el sau ea

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Pentru ce păcat?
îi zic.

Prea mult ținut-am la tine,
îmi zice.

Să fi fost așa, te-aș fi crezut,
îi zic.

Crezut-ai prea puțin în mine,
îmi zice.

Nu pot să cred în jurăminte făcute în flori de mai,
îi zic.

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Și pentru ce păcat acum?
îi zic.

Ți-am vorbit în flori de mai,
îmi zice.

Ploua. Adus-ai noapte și făcut-ai jurăminte păgâne, cum că e lumină și așa ai plantat iederă în sufletul meu,
îi zic.

Cu toată ființa mea te-am iubit. Îți jur că te-am iubit cu totul. Îți jur, te-am iubit, cum am știut,
îmi zice.

Ai uitat de suflet. Ai uitat că am un suflet. Ai uitat că ai un suflet,
îi zic.

Îți jur ființa mea, iar tu te legi de suflet doar?
îmi zice.

Tu nu-mi juri nimic. Îți vreau eternul. Ființa ta – trecătoare. Iar eu, în egoismul meu, îți vreau eternul. Îți vreau eternul și jur să-ți dăruiesc al meu etern,
îi zic.

De atunci nu ne-am mai zis nimic.
De atunci am fost.

el // ea 2

– vreau doar un gând
– un gând îți dau
– am nevoie doar de Tine și niște apusuri
– nu. în mine se vorbește și astăzi despre Tine
– cu ce gând?
– o idee poate
– un singur gând și m-am îndrăgostit de Tine!
– iar!
– m-am rugat zeilor păgâni ca să-mi Fii!
– o clipă?
– o viață!
– apoi?
– mi-Ai venit. Tu.
– nu cred
– cum altfel?
– dacă eu sunt binecuvântarea, Tu mi-Ești rugăciunea
– tot cerul și pământul
– invidie
– nu pe Noi
– cum altfel?
– pe mine doar. pentru că-Mi ești doar mie
– așa mult?
– știu. și Tu
– Te iubesc

Florar

20171223_110329

Te visez în culori care nu există.

Privesc cum răsare luna pe cer – mi te văd în stele.

În ploaie îți aud numele – fredonat de ritmul picăturilor care se lovesc de asfalt și acompaniat de pașii trecătorilor grăbiți.

Parcă te citesc în toate nuvelele celor ce se iubesc.

Și parcă vreau să te iubesc mai mult.

– Nu vreau să te mai citesc în nuvelele altora – hai să scriem povestea noastră! O să uităm să punem câte o virgulă sau o cratimă, o să confundăm „î” cu „â”, și câteodată o să mai uităm să punem anumite litere. Dar o să fie povestea noastră, și vom arăta lumii cât vrem din ea, și întotdeauna se va sfârși cum vrem noi

– pe plajă – privind apusul

Și ca să nu ne certăm de la început – dau eu titlul

– Te las pe tine să începi.

te las // trei

20180411_092011

 

 

de ce nu m-ai chemat ?
am așteptat – Te-am așteptat – în zadar
eu visam la noi – tu visai cu ea.
Atât. și ai venit.
tu cu Mine – casă nu mai ai.

Și te-Am iubit. Și ne-am iubit.
Și nimeni nu poate spune – a se vorbi
despre iubirea noastră este blasfemie.
Și atunci ce s-a schimbat? – când
tu cu Mine – casă nu mai ai

Și te-Am rugat – înainte să intri în sufletul Meu,
să-ți lași pantofii la intrare – ai avut atâta grijă.
Și atunci ce s-a schimbat?

Nu ți-Am cerut decât să-Mi spui,
se pare că ești prea laș chiar și pentru atât
te-Am chemat – Eu visam la noi – tu visai cu ea.

M-ai chemat – târziu – Mi-e bine
tu cu Mine – casă nu mai ai
te las.

te las // doi

20180218_081120

 

 

Când ai bătut la ușa sufletului meu,
Te-am rugat să-ți lași pantofii la intrare înainte să intri.
Te-am rugat – să ai grijă de el;
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună

Ai plecat,
și din tot ce a fost – doar întrebări: de ce? – cum Ai putut,
doar un cuvânt să-mi spui și Tu să-mi vii înapoi, așa dor îmi este!
Ai plecat – de ce? cum Ai putut să pleci,
fără măcar să-mi spui unde – eu cum să Te caut?

