Nu-ți doresc de bine.

îmi zice.

Pentru ce păcat?

îi zic.

Prea mult ținut-am la tine.

îmi zice.

Să fi fost așa, te-aș fi crezut.

îi zic.

Crezut-ai prea puțin în mine.

îmi zice.

Nu pot să cred în jurăminte făcute în flori de mai.

îi zic.

Nu-ți doresc de bine.

îmi zice.

Și pentru ce păcat acum?

îi zic.

Ți-am vorbit în flori de mai.

îmi zice.

Ploua. Adus-ai noapte și făcut-ai jurăminte păgâne, cum că e lumină și așa ai plantat iederă în sufletul meu.

îi zic.

Cu toată ființa mea te-am iubit. Îți jur că te-am iubit cu totul. Îți jur că te-am iubit, cum am știut.

îmi zice.

Ai uitat de suflet. Ai uitat că am un suflet. Ai uitat că ai un suflet.

îi zic.

Îți jur ființa mea, iar tu te legi de suflet doar?

îmi zice.

Tu nu-mi juri nimic. Îți vreau eternul. Ființa ta – trecătoare. Iar eu, în egoismul meu, îți vreau eternul. Îți vreau eternul și jur să-ți dăruiesc al meu etern.

îi zic.

De atunci nu ne-am mai zis nimic.

De atunci am fost.