Îți plouă grindină în suflet.
Ți-aș spune să te uiți la soare
Tulpini de iederă au încolțit – atâta frig.
Aș vrea să-ți vină primăvara
Și-n noaptea ta – tu stele nu mai ai.
Ți-aș spune să te uiți când nu-i furtună
Nici caldul ochilor nu-l mai găsești.
Aș vrea să-i vezi pe ai mei
Drumul spre casă tu l-ai uitat.
Ți-aș spune – eu cale-ți sunt
Ești trist –
Aș vrea să-ți fiu lumină
Ți-e dor ?
Ți-aș spune strigă-mă – Aimeè
Și când ești singur chiar când ești cu tine –
Aș vrea să știi că-ți sunt
Ți-aș spune –
Și tu ești –
Aș vrea –
Și tu, ce-mi ești?