Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am iubit în poezii fără rimă iar în cer și ape ne-am lăudat ca doi păgâni credința în zeii care aveau grijă de noi, printre stele să dormim în fiecare seară. O stea pentru fiecare seară.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am jurat gândul, știind că gândul trece. Și ne-am gândit. Tu la mine – eu la tine.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am jurat și ne-au știut izvoarele și munții și toți oamenii răi. Copiii plângeau când nu înțelegeau ce ne spuneam și noi râdeam pentru că ne spuneam doar noi să înțelegem.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Ne-am iubit cum doar îngerii și Sfinții știu iubi pe muritori. Îți eram trandafir, iar tu prinț. Doi păgâni care în naivitatea noastră am făcut nimfele să se revolte zeilor. Iar ei păzeau doar stelelor, să avem unde veni seara.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.

Casă nu aveam. Eu îți eram acasă, iar acasă tu îmi erai.

Dar iubirea noastră n-a fost decât o idee. Iar o idee se uită dacă nu se știe nimănui.

Odată ai avut o idee. Nu mi-ai spus.

Am avut o idee. Odată. Nu ți-am spus.

O idee se uită dacă nu se știe nimănui.