te las // doi

20180218_081120

 

 

Când ai bătut la ușa sufletului meu,
Te-am rugat să-ți lași pantofii la intrare înainte să intri.
Te-am rugat – să ai grijă de el;
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună

Ai plecat,
și din tot ce a fost – doar întrebări: de ce? – cum Ai putut,
doar un cuvânt să-mi spui și Tu să-mi vii înapoi, așa dor îmi este!
Ai plecat – de ce? cum Ai putut să pleci,
fără măcar să-mi spui unde – eu cum să Te caut?

Știu că m-ai iubit – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună,
ne rugam la tot ce este mai frumos în lume

– să ne mai avem, o clipă doar – nu-mi mai aduc aminte,
cât timp ne-am fost. un anotimp? – o clipă doar.
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni

a se vorbi despre iubirea noastră, blasfemie.
de ce nu mă strigi iar? o făceai odată
cheamă-mă doar. O dată, e de ajuns
eu vin – Vino.
îmi este dor, de Tine.

te las // unu

20171107_143055

 

Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
ne-am iubit ca doi păgâni –
seara ne-am rugat la soare să ne mai avem o zi
diminețile deseori le petreceam cu gândul la stele – să nu ne uite când privesc la lună – să ni se dea încă un răsărit
Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
Gândul nostru era mereu în rugăciune – să ne mai avem – nu am mai avut timp să fim.
ne-am rugat la Soare și la Stele și la Lună, doar atât cât să uităm să fim – că suntem.
ne-am iubit ca doi păgâni – ne-am închinat Soarelui și Stelelor și Lunii, doar atât cât să uităm să ne avem – că ne avem.
iubirea noastră a fost o blasfemie.
Noi Ne-am înecat în rugăciune – la tot ce am găsit Noi mai frumos și sfânt în lumea asta – doar atât cât să uităm că Ne iubim măcar – cât Ne iubim.
Noi Ne-am iubit în tot ce-am găsit mai frumos și sfânt în lumea asta.
Noi Ne-am iubit – Doi păgâni –
să se vorbească despre iubirea Noastră ar fi o blasfemie!

memento mori


O toamnă m-am văzut – lumină.
De atunci de trei ori am murit – trei anotimpuri – toamna.
Când te-am cunoscut – o vară.
Când mi-ai spus că mă iubești – două cuvinte.
Când ai plecat – fără să spui de ce – trei lacrimi.
În iubirea noastră am fost analfabeți. Noi n-am avut nevoie să ne spunem.
Nu ne-am spus.
Am simțit – fiecare cuvânt care îmi mângâia pielea, am simțit fiecare cuvânt care îmi săruta fruntea. Fiecare cuvânt în care ne-am iubit – noi nu ne-am spus.
Îmi este dor să-ți fiu dor – dor să mă doară inima când bate – de tine.
De când mă știu, am murit de trei ori.
Când te-am cunoscut – o vară
Când ți-am spus că te iubesc – două cuvinte
Când am rămas singură, fără să știu de ce – lacrimi.
Cu tine – nu pot să trăiesc
Fără tine – unde ești? simt că mor.

nescivi quod nomen imponeren 2

Dă-mi noapte, ca să te citesc în stele.
În nori am să te scriu cu petale de flori. În ploaie să te desenez cu cretă – câte o amintire în fiecare picătură. Din părul tău o să scriu o rapsodie – roua din frunzele de toamnă – cântec.
Nimeni nu ne știe.
Când soare o să fie – tu primăvară – oglindă-n suflet. Să mă știi, că-ți sunt.
De ninge, cu dor o să te strig aievea – să nu mă uiți. Să mă știi chiar și când aproape mă vei fi uitat.
În suflet să mă porți pe veci – cristal este iubirea noastră. Doar vântul de va bate – tu grijă ai de ea, fără să întrebi.
Nimeni nu ne știe.
Tu, piatră prețioasă! În mare o să-mi curăț sufletul.
La prima ploaie – cristal este iubirea noastră.
Dă-mi noapte – nimeni să nu ne știe.

aproape

aproape. Ai fost
aproape? Ți-am fost. aproape
Nu mi te-am simțit niciodată atât. aproape
Ți-am fost? aproape
aproape? Mi-ai fost
Hai, vino să-mi fii. aproape
Mi-e dor de tine. aproape
aproape. Mi-e dor de noi – împreună
aproape. Împreună am fost
Împreună am fost. aproape
aproape? Ne-a fost bine
aproape. Ne-a fost bine
aproape? Doar bine
Doar rău? aproape
aproape. Tu singur. Eu – aproape

curățenia de primăvară

Ai venit când nici nu trebuia.

Nu eram pregătită să primesc pe cineva. Era mare dezordine în casă și în suflet.

Mi-ai cerut doar apă și ceva dragoste. Dragoste nu aveam, trebuia să fac puțină ordine, să o găsesc. M-am scuzat, ți-am zis că sigur trebuie să o fi rătăcit-o pe undeva. Ți-am dat doar apă.

Ai avut grijă de pahar. Să nu-l spargi. Și ce formă frumoasă ai dat apei.

Te-ai oferit să mă ajuți să fac curat în schimbul apei pe care ți-am oferit-o.

