Omul are nevoie de vise, de speranțe, ca să supraviețuiască, dar când ai prea multe vise și speranțe, îți este imposibil să trăiești.

Aș vrea să fiu din nou copil. Când eram mică, visam să fiu „om mare”. Îmi imaginam cum o să arate viața mea. Și arăta foarte bine. Totul era așezat exact la locul lui. Mai mult de atât, eram foarte fericită. Și mi s-a pus pata pe treaba asta, când o să fiu mare, vreau să fiu fericită. Visam să fiu la fel de fericită ca atunci. Bulsh! Am crescut. Acum sunt aproape „om mare”. Sunt la vârsta la care se presupune că ar trebui să am o oarecare ordine în viață. Glumă!

Acum sunt la vârsta la care începi să crezi din nou în povești și basme. Am început din nou să visez. Visez să fiu iar copil. Să fiu fetița aia mică, care visa să fie fetița aia mare. Care credea că viața e doar o glumă seacă și trebuie tratată ca atare, până reușești să o faci mai amuzantă. Care credea în zâne și în zmei care salvează prințese. Care.. era fericită.

Pentru ea mi-am promis că o să fac tot ce pot pentru a fi fericită. Iar când viața mă va duce pe un drum greșit.. O să râd. Pentru că viața nu este decât o glumă seacă, pe care o poți face mai amuzantă.