Aseară mi-ai spus că mă iubești.

Mi s-a făcut frică. 

Frică de prea puțin. Sau mai rău – prea mult. Așa că am plecat. 

Atunci am știut sigur că mă iubeai. Ai venit după mine. 

Și îți era frică.

Frică pentru că s-ar putea să nu mă mai întorc. 

Atunci m-ai luat de mână.

“Hai, vino! Să fugim amândoi. Dacă asta te sperie, hai să fugim amândoi de prea puțin sau de prea mult. Hai să găsim un loc știut doar de noi, și să ne iubim cum știm. Să ne iubim cât trebuie – uneori prea puțin, alteori prea mult. Dar niciodata deloc.”

Am zâmbit.

“Hai să găsim un loc știut doar de noi, și să ne iubim cum știm. Uneori prea puțin, alteori prea mult.”