La douleur exquise
Tag Archives: wordpress
Se face vinovat // La douleur exquise
Eu te-am iubit, mereu altfel,
nu cum știi tu iubirea.
Păcatul fie al meu.
Ca pe-un vis,
ce a fost visat mereu,
nevrând însă să se mai îndeplinească
– a rămas un gând.
Păcat îți fie.
Ca o poezie, în ale cărei rânduri
Lilith și-a trimis îngerii
– să bântuie penița
ce doar se va fi apropiat de hârtie
când, din ochii-ți negri
abia de îmi iese un haiku.
S-ar fi zvonit cândva
printre oamenii obișnuiți
că ne iubim pe ritmul sufletelor
ce încă își caută liniștea.
Ce blasfemie!
Nici întunericul nu-l auzim
când se ridică, să fi știut
– e vremea să ne iubim, din nou.
Păcat, să fi fost de noi.
Eu, cuvinte nu mai găsesc
– pentru o scrisoare doar,
să-i fi spus mamei:
,,Plec doar pentru o semilună
mă duc să cumpăr flori”.
Basorexia
⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀
/ Basorexia is the strong, sudden urge to kiss someone; a desire or hunger for kissing.
— Its etymology could perhaps be a playful spin on the French, un baiser — a kiss.
Se face vinovat // Basorexia
Eu, te-am iubit,
Mereu altfel, nu cum știi tu iubirea.
Păcatul meu.
Dezastrul, să se întâmple,
n-ai avut răbdare.
Păcatul tău.
Și când noi, doi păgâni,
căutând să fure al nimfelor cântec,
Dansam cu morții-n cimitire fără felinar
în zi de cruce roșie
– toți dumnezeii să se mire de așa ceva –
Păcatul nostru.
Râdeam ca doi copii
care abia au descoperit
că pot colora doar conturul
picăturilor de rouă,
dimineața, pe asfalt.
Păcat, fie de noi.
Tot, de tot, mereu
și pentru totdeauna ne-am dorit.
Nici demonii lui Solomon nu ne mai iartă.
In Yun
/korean – “The ties between people over the course of their lives and the belief that we had interactions with them thousands of past lives.”
Se face vinovat // In Yun
Te-am iubit,
nu cum știi tu iubirea
mereu altfel.
Ca un copil, care întreabă
,,de ce” pentru prima oară.
Ca o ploaie în zi de primăvară
care șterge desenele în cretă colorată
a doi străini ce tocmai s-au îndrăgostit.
Eu, te-am iubit
nu cum știi tu iubirea,
mereu altfel.
Precum un lac,
înstrăinat de roua din apus,
și hotărât să curgă, la nesfârșit,
până se va întâlni cu Pluto în ceruri.
Eu, te-am iubit, cândva,
mereu altfel,
nu cum știi tu iubirea.
Un râu de adevăruri,
ce curge spre infinitul
poveștilor de ,,cum ar fi fost”
dintre o sfântă agnostică
și câțiva zei păcătoși, care visează încă,
să sărute nimfe ce nu mai respiră din cauza lor,
dar le-au fost, cândva, mirese.
Mereu altfel, cândva,
eu te-am iubit,
nu cum știi tu iubirea.
În al morților urlet
să fi găsit alinare, ca un prim sărut,
ce-ar fi urmat să fie,
dar doar atât.
Și în final,
cine se face vinovat?
Tu, infinit mi-ai dat.
Dar ai uitat
ce flori, de fapt, îmi plac.
Non nobis, Amore, non nobis. Sed nomini tuo da Gloriam
Fii-mi tu muzeu
să-ți fiu eu muză
când morților a căror cântec,
demult uitat, se aude încă prin pădure,
de noi doi, îndrăgostiți.
De-ai fi artă
te-aș adora
Precum o nimfă care se ceartă cu zeii,
din plictiseală sau prea mult drag,
de viață.
De-mi ești semilună
îți sunt lumină
Pentru zilele în care am amețit
pentru că ne-am iubit prea mult
și nu mai știm să ajungem acasă.
Ți-aș fi stea
să-mi fii constelație
indiferent de vreme,
să-ți găsești mereu drumul
înapoi, la mine.
M-aș face floare
În a ta primăvară,
să-mi fii
Când voi uita cum mă cheamă,
să știu, purtăm același nume.
Dar suntem doar oameni.
Negata abyssi
Blestemată fie zodia în care am întâlnit
ochii-ți verzi, păgâno!
De mă caut,
prin stele vocea-ți răsună
ca o baladă de toamnă
cântată de un cor de copii
la altarul sfinților ce încă se roagă la zei.
Înger căzut!
Cu moartea te joci,
când toți încearcă să odihnească-n pace.
Blestemată-ți fie zodia!
Mireasă-mi, zici, ci,
buchetul tău din flori de mai
Cât suflet?
Eu te ador
Cât nimfele spală păcate în zi de marți.
Păru-ți, roșu – degeaba
Când sufletu-ți negru
Ca răsăritul în timp de eclipsă.
Eu te ador
Fiica a tot ce-i sfânt în abis!
Cu păru-ți roșu, să mă sugrumi
Păcatul, cu mine tu ți-l faci.
Cu tine, gându-mi – simfonie!
Blestemată-ți fie zodia, păgâno.
Carmen de populo simplex et amor mortuus
Ai dat cu mine de pereți și cu tot ce ar fi putut să fie,
să nu-ți pară rău.
Au plâns zeii, iar morții
au aruncat cu flori proaspete de martie
în locul unde ar fi trebuit îngropată dragostea noastră
doar un zvon. Ce blasfemie!
Să nu-ți pară rău.
Îți sunt stea, mi-ai fost întreagă constelație.
Nu-mi pare rău.
Te-am plâns,
dar lacrimile nu pentru tine mi-au fost.
Și de ți-am scris scrisori,
cuvintele au ars
până să ajungă la tine.
Să nu-ți pară rău,
o să se cânte printre nimfe
despre când ne-am iubit așa mult,
încât nu a mai rămas altceva,
decât să ne spunem rămas bun,
pentru mereu,
pentru totdeauna.
să nu-ți pară rău.
monstrum horrendum
Aseară ne-am certat.
Cafeaua nu mai avea zahăr
și ne-am certat.
Eu tac.
Tu mă privești de parcă știi ce-i cu sufletul meu.
Mă privești și aștepți să vină un prim cuvânt de la mine
iar restul, poate de la tine
De parcă a-i știi exact ce-i cu sufletul meu.
Eu tac.
Mă privești știind exact poate ce urmează a-ți spune.
Eu tac.
În sufletul meu țin ascuns un monstru
eu doar tac.
Un uragan de lacrimi pe care încă nu le-am plâns, pentru că mă iubeai prea mult.
O furtună de vise nevisate
eram trează, visându-te pe tine.
Un taifun de visuri neîmplinite îmi apasă sufletul
viitorul meu era doar în doi.
Fotografii încă nepictate îmi zboară precum un vârtej
și doare
nu mă găsesc
nu te găsesc
nu găsesc
nu mă găsesc
Și tac.
Îmi plouă cu amintiri neîntâmplate
eu tac
nu găsesc.
Și te văd atunci așa cum ești, și poate cum ai fost mereu.
ochii-ți sunt întunecați, precum și sufletu-ți, mare și urât.
Și ce-am iubit?
eu tac
tu mă cerți
eu plec
tu taci.
Lady in black 