te las // trei

20180411_092011

 

 

de ce nu m-ai chemat ?
am așteptat – Te-am așteptat – în zadar
eu visam la noi – tu visai cu ea.
Atât. și ai venit.
tu cu Mine – casă nu mai ai.

Și te-Am iubit. Și ne-am iubit.
Și nimeni nu poate spune – a se vorbi
despre iubirea noastră este blasfemie.
Și atunci ce s-a schimbat? – când
tu cu Mine – casă nu mai ai

Și te-Am rugat – înainte să intri în sufletul Meu,
să-ți lași pantofii la intrare – ai avut atâta grijă.
Și atunci ce s-a schimbat?

Nu ți-Am cerut decât să-Mi spui,
se pare că ești prea laș chiar și pentru atât
te-Am chemat – Eu visam la noi – tu visai cu ea.

M-ai chemat – târziu – Mi-e bine
tu cu Mine – casă nu mai ai
te las.

te las // doi

20180218_081120

 

 

Când ai bătut la ușa sufletului meu,
Te-am rugat să-ți lași pantofii la intrare înainte să intri.
Te-am rugat – să ai grijă de el;
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună

Ai plecat,
și din tot ce a fost – doar întrebări: de ce? – cum Ai putut,
doar un cuvânt să-mi spui și Tu să-mi vii înapoi, așa dor îmi este!
Ai plecat – de ce? cum Ai putut să pleci,
fără măcar să-mi spui unde – eu cum să Te caut?

Știu că m-ai iubit – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună,
ne rugam la tot ce este mai frumos în lume

– să ne mai avem, o clipă doar – nu-mi mai aduc aminte,
cât timp ne-am fost. un anotimp? – o clipă doar.
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni

a se vorbi despre iubirea noastră, blasfemie.
de ce nu mă strigi iar? o făceai odată
cheamă-mă doar. O dată, e de ajuns
eu vin – Vino.
îmi este dor, de Tine.

te las // unu

20171107_143055

 

Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
ne-am iubit ca doi păgâni –
seara ne-am rugat la soare să ne mai avem o zi
diminețile deseori le petreceam cu gândul la stele – să nu ne uite când privesc la lună – să ni se dea încă un răsărit
Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
Gândul nostru era mereu în rugăciune – să ne mai avem – nu am mai avut timp să fim.
ne-am rugat la Soare și la Stele și la Lună, doar atât cât să uităm să fim – că suntem.
ne-am iubit ca doi păgâni – ne-am închinat Soarelui și Stelelor și Lunii, doar atât cât să uităm să ne avem – că ne avem.
iubirea noastră a fost o blasfemie.
Noi Ne-am înecat în rugăciune – la tot ce am găsit Noi mai frumos și sfânt în lumea asta – doar atât cât să uităm că Ne iubim măcar – cât Ne iubim.
Noi Ne-am iubit în tot ce-am găsit mai frumos și sfânt în lumea asta.
Noi Ne-am iubit – Doi păgâni –
să se vorbească despre iubirea Noastră ar fi o blasfemie!