Citește ochii-mi, ca pe o carte de tarot.

De cauți zâmbet, de mult pierdut –

întreabă florile de mai

posibil să-l fi confundat cu roua celor ce au dansat cu nimfele,

înainte de a se hotărî să moară.

De ai curaj, să cauți prin scrisori

arse de zeii ce n-au cunoscut fericirea patetic decât în buruienile de toamnă

să aflii că am trișat în zodii ca doi păgâni ce jură a crede în sfinți,

să ne întâlnim odată ochii.

Prin amintiri, goale, crude, cu gust amar precum o oglindă spartă ce aduce doar vești bune

sufletu-ți aleargă cu nerăbdare –

îl aud.

Caută să distrugă ce a mai rămas curat.

La cea de-a treia întâlnire în doi

într-un caiet nou,

din flori uscate la lumina lunii

așezat de mine cu atenție,

să poți scrie –

Aici, sunt doar eu.

De mâine, de-mi vei auzi numele să te temi

haos în gândul tău,

otravă în suflet –

Acasă, doar mie să-mi fi fost.

Jinduit să fii și doar firmituri de nimic

să ai parte.

Milă, lumea să nu ți-o cunoască

iar nopțile cu lună nouă, să-ți urle morții liniștea,

chiar stelele să fugă când te văd.

Să provoci zeii la joc și soarta să râdă de tine,

nimfele ce altcândva îți aduceau flori și miere

să te terfelească

Și ochii-ți de vei vrea să-i clătești –

Apa facă-se-n mocirlă.

Și am să știu, de m-ai iubit, cândva.

Origin – French (Untranslatable)

The exquisite pain in the expression refers to the feeling of wanting someone that you know you can never have, and knowing that you still want to be with them.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Fostu-mi-ai euforie, aievea. Să iubesc, eu nu mai puteam decât dacă te iubeam pe tine.

Chemam nimfele să-ți danseze în miez de noapte, ca să fiu sigur că nu te trezești.

Verile le petreceam descurcând păru-ți roșu-stacojiu cu degetele, ca să nu visezi urât, iarna.

Mi-ai furat zilele de ieri.

Vrut-ai să aprinzi o lumânare pentru toți cei prea credincioși, ce au murit înaintea noastră. Dar tu, prea păgână, iar lumânarea ta era din flori de câmp.

Promisiuni uscate și vorbe de hârtie folosit-ai să aprinzi focul.

Morții urlau –

iar eu nu știam de ce mă ustură sufletul.

Mi-ai furat zilele de ieri.

I am writing this under an appreciable mental strain, since by tonight I shall be no more — H. P. Lovecraft

Într-o viață

te-am iubit de două ori

A treia mi-ai plecat

să-mi cumperi flori

Ai zis – va fi mai bine

În glumă, ai venit

cu flori de mai

Dar ai uitat –

Eu nu te-am iubit în glumă

prima oară

a doua oară

Și toată viața

te-am adorat cu tot sufletul

Și pentru tine, acum

o glumă doar!

Rușine.

Păcatul cu mine ți l-ai făcut.

Din flori

În mai

Să mă faci a ta mireasă,

Dar inel din spini făcutu-mi-ai

Pentru tine,

O glumă doar.

Păcatul, ți l-ai făcut

cu mine

A fost.

Eşti artă!

Să nu privești în trecut, unde doar oase rupte de prea puține îmbrățișări din tot sufletul,

inimi prea frânte, de prea multe cuvinte frumoase, spuse prea rar.

Ești artă!

Cuvântul aproape să-ți fie la îndemână, precum apa are nevoie de sare când vrea să înghețe.

Ești artă!

Mi-ai fost primul ultim sărut

Ultimul prim ecou

Înainte de răsărit

De a deschide ochii

Să-i văd, atât de verzi, oglinda florilor de mai când prind rădăcină în rouă dimineților de primăvară.

Ești artă!

Picăturile de ploaie compun balade pe care ți le cânte în păru-ți roșu pe note de vioară

de tine doar înțelese,

să știi să-ți găsești mereu drumul înapoi în casa sufletului tău

atent păzit de nimfe

să nu intre nimeni nepoftit

să nu intre nimeni încălțat nepotrivit.

Un ocean de whiskey și tot ochii tăi m-ar fi îmbătat.

În ploaie am aprins lumânări așteptând heruvimi și nimfe să ne scrie în rouă, unde ne vom juca de această dată, unde vom dormi când chiar luna a obosit să ne mai încălzească și soarele prea cald, pentru somnul nostru înghețat.

Ne aveam așa mult, nici trecutul nu mai avea nevoie de noi.

Ți-am zis că te iubesc în cuvinte pe care le-ai aflat în dansul florilor colorate în desenele unor copii pe asfaltul încins de ploaia aprinsă de noi doi.

Doi copii

Doi păgâni

Ne trezeam mereu prea devreme, când stelele mergeau să culeagă anotimpuri să ni se mai dea timp să fim.

Doi copii

Doi păgâni

Ne pictam universul cu vin alb și praf de mai și ne plângea marte și venus de ciudă, iubirea noastră

Doi copii

Doi păgâni

Dar ne iubeam.

am fost.