⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀
/ Basorexia is the strong, sudden urge to kiss someone; a desire or hunger for kissing.
— Its etymology could perhaps be a playful spin on the French, un baiser — a kiss.
Basorexia
Tag Archives: matcha time is all the time
Se face vinovat // Basorexia
Eu, te-am iubit,
Mereu altfel, nu cum știi tu iubirea.
Păcatul meu.
Dezastrul, să se întâmple,
n-ai avut răbdare.
Păcatul tău.
Și când noi, doi păgâni,
căutând să fure al nimfelor cântec,
Dansam cu morții-n cimitire fără felinar
în zi de cruce roșie
– toți dumnezeii să se mire de așa ceva –
Păcatul nostru.
Râdeam ca doi copii
care abia au descoperit
că pot colora doar conturul
picăturilor de rouă,
dimineața, pe asfalt.
Păcat, fie de noi.
Tot, de tot, mereu
și pentru totdeauna ne-am dorit.
Nici demonii lui Solomon nu ne mai iartă.
In Yun
/korean – “The ties between people over the course of their lives and the belief that we had interactions with them thousands of past lives.”
Se face vinovat // In Yun
Te-am iubit,
nu cum știi tu iubirea
mereu altfel.
Ca un copil, care întreabă
,,de ce” pentru prima oară.
Ca o ploaie în zi de primăvară
care șterge desenele în cretă colorată
a doi străini ce tocmai s-au îndrăgostit.
Eu, te-am iubit
nu cum știi tu iubirea,
mereu altfel.
Precum un lac,
înstrăinat de roua din apus,
și hotărât să curgă, la nesfârșit,
până se va întâlni cu Pluto în ceruri.
Eu, te-am iubit, cândva,
mereu altfel,
nu cum știi tu iubirea.
Un râu de adevăruri,
ce curge spre infinitul
poveștilor de ,,cum ar fi fost”
dintre o sfântă agnostică
și câțiva zei păcătoși, care visează încă,
să sărute nimfe ce nu mai respiră din cauza lor,
dar le-au fost, cândva, mirese.
Mereu altfel, cândva,
eu te-am iubit,
nu cum știi tu iubirea.
În al morților urlet
să fi găsit alinare, ca un prim sărut,
ce-ar fi urmat să fie,
dar doar atât.
Și în final,
cine se face vinovat?
Tu, infinit mi-ai dat.
Dar ai uitat
ce flori, de fapt, îmi plac.
Non nobis, Amore, non nobis. Sed nomini tuo da Gloriam
Fii-mi tu muzeu
să-ți fiu eu muză
când morților a căror cântec,
demult uitat, se aude încă prin pădure,
de noi doi, îndrăgostiți.
De-ai fi artă
te-aș adora
Precum o nimfă care se ceartă cu zeii,
din plictiseală sau prea mult drag,
de viață.
De-mi ești semilună
îți sunt lumină
Pentru zilele în care am amețit
pentru că ne-am iubit prea mult
și nu mai știm să ajungem acasă.
Ți-aș fi stea
să-mi fii constelație
indiferent de vreme,
să-ți găsești mereu drumul
înapoi, la mine.
M-aș face floare
În a ta primăvară,
să-mi fii
Când voi uita cum mă cheamă,
să știu, purtăm același nume.
Dar suntem doar oameni.
Negata abyssi
Blestemată fie zodia în care am întâlnit
ochii-ți verzi, păgâno!
De mă caut,
prin stele vocea-ți răsună
ca o baladă de toamnă
cântată de un cor de copii
la altarul sfinților ce încă se roagă la zei.
Înger căzut!
Cu moartea te joci,
când toți încearcă să odihnească-n pace.
Blestemată-ți fie zodia!
Mireasă-mi, zici, ci,
buchetul tău din flori de mai
Cât suflet?
Eu te ador
Cât nimfele spală păcate în zi de marți.
