blestem 2

Vedeate-aș spânzurat în măr de-al meu păr roșu.

Privirea-ți să se piardă când ochii verzi vrei să-mi privești.

Oxigen să-ți fie doar parfumul meu.

Să n-ai pace noaptea. De șapte ori să mă plângi în vis de boală și de alte trei să mori de dor, că nu-ți mai sunt aproape.

Și floarea de colț de o atingi, în buruiană să se prefacă, iar buruiana în cenușă.

Zăpada, să-i zâmbești doar și gheață se preface.

Să-ți fie ger în suflet în zilele de mai. Să nu te încălzească nici ploile de vară.

O să urăști și roua de pe stele.

Și am să știu atunci cât m-ai iubit

atemporal

Să știi că te-am iubit.
Nu mint.

Câteodată – să respir nu pot. Mi-a fost frică – să pleci.
Nu mint.

Să știi că te-am iubit.
Când te-am visat – ochii tăi verzi și părul blond – să știi că te-am iubit. Nu mint.

Știu. o iubești – te cred. Mă crezi? Mi-a fost frică – să pleci.
Nu mint.

Prea greu să-ți fiu eu primăvară. Soare – eu nu mai văd de mult.
Nu mint.

Ești fericit – te cred.
Am fost tare fericită – să mă crezi!
Cu tine văzut-ai stelele – Să știi că te-am iubit cum poate de mult n-am mai iubit – eu nu mint.

Ochii tăi verzi și părul tău blond – mi-e dor.
Am fost tare fericită – nu mint.
Să mă crezi – eu te-am iubit cum poate de mult n-ai mai fost iubit.

eu Soare să-ți fi fost voiam, nu e putință.
și știu – a treia oară – nu e cu noroc.

Făurar

 

Îți plouă grindină în suflet.
Ți-aș spune să te uiți la soare
Tulpini de iederă au încolțit – atâta frig.
Aș vrea să-ți vină primăvara
Și-n noaptea ta – tu stele nu mai ai.
Ți-aș spune să te uiți când nu-i furtună
Nici caldul ochilor nu-l mai găsești.
Aș vrea să-i vezi pe ai mei
Drumul spre casă tu l-ai uitat.
Ți-aș spune – eu cale-ți sunt
Ești trist –
Aș vrea să-ți fiu lumină
Ți-e dor ?
Ți-aș spune strigă-mă – Aimeè
Și când ești singur chiar când ești cu tine –
Aș vrea să știi că-ți sunt
Ți-aș spune –
Și tu ești –
Aș vrea –
Și tu, ce-mi ești?

Răpciune

img_20171124_162556_274101343490.jpg

Au plâns corbii de-al nostru sărut.
eu – binecuvântare îți sunt. Tu – blestem să-mi fii
Tu – cât suflet ? să vii când alergam fericită doar printre stele și flori – să-mi pleci când doar luna mai iubeam cum iubeam pe tine. cât suflet?
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
Soarele mi te-a dat – blestem să-mi fii. Și te-am iubit, așa cum păgânul iubește dumnezeul lui. Și te iubesc încă – cum doar un Sfânt pe muritori știe iubi.
lacrimi – în suflet doar mai am. îți spun adio, azi
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
Și cât frumos puteam să fim – doar noi. îți spun adio, azi
Printre stele și flori mi-e frig acum. și, dă-mi Doamne, alt frumos, ca să nu mor.
Ți-am spus adio – azi. mâine poate – să ne avem iar
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
să-mi fie dat să nu-mi fii? cât frumos putem să fim – doar noi.
Și cât să fie până să-mi vezi ochii iar? – îți spun, adio, azi.
Mâine – să ne avem. 

.. nu se știe nimănui

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am iubit în poezii fără rimă iar în cer și ape ne-am lăudat ca doi păgâni credința în zeii care aveau grijă de noi, printre stele să dormim în fiecare seară. O stea pentru fiecare seară.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am jurat gândul, știind că gândul trece. Și ne-am gândit. Tu la mine – eu la tine.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am jurat și ne-au știut izvoarele și munții și toți oamenii răi. Copiii plângeau când nu înțelegeau ce ne spuneam și noi râdeam pentru că ne spuneam doar noi să înțelegem.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am iubit cum doar îngerii și Sfinții știu iubi pe muritori. Îți eram trandafir, iar tu prinț. Doi păgâni care în naivitatea noastră am făcut nimfele să se revolte zeilor. Iar ei păzeau doar stelelor, să avem unde veni seara.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Casă nu aveam. Eu îți eram acasă, iar acasă tu îmi erai.

Dar iubirea noastră n-a fost decât o idee, iar o idee se uită dacă nu se știe nimănui.

Cândva, ai avut o idee. Nu mi-ai spus.

Am avut o idee. O dată. Nu ți-am spus.

O idee se uită, dacă

el sau ea

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Pentru ce păcat?
îi zic.

