sau în sus cam neclară situația. Și foarte bine am făcut sau așa cred acum, sau așa am crezut atunci, cam neclară situația sincer. Pentru că am găsit cei mai frumoși oameni pe care aș fi putut să- i fi găsesc, mai ales într-o astfel de circumstanță.
Am găsit cei mai frumoși oameni pe care i-aș fi putut găsi mai ales în situația în care mă aflam sau poate erau pești sau altfel de alge, cam neclară situația sincer. Sigur îmi este că se aflau în niște peșteri mici și nu tare înalte dar cu o lumină caldă. Am plecat repede, că, dacă mă îndrăgostesc ?? Apoi cu ăla, cum rămâne??????? Că parcă, da, încă ne iubeam amândoi, pe amândoi!
Am plecat repede și de data asta am dat de nimic. Ciudată senzație, să înoți așa în neant parcă, în întuneric gol. Partea proastă este că mi-am dat seama că îmi place. O viață întreagă m-am temut de întuneric și când m-am confruntat cu adevărat cu el, cu bezna, să aflu că mi-e frică de frica însăși. Sau încă nu am descoperit eu încă acel ceva care mă îngrozește. Când eram copil credeam că mă tem de moarte, asta până când a murit mama, să-mi dau seama că tot ce rămâne apoi este dorul. Și apoi, poate și eu am murit de ceva timp și doar am uitat. Pentru că am văzut o lumină în întunericul ăla așa, gol. Așa am cunoscut peștii cu bec.
Am cunoscut peștii cu bec. Să nu judeci o carte după copertă? Mai bine, să nu judeci un pește după bec! Unii au lumina roz, alții verde, dar toți sunt egal de urâți. Și uite, totuși, nu am învățat nimic de la ei. Ar putea să locuiască unde vor ei, sus la apa care miroase a flori sau în apa împuțită, chiar în peșterile frumoase. Dar stau în întuneric, pentru că au bec, nu pentru că sunt urâți. La ce le-ar folosi becul unde e deja lumină ?? Așa și cu mine, la ce să-mi folosească ochii dacă nu văd nimic? Și da, m-am dus mai departe. Întâmplarea face, am ajuns la mal.
[Am ajuns la mal]
mai bine stăteam acolo
mai bine
Și tot așa, nu e corect dacă nu mă crede că am fost, e vinovat dacă el așa crede, că nu am fost.
Lady in black 