Tag Archives: romanian writers

Dalila: Despre dragoste, vomă și alte aberații

Posted in Dalila 🕸️ by 
* aM zis știucă *

NU ȘTIUCĂ,
ȘTIU CĂ!

păi, cum?

PeN7ru cA, șTiu!

Adică nu că am fost, dar știu că Parisul este pentru îndrăgostiți sau așa am citit eu într-un film. 
Adică, nu că am fost sau să mai știu cum îl cheamă pe Linus, că despre el e vorba dar așa zicea Linus în Sabrina, îi zicea ei adică la Sabrina. Și adică nu că e filmul meu preferat sau ceva, adică aproape că nu-mi place, dar da, mă întrebi, nu mă întrebi, uite eu zic, m-am uitat la el, de câteva ori. Sincer. 

Și mă gândeam, mi-aș face un portret. Da, adică, aș lăsa pe cineva să-mi picteze fața, doar fața. Apoi o să dispar, să nu mă mai fi găsit EL niciodată și nicăieri! Pentru că mă gândesc, aș fi nemuritoare, mai ceva ca un vampir hehe. Vampirii oare sunt nemuritori? Și cine zice că da, e prost, de-a dreptul tâmpit. Când vine vorba de vampiri, unicorni și alte orătănii d'astea ai voie doar să întrebi, niciodată și mai ales nicigând să spui! Altfel, da, ești un tâmpit! Pentru că nimeni niciodată n-a văzut așa ceva ca fiind să existe!

\\ mulți tâmpiți? //
^^ mulți ^^

Ea, credea în tâmpenii d'astea.
Pe ea, am omorât-o. 
Mă declar aici, în fața tuturor vinovată. Sunt vinovată doar și pentru că, nu am omorât-o, decât când am făcut-o.

două proaste

Suntem amândouă proaste. Pentru că nicio femeie, niciodată nu a reușit să avertizeze o alta în legătură cu un bărbat și uite că ea, nici n-a încercat! Sunt proastă și de-a dreptul tâmpită, iar această vină mi-o asum cu totul pe toată, pentru că în acel moment eu m-am controlat! Da, recunosc, am făcut această mare tâmpenie, când am aflat că iubitul meu m- înșela și cu ea, uite, m-am controlat și nu am scalpat-o decât abia mai târziu. De-ar fi să am un păcat, eu doar asta recunosc. 


nu a fost cum trebuie, nu sunt mulțumită!
ȘTIU, SĂRACA EU.

I-am donat apoi părul, eu ce tot zic, că nu sunt un om rău?? Adică, ea e moartă, fie-i țărâna grea! Și uite, am ajutat pe cineva care are nevoie de păr! I-am păstrat fața însă, să o pot lua la mișto de oricâte ori este nevoie. Cu mirosul a fost cumva, mai așa într-un fel. Dar m-am obișnuit ce dracu era să fac? 

Păi a râs de mine, ce era să fac? Că nicio femeie niciodată nu a reușit să avertizeze o alta în legătură cu un bărbat și cum vine asta? Păi de ce? de ce să râdă de mine? 
Sunt vinovată, da, trebuia mai repede, mai rău. De mă întrebi uite zic, nu sunt mulțumită! Nu a fost cum trebuie.

Vreau să merg la pescuit
Eu sunt Dalila, nu sunt vinovată, 
eu sunt Dalila și sunt nu neapărat vinovată și vreau să merg la pescuit. Mi-e poftă să mănânc știucă pentru că nu am mâncat niciodată, știucă. 
Eu sunt Dalila și vreau să merg la pescuit, păcat că am rău de mare.

Confesiune 2

Acum trei ani a murit cățelușa mea din copilărie și tocmai ce se va fi născut cea de-a treia. Am fost certată, acuzată că aș fi înlocuit-o pe una cu cealaltă, dar evident, nu este cazul. Este ca și cum ai spune că îți iubești un copil mai mult decât pe celălalt. Copii, nu am, nu știu dacă o să, dar îmi doresc. Am câini, doi, ambele fete. Nami și Terra și le iubesc pe amândouă la fel de mult. Cu toate astea, Berry rămâne poate cea mai importantă dintre toate, pentru mine. Și mă gândeam, la dragoste, la oameni, la suflete pereche. Întotdeauna am considerat că sufletul meu pereche este prietena mea cea mai bună, D, ne știm de la 4 ani și ne completăm perfect. Adicăăăăă,,, sufletul pereche nu trebuie să fie neapărat ceva romantic, nu? Prima mea dragoste, nu cred că a fost un om sau o ființă, ci mai degrabă teatrul. De teatru am fost cu adevărat îndrăgostită, pentru prima oară. Să explic: Cred că am mai iubit, dar cum am iubit teatrul, de câtă dedicare și pasiune am dat dovadă, când vine vorba de teatru, cu nimeni, niciodată. Până când: am cunoscut pe cineva care a fost ceva mai hotărât decât mine și „m-a furat”. Și atunci, întreb, dacă cea de acum este dragostea vieții mele, oare cele dinainte se anulează? sau, oare nu mai contează? M-am gândit că e necesar uneori să suferi, să iubești, „degeaba”, pentru a fi în stare să apreciezi iubirea aceea, mare, frumoasă, care „face bine”. Pentru că prima mea dragoste, m-a rănit, a doua, n-a fost să fie, iar a treia m-a dezamăgit, și acum? niciuna nu mai contează, decât El; așa că dacă mă gândesc, toate se anulează, tocmai datorită lui, pentru că e bun pentru mine. Și mă gândesc, în acest caz, am o singură dragoste, sper, ultima. De altfel, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l va citi nimeni?

