te las // trei

20180411_092011

 

 

de ce nu m-ai chemat ?
am așteptat – Te-am așteptat – în zadar
eu visam la noi – tu visai cu ea.
Atât. și ai venit.
tu cu Mine – casă nu mai ai.

Și te-Am iubit. Și ne-am iubit.
Și nimeni nu poate spune – a se vorbi
despre iubirea noastră este blasfemie.
Și atunci ce s-a schimbat? – când
tu cu Mine – casă nu mai ai

Și te-Am rugat – înainte să intri în sufletul Meu,
să-ți lași pantofii la intrare – ai avut atâta grijă.
Și atunci ce s-a schimbat?

Nu ți-Am cerut decât să-Mi spui,
se pare că ești prea laș chiar și pentru atât
te-Am chemat – Eu visam la noi – tu visai cu ea.

M-ai chemat – târziu – Mi-e bine
tu cu Mine – casă nu mai ai
te las.

te las // doi

20180218_081120

 

 

Când ai bătut la ușa sufletului meu,
Te-am rugat să-ți lași pantofii la intrare înainte să intri.
Te-am rugat – să ai grijă de el;
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună

Ai plecat,
și din tot ce a fost – doar întrebări: de ce? – cum Ai putut,
doar un cuvânt să-mi spui și Tu să-mi vii înapoi, așa dor îmi este!
Ai plecat – de ce? cum Ai putut să pleci,
fără măcar să-mi spui unde – eu cum să Te caut?

Știu că m-ai iubit – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună,
ne rugam la tot ce este mai frumos în lume

– să ne mai avem, o clipă doar – nu-mi mai aduc aminte,
cât timp ne-am fost. un anotimp? – o clipă doar.
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni

a se vorbi despre iubirea noastră, blasfemie.
de ce nu mă strigi iar? o făceai odată
cheamă-mă doar. O dată, e de ajuns
eu vin – Vino.
îmi este dor, de Tine.

te las // unu

20171107_143055

 

Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
ne-am iubit ca doi păgâni –
seara ne-am rugat la soare să ne mai avem o zi
diminețile deseori le petreceam cu gândul la stele – să nu ne uite când privesc la lună – să ni se dea încă un răsărit
Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
Gândul nostru era mereu în rugăciune – să ne mai avem – nu am mai avut timp să fim.
ne-am rugat la Soare și la Stele și la Lună, doar atât cât să uităm să fim – că suntem.
ne-am iubit ca doi păgâni – ne-am închinat Soarelui și Stelelor și Lunii, doar atât cât să uităm să ne avem – că ne avem.
iubirea noastră a fost o blasfemie.
Noi Ne-am înecat în rugăciune – la tot ce am găsit Noi mai frumos și sfânt în lumea asta – doar atât cât să uităm că Ne iubim măcar – cât Ne iubim.
Noi Ne-am iubit în tot ce-am găsit mai frumos și sfânt în lumea asta.
Noi Ne-am iubit – Doi păgâni –
să se vorbească despre iubirea Noastră ar fi o blasfemie!

memento mori


O toamnă m-am văzut – lumină.
De atunci de trei ori am murit – trei anotimpuri – toamna.
Când te-am cunoscut – o vară.
Când mi-ai spus că mă iubești – două cuvinte.
Când ai plecat – fără să spui de ce – trei lacrimi.
În iubirea noastră am fost analfabeți. Noi n-am avut nevoie să ne spunem.
Nu ne-am spus.
Am simțit – fiecare cuvânt care îmi mângâia pielea, am simțit fiecare cuvânt care îmi săruta fruntea. Fiecare cuvânt în care ne-am iubit – noi nu ne-am spus.
Îmi este dor să-ți fiu dor – dor să mă doară inima când bate – de tine.
De când mă știu, am murit de trei ori.
Când te-am cunoscut – o vară
Când ți-am spus că te iubesc – două cuvinte
Când am rămas singură, fără să știu de ce – lacrimi.
Cu tine – nu pot să trăiesc
Fără tine – unde ești? simt că mor.

nescivi quod nomen imponeren 2

Dă-mi noapte, ca să te citesc în stele.
În nori am să te scriu cu petale de flori. În ploaie să te desenez cu cretă – câte o amintire în fiecare picătură. Din părul tău o să scriu o rapsodie – roua din frunzele de toamnă – cântec.
Nimeni nu ne știe.
Când soare o să fie – tu primăvară – oglindă-n suflet. Să mă știi, că-ți sunt.
De ninge, cu dor o să te strig aievea – să nu mă uiți. Să mă știi chiar și când aproape mă vei fi uitat.
În suflet să mă porți pe veci – cristal este iubirea noastră. Doar vântul de va bate – tu grijă ai de ea, fără să întrebi.
Nimeni nu ne știe.
Tu, piatră prețioasă! În mare o să-mi curăț sufletul.
La prima ploaie – cristal este iubirea noastră.
Dă-mi noapte – nimeni să nu ne știe.

