Suntem copii. Și ne dorim să fim adulți. Suntem adolescenți. Și ne dorim să fim copii. Apoi suntem adulți. Și ne dorim să fim adolescenți. Explicația e simplă. Suntem copii, și avem vise mari, realizabile, pe planul carierei, pe planul personal.. Totul e pus la punct. Planul va decurge perfect. Dar apoi creștem puțin. Ajungem în faza aceea, numită adolescență. Deloc plăcut. Problema este că deodată totul pare că decurge invers. Nimic nu funcționează cum trebuie. Și tânjim după perioada aceea fără nicio grijă, când totul era perfect. Perfect. Doamne, ce cuvânt. Ce este perfect în momentul în care suntem adulți? Nimic. Viața nu a funcționat așa cum ne-am fi dorit. Ne dăm seama pe parcursul vieții că totul a diferit față de cum am plănuit la început. Și iată cum ne dorim să fim iar adolescenți, să fim iar în liceu. Când totul era simplu. Când cea mai mare problemă era să nu ne prindă când chiulim, sau să luam măcar 5 la fizică. Vai, ce frumos era.

Viața e o surpriză continuă. Câteodată plăcută, câteodată nu. Iar noi trebuie să găsim balanța între cele două. Există două variante: „Din păcate viața nu are buton de rewind”, sau „Doamne ajută că nu pot da timpul înapoi!” Câteodată contează din ce punct de vedere alegi să-ți trăiești viața.