nescivi quod nomen imponeren 3

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Încă nu-ți știu ochii, decât vis
Dar dacă ne-om cunoaște cândva, aievea,
– îți zic, o să ne știe paradisuri, toate –
Să plângă nimfele de dragul nostru.

Abisul cu jiind ne va privi
și morții o să urle atât de tare, fără să știe
– îi auzim, iar cântecul lor de năzuință,
al nostru tropar.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis.
Dar într-o vreme, ochii-ți o să-i găsesc ca pe acasă.

De te vei pierde în anotimp prea rece
pentru sufletul tău cald,
să-ți aduci aminte, al meu păr roșu.

Și de noaptea va fi având semilună,
– ce dacă ne vorbesc de rău toți zeii? –
adăpost îți sunt.

Încă nu-ți știu ochii, decât vis, păgân.
și când mă trezesc,
îmi pare totul mult prea sfânt.

Brumar

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

Mi-ai spus să te aștept.
Să te aștept a fost tot ce am făcut.
Ai să te întorci? Că te-am crezut – păcatul meu.
De m-ai mințit – și poate-ți pare rău; să fiu nebună și poate tot te-aș crede.
Îți spun – te iert. Păcatul tău să mă fi lăsat singură. Să te aștept – timp nu mai am suflet.
De vrei în primăvară să mi te-ntorci să-mi fii floare de mai – păcatul meu; s-aștept nu mai am suflet.
Păcatul tău? N-ai știut să-mi pleci cum trebuie – să nu mor de dorul tău.
Păcatul nostru? ne-am iubit – și nu destul.
Când tu mă lași și eu te las s-o faci – Iubirea, Iubire nu-i.
Păcatul tău? – ai plecat
Păcatul meu? – te-am lăsat
Ne e dor de noi?
Păcat.

hai(hui)

Posted in for him 👞, lady in black 🌙 by

holding-hands

Eu pe tine te-am iubit prea târziu.

Era deja ora 9, și soarele răsărise demult. Tu ți-ai băut atunci cafeaua, fără să mai rămână un strop măcar, pentru o țigară. Ca să mai vorbim doar o clipă. Să ne împăcăm sau să ne despărțim cum trebuie. Dar tu ți-ai băut toată cafeaua și era doar ora 10 când mi-am dat seama că ibricul era plin. Tu ai așteptat, dar eu nu ți-am oferit o a doua cană de cafea.

Ce sens ar mai fi avut o țigară, doar o țigară, când ibricul era plin de cafea?

Pe la ora 11 abia mi-am făcut curaj să vin după tine. Dar într-o lume așa mică, unde totul e cunoscut, unde te-ai fi putut ascunde să nu te găsesc?

La ora 12 am realizat cât de puțin te cunosc. De o oră mă plimb haihui prin lume – ar fi trebuit să te găsesc.

Și mi-am amintit de ibricul plin de cafea și de țigara pe care n-ai mai apucat să o fumezi. La ora 14 abia te-am găsit într-o cafenea micuță de la capătul lumii. Mă așteptai. Știam că mă aștepți, pentru că mai aveai un strop de cafea și tocmai te pregăteai să-ți aprinzi o țigară – pesemne ultima. Ți-am zis să nu te grăbești. Ibricul e plin iar cafeaua va fi probabil numai bună de băut când ajungem acasă – pe la 9 era prea fierbinte.

Ne-am plimbat haihui prin lume câteva ore. Am avut timp să ne certăm și să ne despărțim. Apoi ne-am dat seama cât nu putem să trăim unul fără altul. În fine ne-am făcut curaj să ne spunem ce simțim. Și după ce ne-am împăcat, ne-am dus acasă.

Am avut dreptate. Pe la ora 21 cafeaua era încă caldă, numai bună de băut.

„E cam târziu pentru cafea, nu crezi?”

„Atunci lasă că o bem mâine. Va fi numai bună de băut când răsare soarele.”