Păru-ți, roșu – degeaba
Când sufletu-ți negru
Ca răsăritul în timp de eclipsă.
Eu te ador
Fiica a tot ce-i sfânt în abis!
Cu păru-ți roșu, să mă sugrumi
Păcatul, cu mine tu ți-l faci.
Cu tine, gându-mi – simfonie!
Blestemată-ți fie zodia, păgâno.
Carmen de populo simplex et amor mortuus
Ai dat cu mine de pereți și cu tot ce ar fi putut să fie,
să nu-ți pară rău.
Au plâns zeii, iar morții
au aruncat cu flori proaspete de martie
în locul unde ar fi trebuit îngropată dragostea noastră
doar un zvon. Ce blasfemie!
Să nu-ți pară rău.
Îți sunt stea, mi-ai fost întreagă constelație.
Nu-mi pare rău.
Te-am plâns,
dar lacrimile nu pentru tine mi-au fost.
Și de ți-am scris scrisori,
cuvintele au ars
până să ajungă la tine.
Să nu-ți pară rău,
o să se cânte printre nimfe
despre când ne-am iubit așa mult,
încât nu a mai rămas altceva,
decât să ne spunem rămas bun,
pentru mereu,
pentru totdeauna.
să nu-ți pară rău.
Brumar
Mi-ai spus să te aștept.
Să te aștept a fost tot ce am făcut.
Ai să te întorci? Că te-am crezut – păcatul meu.
De m-ai mințit – și poate-ți pare rău; să fiu nebună și poate tot te-aș crede.
Îți spun – te iert. Păcatul tău să mă fi lăsat singură. Să te aștept – timp nu mai am suflet.
De vrei în primăvară să mi te-ntorci să-mi fii floare de mai – păcatul meu; s-aștept nu mai am suflet.
Păcatul tău? N-ai știut să-mi pleci cum trebuie – să nu mor de dorul tău.
Păcatul nostru? ne-am iubit – și nu destul.
Când tu mă lași și eu te las s-o faci – Iubirea, Iubire nu-i.
Păcatul tău? – ai plecat
Păcatul meu? – te-am lăsat
Ne e dor de noi?
Păcat.
blestem 2
Vedeate-aș spânzurat în măr de-al meu păr roșu.
Privirea-ți să se piardă când ochii verzi vrei să-mi privești.
Oxigen să-ți fie doar parfumul meu.
Să n-ai pace noaptea. De șapte ori să mă plângi în vis de boală și de alte trei să mori de dor, că nu-ți mai sunt aproape.
Și floarea de colț de o atingi, în buruiană să se prefacă, iar buruiana în cenușă.
Zăpada, să-i zâmbești doar și gheață se preface.
Să-ți fie ger în suflet în zilele de mai. Să nu te încălzească nici ploile de vară.
O să urăști și roua de pe stele.
Și am să știu atunci cât m-ai iubit
atemporal
Să știi că te-am iubit.
Nu mint.
Câteodată – să respir nu pot. Mi-a fost frică – să pleci.
Nu mint.
Să știi că te-am iubit.
Când te-am visat – ochii tăi verzi și părul blond – să știi că te-am iubit. Nu mint.
Știu. o iubești – te cred. Mă crezi? Mi-a fost frică – să pleci.
Nu mint.
Prea greu să-ți fiu eu primăvară. Soare – eu nu mai văd de mult.
Nu mint.
Ești fericit – te cred.
Am fost tare fericită – să mă crezi!
Cu tine văzut-ai stelele – Să știi că te-am iubit cum poate de mult n-am mai iubit – eu nu mint.
Ochii tăi verzi și părul tău blond – mi-e dor.
Am fost tare fericită – nu mint.
Să mă crezi – eu te-am iubit cum poate de mult n-ai mai fost iubit.
eu Soare să-ți fi fost voiam, nu e putință.
și știu – a treia oară – nu e cu noroc.
Lady in black 