Dac-ar fi să iei de-a gata un singur adevăr fundamental al vieții, ia-l pe acesta: nu vei ajunge să îmbătrânești decât alături de bărbatul cu care ți se potrivesc.. poveștile. —
Tag Archives: poem
Făt-Frumos pe cal alb
De când eram mică l-am așteptat pe el. N-am știut niciodată cum îl cheamă, dar trebuia să fie al naibii de frumos! Doar era Făt – Frumos, nu? Și neapărat, avea nevoie de un cal! Alb, bineînțeles. Și fir-ar să fie, l-am așteptat. Cred că i-am scris și Moșului despre el. Într-o zi a venit unul. Fără cal, ce-i drept, dar îndeplinea condițiile. Într-o zi i-a venit calul. A plecat. Și ce să vezi? A apărut altul! Au apărut alții. Au plecat toți. Atunci mi-am dat seama că a fi făt – frumos, nu e nimic special. Sunt prea mulți. Și nu zic că sunt toți la fel, din contră, sunt tare diferiți, dar seamănă puțin.
Treaba e că în timp ce tu îl aștepți să te găsească, să te salveze, el așteaptă să apari.. să te salveze. Iar calul nu e pentru luptă. E pentru fugă.
Ok, ok, nimic rău cu asta. Dar în timp ce toată lumea îl vrea pe făt – frumos, eu am ajuns la concluzia că îl prefer pe Zmeu. Pentru că Zmeul nu are cal, iar spre deosebire de făt – frumos, știe exact ce își dorește. El nu așteaptă, el caută și găsește. Și are grijă s-o păstreze.
Serenade, E. A. Poe
So sweet the hour, so calm the time,
I feel it more than half a crime,
When Nature sleeps and stars are mute,
To mar the silence ev'n with lute.
At rest on ocean's brilliant dyes
An image of Elysium lies:
Seven Pleiades entranced in Heaven,
Form in the deep another seven:
Endymion nodding from above
Sees in the sea a second love.
Within the valleys dim and brown,
And on the spectral mountain's crown,
The wearied light is dying down,
And earth, and stars, and sea, and sky
Are redolent of sleep, as I
Am redolent of thee and thine
Enthralling love, my Adeline.
But list, O list,- so soft and low
Thy lover's voice tonight shall flow,
That, scarce awake, thy soul shall deem
My words the music of a dream.
Thus, while no single sound too rude
Upon thy slumber shall intrude,
Our thoughts, our souls- O God above!
In every deed shall mingle, love.
— Serenade, Edgar Allen Poe
Ale vieții valuri
Suntem copii. Și ne dorim să fim adulți. Suntem adolescenți. Și ne dorim să fim copii. Apoi suntem adulți. Și ne dorim să fim adolescenți. Explicația e simplă. Suntem copii, și avem vise mari, realizabile, pe planul carierei, pe planul personal.. Totul e pus la punct. Planul va decurge perfect. Dar apoi creștem puțin. Ajungem în faza aceea, numită adolescență. Deloc plăcut. Problema este că deodată totul pare că decurge invers. Nimic nu funcționează cum trebuie. Și tânjim după perioada aceea fără nicio grijă, când totul era perfect. Perfect. Doamne, ce cuvânt. Ce este perfect în momentul în care suntem adulți? Nimic. Viața nu a funcționat așa cum ne-am fi dorit. Ne dăm seama pe parcursul vieții că totul a diferit față de cum am plănuit la început. Și iată cum ne dorim să fim iar adolescenți, să fim iar în liceu. Când totul era simplu. Când cea mai mare problemă era să nu ne prindă când chiulim, sau să luam măcar 5 la fizică. Vai, ce frumos era.
Viața e o surpriză continuă. Câteodată plăcută, câteodată nu. Iar noi trebuie să găsim balanța între cele două. Există două variante: „Din păcate viața nu are buton de rewind”, sau „Doamne ajută că nu pot da timpul înapoi!” Câteodată contează din ce punct de vedere alegi să-ți trăiești viața.
