Făurar

 

Îți plouă grindină în suflet.
Ți-aș spune să te uiți la soare
Tulpini de iederă au încolțit – atâta frig.
Aș vrea să-ți vină primăvara
Și-n noaptea ta – tu stele nu mai ai.
Ți-aș spune să te uiți când nu-i furtună
Nici caldul ochilor nu-l mai găsești.
Aș vrea să-i vezi pe ai mei
Drumul spre casă tu l-ai uitat.
Ți-aș spune – eu cale-ți sunt
Ești trist –
Aș vrea să-ți fiu lumină
Ți-e dor ?
Ți-aș spune strigă-mă – Aimeè
Și când ești singur chiar când ești cu tine –
Aș vrea să știi că-ți sunt
Ți-aș spune –
Și tu ești –
Aș vrea –
Și tu, ce-mi ești?

Răpciune

img_20171124_162556_274101343490.jpg

Au plâns corbii de-al nostru sărut.
eu – binecuvântare îți sunt. Tu – blestem să-mi fii
Tu – cât suflet ? să vii când alergam fericită doar printre stele și flori – să-mi pleci când doar luna mai iubeam cum iubeam pe tine. cât suflet?
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
Soarele mi te-a dat – blestem să-mi fii. Și te-am iubit, așa cum păgânul iubește dumnezeul lui. Și te iubesc încă – cum doar un Sfânt pe muritori știe iubi.
lacrimi – în suflet doar mai am. îți spun adio, azi
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
Și cât frumos puteam să fim – doar noi. îți spun adio, azi
Printre stele și flori mi-e frig acum. și, dă-mi Doamne, alt frumos, ca să nu mor.
Ți-am spus adio – azi. mâine poate – să ne avem iar
Au plâns corbii de-al nostru sărut.
să-mi fie dat să nu-mi fii? cât frumos putem să fim – doar noi.
Și cât să fie până să-mi vezi ochii iar? – îți spun, adio, azi.
Mâine – să ne avem. 

.. nu se știe nimănui

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am iubit în poezii fără rimă iar în cer și ape ne-am lăudat ca doi păgâni credința în zeii care aveau grijă de noi, printre stele să dormim în fiecare seară. O stea pentru fiecare seară.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am jurat gândul, știind că gândul trece. Și ne-am gândit. Tu la mine – eu la tine.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am jurat și ne-au știut izvoarele și munții și toți oamenii răi. Copiii plângeau când nu înțelegeau ce ne spuneam și noi râdeam pentru că ne spuneam doar noi să înțelegem.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Ne-am iubit cum doar îngerii și Sfinții știu iubi pe muritori. Îți eram trandafir, iar tu prinț. Doi păgâni care în naivitatea noastră am făcut nimfele să se revolte zeilor. Iar ei păzeau doar stelelor, să avem unde veni seara.

Iubirea noastră n-a fost decât o idee.
Casă nu aveam. Eu îți eram acasă, iar acasă tu îmi erai.

Dar iubirea noastră n-a fost decât o idee, iar o idee se uită dacă nu se știe nimănui.

Cândva, ai avut o idee. Nu mi-ai spus.

Am avut o idee. O dată. Nu ți-am spus.

O idee se uită, dacă

el sau ea

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Pentru ce păcat?
îi zic.

Prea mult ținut-am la tine,
îmi zice.

Să fi fost așa, te-aș fi crezut,
îi zic.

Crezut-ai prea puțin în mine,
îmi zice.

Nu pot să cred în jurăminte făcute în flori de mai,
îi zic.

Nu-ți doresc de bine,
îmi zice.

Și pentru ce păcat acum?
îi zic.

Ți-am vorbit în flori de mai,
îmi zice.

Ploua. Adus-ai noapte și făcut-ai jurăminte păgâne, cum că e lumină și așa ai plantat iederă în sufletul meu,
îi zic.

Cu toată ființa mea te-am iubit. Îți jur că te-am iubit cu totul. Îți jur, te-am iubit, cum am știut,
îmi zice.

Ai uitat de suflet. Ai uitat că am un suflet. Ai uitat că ai un suflet,
îi zic.

Îți jur ființa mea, iar tu te legi de suflet doar?
îmi zice.

Tu nu-mi juri nimic. Îți vreau eternul. Ființa ta – trecătoare. Iar eu, în egoismul meu, îți vreau eternul. Îți vreau eternul și jur să-ți dăruiesc al meu etern,
îi zic.

