Negata abyssi

Blestemată fie zodia în care am întâlnit
ochii-ți verzi, păgâno!

De mă caut,
prin stele vocea-ți răsună
ca o baladă de toamnă
cântată de un cor de copii
la altarul sfinților ce încă se roagă la zei.

Înger căzut!
Cu moartea te joci,
când toți încearcă să odihnească-n pace.

Blestemată-ți fie zodia!
Mireasă-mi, zici, ci,
buchetul tău din flori de mai
Cât suflet?

Eu te ador
Cât nimfele spală păcate în zi de marți.

Păru-ți, roșu – degeaba
Când sufletu-ți negru
Ca răsăritul în timp de eclipsă.

Eu te ador
Fiica a tot ce-i sfânt în abis!

Cu păru-ți roșu, să mă sugrumi
Păcatul, cu mine tu ți-l faci.
Cu tine, gându-mi – simfonie!

Blestemată-ți fie zodia, păgâno.

Răpciune

img_20171124_162556_274101343490.jpg

Au plâns corbii de-al nostru sărut.
eu – binecuvântare îți sunt. Tu – blestem să-mi fii
Tu – cât suflet ? să vii când alergam fericită doar printre stele și flori – să-mi pleci când doar luna mai iubeam cum iubeam pe tine. cât suflet?
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
Soarele mi te-a dat – blestem să-mi fii. Și te-am iubit, așa cum păgânul iubește dumnezeul lui. Și te iubesc încă – cum doar un Sfânt pe muritori știe iubi.
lacrimi – în suflet doar mai am. îți spun adio, azi
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
Și cât frumos puteam să fim – doar noi. îți spun adio, azi
Printre stele și flori mi-e frig acum. și, dă-mi Doamne, alt frumos, ca să nu mor.
Ți-am spus adio – azi. mâine poate – să ne avem iar
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
să-mi fie dat să nu-mi fii? cât frumos putem să fim – doar noi.
Și cât să fie până să-mi vezi ochii iar? – îți spun, adio, azi.
Mâine – să ne avem. 

el sau ea

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Pentru ce păcat?
îi zic.

Prea mult ținut-am la tine,
îmi zice.

Să fi fost așa, te-aș fi crezut,
îi zic.

Crezut-ai prea puțin în mine,
îmi zice.

Nu pot să cred în jurăminte făcute în flori de mai,
îi zic.

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Și pentru ce păcat acum?
îi zic.

Ți-am vorbit în flori de mai,
îmi zice.

Ploua. Adus-ai noapte și făcut-ai jurăminte păgâne, cum că e lumină și așa ai plantat iederă în sufletul meu,
îi zic.

Cu toată ființa mea te-am iubit. Îți jur că te-am iubit cu totul. Îți jur, te-am iubit, cum am știut,
îmi zice.

Ai uitat de suflet. Ai uitat că am un suflet. Ai uitat că ai un suflet,
îi zic.

Îți jur ființa mea, iar tu te legi de suflet doar?
îmi zice.

Tu nu-mi juri nimic. Îți vreau eternul. Ființa ta – trecătoare. Iar eu, în egoismul meu, îți vreau eternul. Îți vreau eternul și jur să-ți dăruiesc al meu etern,
îi zic.

De atunci nu ne-am mai zis nimic.
De atunci am fost.

el // ea 2

– vreau doar un gând
– un gând îți dau
– am nevoie doar de Tine și niște apusuri
– nu. în mine se vorbește și astăzi despre Tine
– cu ce gând?
– o idee poate
– un singur gând și m-am îndrăgostit de Tine!
– iar!
– m-am rugat zeilor păgâni ca să-mi Fii!
– o clipă?
– o viață!
– apoi?
– mi-Ai venit. Tu.
– nu cred
– cum altfel?
– dacă eu sunt binecuvântarea, Tu mi-Ești rugăciunea
– tot cerul și pământul
– invidie
– nu pe Noi
– cum altfel?
– pe mine doar. pentru că-Mi ești doar mie
– așa mult?
– știu. și Tu
– Te iubesc

Florar

20171223_110329

Te visez în culori care nu există.

Privesc cum răsare luna pe cer – mi te văd în stele.

În ploaie îți aud numele – fredonat de ritmul picăturilor care se lovesc de asfalt și acompaniat de pașii trecătorilor grăbiți.