Prea mult ținut-am la tine,
îmi zice.

Să fi fost așa, te-aș fi crezut,
îi zic.

Crezut-ai prea puțin în mine,
îmi zice.

Nu pot să cred în jurăminte făcute în flori de mai,
îi zic.

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Și pentru ce păcat acum?
îi zic.

Ți-am vorbit în flori de mai,
îmi zice.

Ploua. Adus-ai noapte și făcut-ai jurăminte păgâne, cum că e lumină și așa ai plantat iederă în sufletul meu,
îi zic.

Cu toată ființa mea te-am iubit. Îți jur că te-am iubit cu totul. Îți jur, te-am iubit, cum am știut,
îmi zice.

Ai uitat de suflet. Ai uitat că am un suflet. Ai uitat că ai un suflet,
îi zic.

Îți jur ființa mea, iar tu te legi de suflet doar?
îmi zice.

Tu nu-mi juri nimic. Îți vreau eternul. Ființa ta – trecătoare. Iar eu, în egoismul meu, îți vreau eternul. Îți vreau eternul și jur să-ți dăruiesc al meu etern,
îi zic.

De atunci nu ne-am mai zis nimic.
De atunci am fost.

el // ea 2

– vreau doar un gând
– un gând îți dau
– am nevoie doar de Tine și niște apusuri
– nu. în mine se vorbește și astăzi despre Tine
– cu ce gând?
– o idee poate
– un singur gând și m-am îndrăgostit de Tine!
– iar!
– m-am rugat zeilor păgâni ca să-mi Fii!
– o clipă?
– o viață!
– apoi?
– mi-Ai venit. Tu.
– nu cred
– cum altfel?
– dacă eu sunt binecuvântarea, Tu mi-Ești rugăciunea
– tot cerul și pământul
– invidie
– nu pe Noi
– cum altfel?
– pe mine doar. pentru că-Mi ești doar mie
– așa mult?
– știu. și Tu
– Te iubesc

Florar

20171223_110329

Te visez în culori care nu există.

Privesc cum răsare luna pe cer – mi te văd în stele.

În ploaie îți aud numele – fredonat de ritmul picăturilor care se lovesc de asfalt și acompaniat de pașii trecătorilor grăbiți.

Parcă te citesc în toate nuvelele celor ce se iubesc.

Și parcă vreau să te iubesc mai mult.

– Nu vreau să te mai citesc în nuvelele altora – hai să scriem povestea noastră! O să uităm să punem câte o virgulă sau o cratimă, o să confundăm „î” cu „â”, și câteodată o să mai uităm să punem anumite litere. Dar o să fie povestea noastră, și vom arăta lumii cât vrem din ea, și întotdeauna se va sfârși cum vrem noi

– pe plajă – privind apusul

Și ca să nu ne certăm de la început – dau eu titlul

– Te las pe tine să începi.

te las // trei

20180411_092011

 

 

de ce nu m-ai chemat ?
am așteptat – Te-am așteptat – în zadar
eu visam la noi – tu visai cu ea.
Atât. și ai venit.
tu cu Mine – casă nu mai ai.

Și te-Am iubit. Și ne-am iubit.
Și nimeni nu poate spune – a se vorbi
despre iubirea noastră este blasfemie.
Și atunci ce s-a schimbat? – când
tu cu Mine – casă nu mai ai

Și te-Am rugat – înainte să intri în sufletul Meu,
să-ți lași pantofii la intrare – ai avut atâta grijă.
Și atunci ce s-a schimbat?

Nu ți-Am cerut decât să-Mi spui,
se pare că ești prea laș chiar și pentru atât
te-Am chemat – Eu visam la noi – tu visai cu ea.

M-ai chemat – târziu – Mi-e bine
tu cu Mine – casă nu mai ai
te las.

te las // doi

20180218_081120

 

 

Când ai bătut la ușa sufletului meu,
Te-am rugat să-ți lași pantofii la intrare înainte să intri.
Te-am rugat – să ai grijă de el;
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună

Ai plecat,
și din tot ce a fost – doar întrebări: de ce? – cum Ai putut,
doar un cuvânt să-mi spui și Tu să-mi vii înapoi, așa dor îmi este!
Ai plecat – de ce? cum Ai putut să pleci,
fără măcar să-mi spui unde – eu cum să Te caut?

Știu că m-ai iubit – împărțeam același Soare,
aceleași Stele, aceeași Lună,
ne rugam la tot ce este mai frumos în lume

– să ne mai avem, o clipă doar – nu-mi mai aduc aminte,
cât timp ne-am fost. un anotimp? – o clipă doar.
noi doi ne-am iubit ca doi păgâni

a se vorbi despre iubirea noastră, blasfemie.
de ce nu mă strigi iar? o făceai odată
cheamă-mă doar. O dată, e de ajuns
eu vin – Vino.
îmi este dor, de Tine.