Bineînțeles, am refuzat. Nu puteam să las un musafir să facă ordine în suflet. Nu e politicos. Ai insistat. Și m-ai ajutat și am găsit-o mai repede decât aș fi găsit-o singură. Am găsit-o.

Ce treabă!

Nici nu mai știam cum arată: Trebuia să vii, tu.

el // ea

– mai Stai. Te-am așteptat o viață.
– și Dai o viață pentru o clipă?
– o clipă am.
– nu e păcat? Risipești o clipă pentru ceva ce nu știi dacă va fi?
– Zici că nu o să-mi Fii ?
– nu zic nimic. când am spus ultima oară ceva? Ceva despre Tine, despre noi?
– nu-mi amintesc. îmi amintesc doar în ce limbă ne vorbeam.
– eu doar cuvântul.
– mereu Faci asta.
– mereu fac ce?
– Râzi de mine. mereu Ai râs de noi. de fapt, ce suntem noi?
– doar ființe.
– ce facem noi?
– nu suntem siguri de nimic.
– Greșești!
– anume?
– mai Stai.
– o clipă.
– eu doar pe Tine Te iubesc.
– mai stau o clipă.
– nu Te încăpățâna!
– anume?
– mai Stai o viață.
– nu știu cum – mă tem.
– cum vine?
– apoi?
– o viață am și o viață doar cu Tine vreau să o petrec.
– apoi?
– apoi o să îi cer lui Dumnezeu încă o viață – fie doar o clipă. Doar cu Tine să o petrec, din nou.
– Știi?
– știu.
– și eu Te iubesc.

nici eu nu sunt acasă pentru tine.

Ar fi trebuit să-mi dau seama că inima ta nu este acasă pentru mine în momentul în care m-am pierdut în ea. Nu e mare, iar eu m-am pierdut, căutând adăpost. Mai apoi, m-am trezit să mă uit la stele. M-am trezit, noaptea, devreme, la ora când sunt cele mai frumoase ele, stelele. M-am speriat, pentru că nu știam unde sunt. Nu știam, sau nu mai știam, nu contează. N-am recunoscut locul, și poate ar fi trebuit, dar asta nu e acasă. Nu ți-am recunoscut când bate, inima. N-am reușit să ne sincronizăm, nicio clipă – am încercat. Și atunci, cum aș putea spune că sunt acasă, când nu reușesc să privesc măcar stelele?

Desigur, te-aș chema la mine, dar ..

hai(hui)

holding-hands

Eu pe tine te-am iubit prea târziu.

Era deja ora 9, și soarele răsărise demult. Tu ți-ai băut atunci cafeaua, fără să mai rămână un strop măcar, pentru o țigară. Ca să mai vorbim doar o clipă. Să ne împăcăm sau să ne despărțim cum trebuie. Dar tu ți-ai băut toată cafeaua și era doar ora 10 când mi-am dat seama că ibricul era plin. Tu ai așteptat, dar eu nu ți-am oferit o a doua cană de cafea.

Ce sens ar mai fi avut o țigară, doar o țigară, când ibricul era plin de cafea?

Pe la ora 11 abia mi-am făcut curaj să vin după tine. Dar într-o lume așa mică, unde totul e cunoscut, unde te-ai fi putut ascunde să nu te găsesc?

La ora 12 am realizat cât de puțin te cunosc. De o oră mă plimb haihui prin lume – ar fi trebuit să te găsesc.

Și mi-am amintit de ibricul plin de cafea și de țigara pe care n-ai mai apucat să o fumezi. La ora 14 abia te-am găsit într-o cafenea micuță de la capătul lumii. Mă așteptai. Știam că mă aștepți, pentru că mai aveai un strop de cafea și tocmai te pregăteai să-ți aprinzi o țigară – pesemne ultima. Ți-am zis să nu te grăbești. Ibricul e plin iar cafeaua va fi probabil numai bună de băut când ajungem acasă – pe la 9 era prea fierbinte.

Ne-am plimbat haihui prin lume câteva ore. Am avut timp să ne certăm și să ne despărțim. Apoi ne-am dat seama cât nu putem să trăim unul fără altul. În fine ne-am făcut curaj să ne spunem ce simțim. Și după ce ne-am împăcat, ne-am dus acasă.

Am avut dreptate. Pe la ora 21 cafeaua era încă caldă, numai bună de băut.

„E cam târziu pentru cafea, nu crezi?”

„Atunci lasă că o bem mâine. Va fi numai bună de băut când răsare soarele.”

pentru cât ne trebuie

 

Aseară mi-ai spus că mă iubești.
Mi s-a făcut frică. 
Frică de prea puțin.

Sau mai rău –

Prea mult.
Așa că am plecat. 
Atunci am știut sigur că mă iubeai.
Ai venit după mine. 

M-ai luat de mână –

“Hai, vino! Să fugim amândoi. Dacă asta te sperie, hai să fugim amândoi de prea puțin sau de prea mult. Hai să găsim un loc știut doar de noi, și să ne iubim cum știm. Să ne iubim cât trebuie – uneori prea puțin, alteori prea mult. Dar niciodată deloc.”

Am zâmbit –

“Hai să găsim un loc știut doar de noi, și să ne iubim cum știm. Uneori prea puțin, alteori prea mult.”