Parcă te citesc în toate nuvelele celor ce se iubesc.

Și parcă vreau să te iubesc mai mult.

– Nu vreau să te mai citesc în nuvelele altora – hai să scriem povestea noastră! O să uităm să punem câte o virgulă sau o cratimă, o să confundăm „î” cu „â”, și câteodată o să mai uităm să punem anumite litere. Dar o să fie povestea noastră, și vom arăta lumii cât vrem din ea, și întotdeauna se va sfârși cum vrem noi

– pe plajă – privind apusul

Și ca să nu ne certăm de la început – dau eu titlul

– Te las pe tine să începi.

el // ea

– mai Stai. Te-am așteptat o viață.
– și Dai o viață pentru o clipă?
– o clipă am.
– nu e păcat? Risipești o clipă pentru ceva ce nu știi dacă va fi?
– Zici că nu o să-mi Fii ?
– nu zic nimic. când am spus ultima oară ceva? Ceva despre Tine, despre noi?
– nu-mi amintesc. îmi amintesc doar în ce limbă ne vorbeam.
– eu doar cuvântul.
– mereu Faci asta.
– mereu fac ce?
– Râzi de mine. mereu Ai râs de noi. de fapt, ce suntem noi?
– doar ființe.
– ce facem noi?
– nu suntem siguri de nimic.
– Greșești!
– anume?
– mai Stai.
– o clipă.
– eu doar pe Tine Te iubesc.
– mai stau o clipă.
– nu Te încăpățâna!
– anume?
– mai Stai o viață.
– nu știu cum – mă tem.
– cum vine?
– apoi?
– o viață am și o viață doar cu Tine vreau să o petrec.
– apoi?
– apoi o să îi cer lui Dumnezeu încă o viață – fie doar o clipă. Doar cu Tine să o petrec, din nou.
– Știi?
– știu.
– și eu Te iubesc.

nici eu nu sunt acasă pentru tine.

Ar fi trebuit să-mi dau seama că inima ta nu este acasă pentru mine în momentul în care m-am pierdut în ea. Nu e mare, iar eu m-am pierdut, căutând adăpost. Mai apoi, m-am trezit să mă uit la stele. M-am trezit, noaptea, devreme, la ora când sunt cele mai frumoase ele, stelele. M-am speriat, pentru că nu știam unde sunt. Nu știam, sau nu mai știam, nu contează. N-am recunoscut locul, și poate ar fi trebuit, dar asta nu e acasă. Nu ți-am recunoscut când bate, inima. N-am reușit să ne sincronizăm, nicio clipă – am încercat. Și atunci, cum aș putea spune că sunt acasă, când nu reușesc să privesc măcar stelele?

Desigur, te-aș chema la mine, dar ..

pentru cât ne trebuie

 

Aseară mi-ai spus că mă iubești.
Mi s-a făcut frică. 
Frică de prea puțin.

Sau mai rău –

Prea mult.
Așa că am plecat. 
Atunci am știut sigur că mă iubeai.
Ai venit după mine. 

M-ai luat de mână –

“Hai, vino! Să fugim amândoi. Dacă asta te sperie, hai să fugim amândoi de prea puțin sau de prea mult. Hai să găsim un loc știut doar de noi, și să ne iubim cum știm. Să ne iubim cât trebuie – uneori prea puțin, alteori prea mult. Dar niciodată deloc.”

Am zâmbit –

“Hai să găsim un loc știut doar de noi, și să ne iubim cum știm. Uneori prea puțin, alteori prea mult.”

datorii

Te mai întreb o singură dată.

Când o să-mi plătești ce-mi datorezi?

Uite o foaie albă și un creion colorat și hai să facem calculul.

Câți ani încap într-un soare? Câte primăveri încap într-o secundă? Adună toate astea și scade trei lacrimi pe zi pentru fiecare iarnă în care nu a nins. Tu știi cât a plouat în august? Nu pune la socoteală ploaia de vară. E prea puțin, ți-o las. Dar vreau sâmburii de la cireșii de mai. Da, pe ăia să mi-i dai. Luna plină. Să nu pleci cu ea. Fără discuții, rămâne la mine. Mi-a căzut odată o stea din buzunar și tu ai luat-o. Îți aduci aminte? E în regulă, poți s-o păstrezi.

În rest, eu mai am să-ți dau 50 lei și cred că suntem chit.