Știu că m-ai iubit – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună,
ne rugam la tot ce este mai frumos în lume

– să ne mai avem, o clipă doar – nu-mi mai aduc aminte,
cât timp ne-am fost. un anotimp? – o clipă doar.
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni

a se vorbi despre iubirea noastră, blasfemie.
de ce nu mă strigi iar? o făceai odată
cheamă-mă doar. O dată, e de ajuns
eu vin – Vino.
îmi este dor, de Tine.

te las // unu

20171107_143055

 

Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
ne-am iubit ca doi păgâni –
seara ne-am rugat la soare să ne mai avem o zi
diminețile deseori le petreceam cu gândul la stele – să nu ne uite când privesc la lună – să ni se dea încă un răsărit
Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
Gândul nostru era mereu în rugăciune – să ne mai avem – nu am mai avut timp să fim.
ne-am rugat la Soare și la Stele și la Lună, doar atât cât să uităm să fim – că suntem.
ne-am iubit ca doi păgâni – ne-am închinat Soarelui și Stelelor și Lunii, doar atât cât să uităm să ne avem – că ne avem.
iubirea noastră a fost o blasfemie.
Noi Ne-am înecat în rugăciune – la tot ce am găsit Noi mai frumos și sfânt în lumea asta – doar atât cât să uităm că Ne iubim măcar – cât Ne iubim.
Noi Ne-am iubit în tot ce-am găsit mai frumos și sfânt în lumea asta.
Noi Ne-am iubit – Doi păgâni –
să se vorbească despre iubirea Noastră ar fi o blasfemie!

memento mori


O toamnă m-am văzut – lumină.
De atunci de trei ori am murit – trei anotimpuri – toamna.
Când te-am cunoscut – o vară.
Când mi-ai spus că mă iubești – două cuvinte.
Când ai plecat – fără să spui de ce – trei lacrimi.
În iubirea noastră am fost analfabeți. Noi n-am avut nevoie să ne spunem.
Nu ne-am spus.
Am simțit – fiecare cuvânt care îmi mângâia pielea, am simțit fiecare cuvânt care îmi săruta fruntea. Fiecare cuvânt în care ne-am iubit – noi nu ne-am spus.
Îmi este dor să-ți fiu dor – dor să mă doară inima când bate – de tine.
De când mă știu, am murit de trei ori.
Când te-am cunoscut – o vară
Când ți-am spus că te iubesc – două cuvinte
Când am rămas singură, fără să știu de ce – lacrimi.
Cu tine – nu pot să trăiesc
Fără tine – unde ești? simt că mor.

nescivi quod nomen imponeren 2

Dă-mi noapte, ca să te citesc în stele.
În nori am să te scriu cu petale de flori. În ploaie să te desenez cu cretă – câte o amintire în fiecare picătură. Din părul tău o să scriu o rapsodie – roua din frunzele de toamnă – cântec.
Nimeni nu ne știe.
Când soare o să fie – tu primăvară – oglindă-n suflet. Să mă știi, că-ți sunt.
De ninge, cu dor o să te strig aievea – să nu mă uiți. Să mă știi chiar și când aproape mă vei fi uitat.
În suflet să mă porți pe veci – cristal este iubirea noastră. Doar vântul de va bate – tu grijă ai de ea, fără să întrebi.
Nimeni nu ne știe.
Tu, piatră prețioasă! În mare o să-mi curăț sufletul.
La prima ploaie – cristal este iubirea noastră.
Dă-mi noapte – nimeni să nu ne știe.

aproape

aproape. Ai fost
aproape? Ți-am fost. aproape
Nu mi te-am simțit niciodată atât. aproape
Ți-am fost? aproape
aproape? Mi-ai fost
Hai, vino să-mi fii. aproape
Mi-e dor de tine. aproape
aproape. Mi-e dor de noi – împreună
aproape. Împreună am fost
Împreună am fost. aproape
aproape? Ne-a fost bine
aproape. Ne-a fost bine
aproape? Doar bine
Doar rău? aproape
aproape. Tu singur. Eu – aproape

curățenia de primăvară

Ai venit când nici nu trebuia.

Nu eram pregătită să primesc pe cineva. Era mare dezordine în casă și în suflet.

Mi-ai cerut doar apă și ceva dragoste. Dragoste nu aveam, trebuia să fac puțină ordine, să o găsesc. M-am scuzat, ți-am zis că sigur trebuie să o fi rătăcit-o pe undeva. Ți-am dat doar apă.

Ai avut grijă de pahar. Să nu-l spargi. Și ce formă frumoasă ai dat apei.

Te-ai oferit să mă ajuți să fac curat în schimbul apei pe care ți-am oferit-o.

Bineînțeles, am refuzat. Nu puteam să las un musafir să facă ordine în suflet. Nu e politicos. Ai insistat. Și m-ai ajutat și am găsit-o mai repede decât aș fi găsit-o singură. Am găsit-o.

Ce treabă!

Nici nu mai știam cum arată: Trebuia să vii, tu.