De atunci nu ne-am mai zis nimic.
De atunci am fost.

el // ea 2

– vreau doar un gând
– un gând îți dau
– am nevoie doar de Tine și niște apusuri
– nu. în mine se vorbește și astăzi despre Tine
– cu ce gând?
– o idee poate
– un singur gând și m-am îndrăgostit de Tine!
– iar!
– m-am rugat zeilor păgâni ca să-mi Fii!
– o clipă?
– o viață!
– apoi?
– mi-Ai venit. Tu.
– nu cred
– cum altfel?
– dacă eu sunt binecuvântarea, Tu mi-Ești rugăciunea
– tot cerul și pământul
– invidie
– nu pe Noi
– cum altfel?
– pe mine doar. pentru că-Mi ești doar mie
– așa mult?
– știu. și Tu
– Te iubesc

Dor // 2

Un copil să crească

Un adult să mai aibă timp să construiască castele din nisip

Primul răsărit din Vamă și ultimul apus de la munte

Acea melodie de la acel concert –

Ultima carte preferată pe care ai citit-o

Primăvară

Și ploaia de vară

Când ești plecat mai mult timp și te întorci acasă

Locul ăla

De apă când îți este sete

N-ai muzică și vrei să dansezi

// îmi este dor de tine

Așa se întâmplă

20180411_092053

Hai să ne mai știm – doar cât o țigară. Când te-am văzut deunăzi, îmi erai iar copil. Era așa ușor când eram copii. Nu trebuia să ne spunem nimic – știam că vom fi împreună mereu. Ai trecut pe lângă mine – nu m-ai recunoscut. Mi-am spus – iată-l! Eram cei mai buni prieteni. Oare tu ți-ai spus? – iat-o! Era simplu atunci – copii. Hai să ne mai știm – doar cât o țigară. Au trecut multe anotimpuri de atunci. Am uitat. Știu că ai uitat. Așa se întâmplă. Hai să ne mai știm – vrei să ne mai știm? doar cât o țigară. Ca atunci, când ne mai știam doar o clipă – eram copii – un joc.

te las // trei

20180411_092011

 

 

de ce nu m-ai chemat ?
am așteptat – Te-am așteptat – în zadar
eu visam la noi – tu visai cu ea.
Atât. și ai venit.
tu cu Mine – casă nu mai ai.

Și te-Am iubit. Și ne-am iubit.
Și nimeni nu poate spune – a se vorbi
despre iubirea noastră este blasfemie.
Și atunci ce s-a schimbat? – când
tu cu Mine – casă nu mai ai

Și te-Am rugat – înainte să intri în sufletul Meu,
să-ți lași pantofii la intrare – ai avut atâta grijă.
Și atunci ce s-a schimbat?

Nu ți-Am cerut decât să-Mi spui,
se pare că ești prea laș chiar și pentru atât
te-Am chemat – Eu visam la noi – tu visai cu ea.

M-ai chemat – târziu – Mi-e bine
tu cu Mine – casă nu mai ai
te las.

te las // unu

20171107_143055

 

Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
ne-am iubit ca doi păgâni –
seara ne-am rugat la soare să ne mai avem o zi
diminețile deseori le petreceam cu gândul la stele – să nu ne uite când privesc la lună – să ni se dea încă un răsărit
Să se vorbească despre iubirea noastră ar fi o blasfemie.
Gândul nostru era mereu în rugăciune – să ne mai avem – nu am mai avut timp să fim.
ne-am rugat la Soare și la Stele și la Lună, doar atât cât să uităm să fim – că suntem.
ne-am iubit ca doi păgâni – ne-am închinat Soarelui și Stelelor și Lunii, doar atât cât să uităm să ne avem – că ne avem.
iubirea noastră a fost o blasfemie.
Noi Ne-am înecat în rugăciune – la tot ce am găsit Noi mai frumos și sfânt în lumea asta – doar atât cât să uităm că Ne iubim măcar – cât Ne iubim.
Noi Ne-am iubit în tot ce-am găsit mai frumos și sfânt în lumea asta.
Noi Ne-am iubit – Doi păgâni –
să se vorbească despre iubirea Noastră ar fi o blasfemie!

memento mori


O toamnă m-am văzut – lumină.
De atunci de trei ori am murit – trei anotimpuri – toamna.
Când te-am cunoscut – o vară.
Când mi-ai spus că mă iubești – două cuvinte.
Când ai plecat – fără să spui de ce – trei lacrimi.
În iubirea noastră am fost analfabeți. Noi n-am avut nevoie să ne spunem.
Nu ne-am spus.
Am simțit – fiecare cuvânt care îmi mângâia pielea, am simțit fiecare cuvânt care îmi săruta fruntea. Fiecare cuvânt în care ne-am iubit – noi nu ne-am spus.
Îmi este dor să-ți fiu dor – dor să mă doară inima când bate – de tine.
De când mă știu, am murit de trei ori.
Când te-am cunoscut – o vară
Când ți-am spus că te iubesc – două cuvinte
Când am rămas singură, fără să știu de ce – lacrimi.
Cu tine – nu pot să trăiesc
Fără tine – unde ești? simt că mor.