aproape

aproape. Ai fost
aproape? Ți-am fost. aproape
Nu mi te-am simțit niciodată atât. aproape
Ți-am fost? aproape
aproape? Mi-ai fost
Hai, vino să-mi fii. aproape
Mi-e dor de tine. aproape
aproape. Mi-e dor de noi – împreună
aproape. Împreună am fost
Împreună am fost. aproape
aproape? Ne-a fost bine
aproape. Ne-a fost bine
aproape? Doar bine
Doar rău? aproape
aproape. Tu singur. Eu – aproape

curățenia de primăvară

Ai venit când nici nu trebuia.

Nu eram pregătită să primesc pe cineva. Era mare dezordine în casă și în suflet.

Mi-ai cerut doar apă și ceva dragoste. Dragoste nu aveam, trebuia să fac puțină ordine, să o găsesc. M-am scuzat, ți-am zis că sigur trebuie să o fi rătăcit-o pe undeva. Ți-am dat doar apă.

Ai avut grijă de pahar. Să nu-l spargi. Și ce formă frumoasă ai dat apei.

Te-ai oferit să mă ajuți să fac curat în schimbul apei pe care ți-am oferit-o.

Bineînțeles, am refuzat. Nu puteam să las un musafir să facă ordine în suflet. Nu e politicos. Ai insistat. Și m-ai ajutat și am găsit-o mai repede decât aș fi găsit-o singură. Am găsit-o.

Ce treabă!

Nici nu mai știam cum arată: Trebuia să vii, tu.

se face vinovat

Nu o să-ți mai spun nimic.
Uită-te în ochii mei și o să știi.

De ce te prefaci că doar tu ești vinovat aici? Vrei încă să mă protejezi. Înțeleg. Nu înțeleg – de ce. De cine. De tine. De mine – de noi? S-a întâmplat. Eșecul a fost și nimeni nu poate să ne spună unde sau cum s-a întâmplat – am greșit. Între noi nu o să fie altfel decât cum ne știm – vinovați de prea mult. Nu te mai certa pentru prea puțin – eu cum altfel să mă mai privesc în oglindă?

Mă uit în ochii tăi și știu. A trecut mult timp de când nu te mai întreb.
Ne-am iubit așa cum primăvara iubește ghioceii.

Ne găsim vinovați pentru prea puțin.
Eșecul s-a întâmplat – prea mult.

el // ea

– mai Stai. Te-am așteptat o viață.
– și Dai o viață pentru o clipă?
– o clipă am.
– nu e păcat? Risipești o clipă pentru ceva ce nu știi dacă va fi?
– Zici că nu o să-mi Fii ?
– nu zic nimic. când am spus ultima oară ceva? Ceva despre Tine, despre noi?
– nu-mi amintesc. îmi amintesc doar în ce limbă ne vorbeam.
– eu doar cuvântul.
– mereu Faci asta.
– mereu fac ce?
– Râzi de mine. mereu Ai râs de noi. de fapt, ce suntem noi?
– doar ființe.
– ce facem noi?
– nu suntem siguri de nimic.
– Greșești!
– anume?
– mai Stai.
– o clipă.
– eu doar pe Tine Te iubesc.
– mai stau o clipă.
– nu Te încăpățâna!
– anume?
– mai Stai o viață.
– nu știu cum – mă tem.
– cum vine?
– apoi?
– o viață am și o viață doar cu Tine vreau să o petrec.
– apoi?
– apoi o să îi cer lui Dumnezeu încă o viață – fie doar o clipă. Doar cu Tine să o petrec, din nou.
– Știi?
– știu.
– și eu Te iubesc.

nici eu nu sunt acasă pentru tine.

Ar fi trebuit să-mi dau seama că inima ta nu este acasă pentru mine în momentul în care m-am pierdut în ea. Nu e mare, iar eu m-am pierdut, căutând adăpost. Mai apoi, m-am trezit să mă uit la stele. M-am trezit, noaptea, devreme, la ora când sunt cele mai frumoase ele, stelele. M-am speriat, pentru că nu știam unde sunt. Nu știam, sau nu mai știam, nu contează. N-am recunoscut locul, și poate ar fi trebuit, dar asta nu e acasă. Nu ți-am recunoscut când bate, inima. N-am reușit să ne sincronizăm, nicio clipă – am încercat. Și atunci, cum aș putea spune că sunt acasă, când nu reușesc să privesc măcar stelele?

Desigur, te-aș chema la mine, dar ..