Tag Archives: writer

116 — William Shakespeare

Posted in poetry ✨️ by

Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove.
O, no! it is an ever-fixed mark,
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wand’ring bark,
Whose worth’s unknown, although his height be taken.
Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheks
Within his bending sickle’s compass come;
Love alters not with his brief hours and weeks;
Buț bears it out even to the edge of doom.
If this be error, and upon me prov’d,
I never writ, nor no man ever lov’d.

Quanta tragoedia

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Sufletul nu mi te mai vorbește fluent
nici ochii-ți nu mai știu.
Să fi fost negri? Răi? Să mă fi iubit?
Cât păcat.
Ce tragedie.

Să ni se fi spus cândva povestea,
că ne-am irosit timpul împreună
vorace căutând
să ne potolim setea dintr-un foc mocnit.

Doi viciați
luându-ne la întrecere pe sub cavouri
și îngăimând al morților cântec
de parcă liniștea lor ni s-ar fi cuvenit.

Și azi,
de-ar fi să ni se fi citit balada?
în cărți de poezie,
la lumina stelelor găsite de noi
în nopți cu semilună,
când ne alergam împreună, iar gheața,
nu se topea
nici pentru două, sau trei picături.

O fecioară
care vede marea pentru prima dată
și își închipuie că toate stelele îi sunt loiale.

Ca un copil,
care descoperă că soarele este tot stea,
iar superstițiile sunt doar o manieră
de a picta viața
în nuanțe de șampanie crudă și vin ars.

Când împreună,
noi doi,
un demon ziua
și noaptea prinde forme sfinte
precum un hulitor,
ce așteaptă să fie iluminat.

Azi?
Tot, de tot,
doar împreună.

nescivi quod nomen imponeren 3

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Încă nu-ți știu ochii, decât vis
Dar dacă ne-om cunoaște cândva, aievea,
– îți zic, o să ne știe paradisuri, toate –
Să plângă nimfele de dragul nostru.

Abisul cu jiind ne va privi
și morții o să urle atât de tare, fără să știe
– îi auzim, iar cântecul lor de năzuință,
al nostru tropar.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis.
Dar într-o vreme, ochii-ți o să-i găsesc ca pe acasă.

De te vei pierde în anotimp prea rece
pentru sufletul tău cald,
să-ți aduci aminte, al meu păr roșu.

Și de noaptea va fi având semilună,
– ce dacă ne vorbesc de rău toți zeii? –
adăpost îți sunt.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis, păgân.
și când mă trezesc,
îmi pare totul mult prea sfânt.

Se face vinovat // La douleur exquise

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Eu te-am iubit, mereu altfel,
nu cum știi tu iubirea.
Păcatul fie al meu.

Ca pe-un vis,
ce a fost visat mereu,
nevrând însă să se mai îndeplinească
– a rămas un gând.
Păcat îți fie.

Ca o poezie, în ale cărei rânduri
Lilith și-a trimis îngerii
– să bântuie penița
ce doar se va fi apropiat de hârtie
când, din ochii-ți negri
abia de îmi iese un haiku.

S-ar fi zvonit cândva
printre oamenii obișnuiți
că ne iubim pe ritmul sufletelor
ce încă își caută liniștea.
Ce blasfemie!

Nici întunericul nu-l auzim
când se ridică, să fi știut
– e vremea să ne iubim, din nou.
Păcat, să fi fost de noi.

Eu, cuvinte nu mai găsesc
– pentru o scrisoare doar,
să-i fi spus mamei:

,,Plec doar pentru o semilună
mă duc să cumpăr flori”.

Se face vinovat // Basorexia

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Eu, te-am iubit,
Mereu altfel, nu cum știi tu iubirea.
Păcatul meu.

Dezastrul, să se întâmple,
n-ai avut răbdare.
Păcatul tău.

Și când noi, doi păgâni,
căutând să fure al nimfelor cântec,
Dansam cu morții-n cimitire fără felinar
în zi de cruce roșie
– toți dumnezeii să se mire de așa ceva –
Păcatul nostru.

Râdeam ca doi copii
care abia au descoperit
că pot colora doar conturul
picăturilor de rouă,
dimineața, pe asfalt.
Păcat, fie de noi.

Tot, de tot, mereu
și pentru totdeauna ne-am dorit.

Nici demonii lui Solomon nu ne mai iartă.