Supradoză de vise
Omul are nevoie de vise, de speranțe, ca să supraviețuiască, dar când ai prea multe vise și speranțe, îți este imposibil să trăiești.
Aș vrea să fiu din nou copil. Când eram mică, visam să fiu „om mare”. Îmi imaginam cum o să arate viața mea. Și arăta foarte bine. Totul era așezat exact la locul lui. Mai mult de atât, eram foarte fericită. Și mi s-a pus pata pe treaba asta, când o să fiu mare, vreau să fiu fericită. Visam să fiu la fel de fericită ca atunci. Bulsh! Am crescut. Acum sunt aproape „om mare”. Sunt la vârsta la care se presupune că ar trebui să am o oarecare ordine în viață. Glumă!
Acum sunt la vârsta la care începi să crezi din nou în povești și basme. Am început din nou să visez. Visez să fiu iar copil. Să fiu fetița aia mică, care visa să fie fetița aia mare. Care credea că viața e doar o glumă seacă și trebuie tratată ca atare, până reușești să o faci mai amuzantă. Care credea în zâne și în zmei care salvează prințese. Care.. era fericită.
Pentru ea mi-am promis că o să fac tot ce pot pentru a fi fericită. Iar când viața mă va duce pe un drum greșit.. O să râd. Pentru că viața nu este decât o glumă seacă, pe care o poți face mai amuzantă.
20 x 20
Nefericit este cel care are timp, nenorocit cel ce nu are, și prost este, Doamne, ăla care nu știe să profite de el. Timp avem toți. Timp nu are nimeni. Timp are cine își dorește. Eu zic că, cine vrea, are timp. În 20 de ani am avut timp să învăț vreo 20 de lucruri. Poate sunt mai multe, dar astea 20 sunt sigură că le-am reținut.
Îmi aduc aminte că nu reușeam să-mi leg șireturile de la pantofi. Mă enervam, și începeam să țip. Mama îmi spunea mereu pe un ton blând.. „Ai răbdare, Ioana”. Mi-a fost foarte greu, recunosc, dar am reușit să învăț să am răbdare. Iar mai târziu, când am avut primul meu cățeluș, am învățat cum să mă port cu el destul de repede, pentru că puteam avea răbdare să învăț. Vai, îmi aduc aminte când eram la grădiniță.. toată ziua coloram și ne jucam. Acolo am învățat să-mi fac prieteni. Am cunoscut acolo o fată, și culmea, încă mai vorbim! În timp bănuiesc că am învățat să-mi aleg prietenii.. În timp bănuiesc că am învățat să iubesc. Încă n-am învățat pe cine să iubesc.. Am învățat să mă cert, dar nu cu cine ar trebui. Mi-am dat seama cât de frumoasă este viața în momentul cel mai greu, iar în cel mai frumos moment din viață mi-am dat seama cât poate fi de nesuferită. Mereu mă întreb, de ce nu sunt oamenii sinceri? De ce mint? Eu de ce n-aș minți? Mda, îmi aduc aminte că am învățat să nu mint, cândva, undeva, dar nu mai știu de ce. Oricum, consider că a fi sau a nu fi onest, până la urmă rămâne o alegere personală. A alege. Cred că e cel mai greu lucru pe care l-am învățat. Mi-a luat câțiva ani, până am reușit să fac singură o alegere, fără să mai țin cont de părerile celorlalți. „Nu-ți stă bine cu ruj roșu!” Și eu schimbam culoarea. Ce prostie! Ce prostie să-ți construiești stilul bazat pe opiniile celorlalți. Dar între timp și m-am maturizat (puțin). Am învățat să fac tiramisu și cartofi prăjiți și să spăl vasele după, să număr restul când merg la magazin și să plătesc facturi, să-mi fac patul, să întind rufele ude și să dau cu aspiratorul. A trebuit să învăț să mă ridic. Primul lucru pe care l-am învățat cred că a fost să mă ridic. Am fost nevoită să învăț să mă ridic de multe ori, de câte ori am căzut.
Sunt curioasă ce mai învăț nou la anu’.
Lady in black 