Ți-am căutat sufletul în partituri de balet scrise de zei păgâni în serile cu lună nouă.

Mi-ai zis în vis – crezute-am nimfă –

Fii-mi ultimatum în dragoste

Dar când m-am trezit,

lângă mine

precum un copil vinovat zâmbeai

în somn.

– eu ce să cred.

Păru-ți roșu

Sufletul curat

Dar ochii-ți – doar tu îi știi

– așa verzi,

doar un ocean de lacrimi

ale celor ce nu și-au trăit cum trebuie viața,

înainte să moară –

– să mă îmbete atât.

Precum o floare uscată,

păstrată cu multă atenție într-o carte despre un poet

care spune povești de care nu pasă nimănui –

Mi-ai zis,

de te voi pierde, într-un vis te voi găsi.

Doar în moarte ne vom despărți în veci

Dar ochii-ți – așa verzi,

doar tu îi știi

Și dacă moartea va râde de noi, neghioaba! și va întârzia?

Blestemată-ți fie soarta, zeiță a tot ce nu mai poate respira, de mine parte să ai doar! – tu ai blestemat-o pe a mea, când m-ai sărutat.

Uiți, poate, și cel căzut din ceruri are suflet.

Citește ochii-mi, ca pe o carte de tarot.

De cauți zâmbet, de mult pierdut –

întreabă florile de mai

posibil să-l fi confundat cu roua celor ce au dansat cu nimfele,

înainte de a se hotărî să moară.

De ai curaj, să cauți prin scrisori

arse de zeii ce n-au cunoscut fericirea patetic decât în buruienile de toamnă

să aflii că am trișat în zodii ca doi păgâni ce jură a crede în sfinți,

să ne întâlnim odată ochii.

Prin amintiri, goale, crude, cu gust amar precum o oglindă spartă ce aduce doar vești bune

sufletu-ți aleargă cu nerăbdare –

îl aud.

Caută să distrugă ce a mai rămas curat.

La cea de-a treia întâlnire în doi

într-un caiet nou,

din flori uscate la lumina lunii

așezat de mine cu atenție,

să poți scrie –

Aici, sunt doar eu.

De mâine, de-mi vei auzi numele să te temi

haos în gândul tău,

otravă în suflet –

Acasă, doar mie să-mi fi fost.

Jinduit să fii și doar firmituri de nimic

să ai parte.

Milă, lumea să nu ți-o cunoască

iar nopțile cu lună nouă, să-ți urle morții liniștea,

chiar stelele să fugă când te văd.

Să provoci zeii la joc și soarta să râdă de tine,

nimfele ce altcândva îți aduceau flori și miere

să te terfelească

Și ochii-ți de vei vrea să-i clătești –

Apa facă-se-n mocirlă.

Și am să știu, de m-ai iubit, cândva.

Origin – French (Untranslatable)

The exquisite pain in the expression refers to the feeling of wanting someone that you know you can never have, and knowing that you still want to be with them.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Fostu-mi-ai euforie, aievea. Să iubesc, eu nu mai puteam decât dacă te iubeam pe tine.

Chemam nimfele să-ți danseze în miez de noapte, ca să fiu sigur că nu te trezești.

Verile le petreceam descurcând păru-ți roșu-stacojiu cu degetele, ca să nu visezi urât, iarna.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Vrut-ai să aprinzi o lumânare pentru toți cei prea credincioși, ce au murit înaintea noastră. Dar tu, prea păgână, iar lumânarea ta era din flori de câmp.

Promisiuni uscate și vorbe de hârtie folosit-ai să aprinzi focul.

Morții urlau –

iar eu nu știam de ce mă ustură sufletul.

Mi-ai furat zilele de ieri.

I am writing this under an appreciable mental strain, since by tonight I shall be no more — H. P. Lovecraft

Într-o viață

te-am iubit de două ori

A treia mi-ai plecat

să-mi cumperi flori

Ai zis – va fi mai bine

În glumă, ai venit

cu flori de mai

Dar ai uitat –

Eu nu te-am iubit în glumă

prima oară

a doua oară

Și toată viața

te-am adorat cu tot sufletul

Și pentru tine, acum

o glumă doar!

Rușine.

Păcatul cu mine ți l-ai făcut.

Din flori

În mai

Să mă faci a ta mireasă,

Dar inel din spini făcutu-mi-ai

Pentru tine,

O glumă doar.

Păcatul, ți l-ai făcut

cu mine

A fost.

Eşti artă!

Să nu privești în trecut, unde doar oase rupte de prea puține îmbrățișări din tot sufletul,

inimi prea frânte, de prea multe cuvinte frumoase, spuse prea rar.

Ești artă!

Cuvântul aproape să-ți fie la îndemână, precum apa are nevoie de sare când vrea să înghețe.

Ești artă!

Mi-ai fost primul ultim sărut

Ultimul prim ecou

Înainte de răsărit

De a deschide ochii

Să-i văd, atât de verzi, oglinda florilor de mai când prind rădăcină în rouă dimineților de primăvară.

Ești artă!

Picăturile de ploaie compun balade pe care ți le cânte în păru-ți roșu pe note de vioară

de tine doar înțelese,

să știi să-ți găsești mereu drumul înapoi în casa sufletului tău

atent păzit de nimfe

să nu intre nimeni nepoftit

să nu intre nimeni încălțat nepotrivit.