insomnii 

 

Te rog să mă lași în pace.
Te-am visat aseară și ieri și mâine, am să visez că te voi visa și săptămâna care vine.

Te rog să mă lași în pace.
Ce-i cu tine? Ai înnebunit?
M-am săturat te tine.

Te-am rugat să-mi dai pace.
Da, suntem nebuni amândoi.

Doar că eu ți-am luat-o puțin înainte.
De ce nu poți să mă înțelegi și pe mine? Am obosit.

Din cauza ta am insomnii. Te rog să mă înțelegi.

Am obosit.
Am obosit să te privesc doar în vis. Vreau să te ating. Să-ți simt sufletul, atunci când mă îmbrățișezi. Să mă săruți pe frunte seara, și eu să mă prefac că dorm.

Am obosit să-mi fie dor.
Dar cel mai rău – să te știu atât de bine – ce iubesc e doar vis.

blestem

 

Să-ți fie dor de mine-n iarnă, ca de prima zi de primăvară.
Să fii captiv în libertate și totdeauna înconjurat de cunoștințe.
Să nu te ude ploaia vara și să nu cunoști iarna decât când se topește zăpada.
Să te trezești la 3 în noapte cu dor de mine, și numărul meu să-l fi șters din telefon.
Să mă vezi trecând pe stradă, numele meu să nu-l mai cunoști.
Să-mi vezi chipul în oricine trece pe lângă tine.
Să-mi simți parfumul în fumul de țigară.
Iar ochii mei să-i visezi în fiecare seară.

Și ai să știi cât te-am iubit.

datorii

Te mai întreb o singură dată.

Când o să-mi plătești ce-mi datorezi?

Uite o foaie albă și un creion colorat și hai să facem calculul.

Câți ani încap într-un soare? Câte primăveri încap într-o secundă? Adună toate astea și scade trei lacrimi pe zi pentru fiecare iarnă în care nu a nins. Tu știi cât a plouat în august? Nu pune la socoteală ploaia de vară. E prea puțin, ți-o las. Dar vreau sâmburii de la cireșii de mai. Da, pe ăia să mi-i dai. Luna plină. Să nu pleci cu ea. Fără discuții, rămâne la mine. Mi-a căzut odată o stea din buzunar și tu ai luat-o. Îți aduci aminte? E în regulă, poți s-o păstrezi.

În rest, eu mai am să-ți dau 50 lei și cred că suntem chit.

nobis et in perpetuum

Când o să-mi fii un ce vreau eu?

Când o să-ți fiu un ce vrei tu?

Când o să-ți fiu un ce vreau eu și o să-mi fii un ce vrei tu, mi-aș dori să ne dorim să ne fim un ce vrem noi. 

Ce vrem noi să ne fim? Fericire? Dragoste? Primăvară? Rouă? 

Asta îmi place. De fapt, ce vrem – noi – să ne fim? Primăvară? Ploaie? Dor? Furtună? Furtună. 

De fapt ne este prea mult dor de octombrie. Sau așa cred. Nu mai știu ce vreau să-mi fii. Nu mai știi ce vrei să-ți fiu. Dar știm că trebuie să ne placă amândurora.

Te mai întreb, o dată. 

Când o să-mi fii un ce vrei ? 

Când o să-ți fiu un ce vreau?

Așteaptă. 

Afară plouă. După ce trece, o să știm,

Tot.

 

 

Pansament

Hai, spune-mi ce te doare. Mai am niște pansament rămas de la ultima durere în piept.
N-am știut niciodată cât o să mă doară fără tine – libertatea – până când mi-ai dat drumul să plec – afară.
N-am știut niciodată cât o să mă doară să stau, până când mi-ai spus să plec – ai aruncat cuvinte în mine.
Ai aruncat cuvinte în mine și mi-ai făcut vânătăi pe suflet și mi-ai fracturat dragostea.

Doare.



Să nu-ți pară rău. El mi-a pus spirt pe răni și sufletul în gips. Păcat că nu ești aici. M-am vindecat așa frumos.
nu-mi pare rău – dar să știi că –
Îmi pare rău că nu ai fost lângă mine când mi-a fost mai rău – să vezi cum nu mai sufăr azi.

Doare,
oare?

Îți pare rău că mi-ai provocat atât de mult rău ? – spune da, te rog, altfel o să te urăsc prea mult.
mă bucur că l-am găsit – te rog, să fii gelos.

“Mă bucur că te-am găsit.”
Știu că te bucuri că ești aici.

“Hai, spune-mi ce te doare, mai am niște pansament rămas de la ultima durere în piept.”

Să fii fericit

 

Am pierdut bucăți din mine din cauza ta. Şi tu nu ai ştiut nici măcar să mă ajuți să le adun. Tu, cel pe care l-am iubit cel mai mult. Chiar ți s-a părut atât de amuzant să te joci cu sufletul meu? Cu sufletul unui om nu te joci. E josnic. Tu, cel pe care l-am iubit atât.. Mi-ai luat inima, şi ai modelat-o cum ai vrut tu, ca şi când ar fi fost făcută din plastilină. Şi cu zâmbetul ăla al tău, fermecător, sadic, te uitai la mine în timp ce o rupeai în bucățele atât de mici, încât nici acum nu le-am mai găsit pe toate. Şi îmi spuneai, “Stai liniştită draga mea, totul o să fie bine. Promit.” Ai promis. De ce ai promis? De ce te-am crezut? Tu nu ai putut niciodată să iubeşti. Eu nu mai pot să iubesc. Dar îți doresc, dragul meu, să fii cel puțin la fel de fericit, pe cât sunt eu acum.

Cafea amară

 

Astăzi clar nu e ziua mea.

Cafeaua de dimineață nu a fost deloc bună. Tu ți-ai băut-o pe a ta oricum. În timpul acesta ai fumat doar o țigară. Te-am privit în tot acest timp, încercând să-ți întâlnesc privirea. Tu nu m-ai privit deloc. Ți-ai terminat cafeaua și ai plecat. Nu te-am întrebat de ce. Niciodată nu te întreb. Dar ştiu că te întorci mereu. Astăzi ai plecat şi nu te-ai mai întors. Nu te-am căutat. Niciodată nu te caut.

Abia după ce ai plecat am găsit laptele pentru cafea.

Astăzi clar nu e ziua mea.