Când aveam 10 ani am primit primul jurnal, de Crăciun. Era o agendă albastră, cu delfini pe ea și foaie de matematică. În timp ce îmi plăcea rău de tot, nu l-am suportat. Paradox? Nu chiar. Nu m-am priceput niciodată la matematică, sunt chiar proastă. Albastrul era culoarea mea preferată când eram mică și fetele ( *prietenele mele* ) râdeau de mine, cică… era culoare de băiat. CUM SĂ NU-ȚI PLACĂ ALBASTRU?? Cerul, este albastru, apa mării este albastră ( shh! este, oke? ambele, sunt. ) Sunt zodie de apă ( where my scorpios at?? ), deși, când eram micuță, eram zână, a florilor ( shh! să nu vă aud! ) și pirat, ceva gen Terra din Teen Titans ( SHH!! ) Iar cu delfinii.. aici e tragic. Din cauza unui tricou cu delfini, albastru, din clasa 5-a până în a 8-a, mi s-a spus balenă ( Rip my tweenhood ) So, ya, I was bullied. Rău de tot. Asta e. N-o să mint, le-am purtat pică colegilor mei de clasă foarte mult timp. Până când mi-am dat seama de cât de penibilă este situația: eram supărată pe câțiva copii de maxim 13 ani, care cel mai probabil au uitat de mult că exist. Am început acest blog în 2016 ( oficial, neoficial prin 2011 ) pentru că îmi doream să fiu scriitoare, abia vreo 3 ani mai târziu am avut curaj să postez prima poezie. Cred că se numește Vortex, acum posibil Copa Vacía.. Și chiar îmi place, să scriu. Lucrez la ceva mișto rău ( surprizăă ), poate e gata, la anul.

Nu vreau neapărat să ajung undeva cu toate astea, de multe ori spun multe și nimic în același timp, la fel ca în poeziile mele, cred. Îmi place totuși să cred, că ajung într-un fel sau altul la cineva, cumva, undeva.

Uneori face bine la suflet să spui tot ce ai în cap. Apoi, la ce bun să ai un jurnal, dacă nu-l citește nimeni, nu?